Dacă obişnuiaţi să cumpăraţi un anumit sortiment de pâine, n-aveaţi cum să nu băgaţi de seamă că preţul a crescut, în ultima perioadă, cu până la 25 de procente. Eu unul cumpăram un tip de pâine (bună, nimic de zis), care costa cinci lei. Într-o bună zi, preţul s-a modificat cu 20 la sută. Fireşte, în plus. Trecerea de la 5 la 6 lei nu e neapărat un upercut financiar, ci mai degrabă unul psihologic. Nici n-apucasem să mă obişnuiesc cu noul preţ, să transform în automatism plata a 6 lei pentru pâinea cea de toate zilele, că un supliment de 50 de bani mi-a zâmbit din colţul gurii vânzătoarei, atunci când mi-a spus sec: „Şase lei şi cincizeci de bănuţi, vă rog!”. Am plătit, şi în drum spre uşa magazinului am încercat să îmi amintesc cât timp trecuse de la ultima scumpire, pentru a stabili, în linii mari, preţul la care va ajunge pâinea în vară. Am înţeles, s-au scumpit gazele, curentul, benzina, făina, dar parcă-s prea abrupte intervalele de timp de la o majorare la alta. Ei, şi pentru ca pe neliniştile mele să se aştearnă liniştea formală, de undeva din ecranul şi difuzoarele televizorului a venit un soi de confirmare oficială sub formă de ştire: „Preţul pâinii a crescut cu până la 25 la sută”. Iar de aici, parcă s-a deschis un robinet al aducerilor aminte şi au năvălit pe ţeavă alte şi alte preţuri mărite de o stranie cumetrie între motive întemeiate şi lăcomie. Carnea, untul, brânza, laptele şi alte cele au cunoscut în ultima perioadă o îngrăşare nesănătoasă a preţurilor, punând pe burtă surplusuri ce trag greu la cântarul coşului zilnic. Fără ieşiri la club, la cinema, la piscină ori la saună poate trăi românul, dar când plânge masa şi dârdâie farfuria goală trebuie să umbli la frigider şi, implicit, la buzunar. Nu e nevoie de statistici pentru a înţelege că românii îşi dau o mare parte din venituri pe mâncare. Faptul că azi pleci de la magazin cu mai puţine sacoşe decât plecai în urmă cu un an, lăsând la casă aceeaşi sumă, confirmă scăderea puterii de cumpărare, reclamată de tot mai mulţi cetăţeni, pe care alde Olguţa şi Teodorovici încearcă să-i convingă că trăiesc mai bine. Se vorbeşte tot mai mult despre ameninţarea unei noi crize economice mondiale, care va prăbuşi piaţa imobiliară şi, în general, tot ce ţine de puterea de cumpărare. Cu sau fără instalarea oficială a unei crize capabile să măture vieţuirea decentă a omenirii, nivelul de trai al românilor scade vizibil, de la pâine ce e scumpită cu aproape 25 la sută până la motorină, ce trage la statutul de produs de lux. Or fi încurcate şi mai greu de înţeles mecanismele economiei pentru omul de rând, dar creşterea aia economică, trâmbiţată pe la televizor de tot felul de hăbăuci nu se pupă defel cu nivelul de trai pe care îl resimt românii. Oricât ai încerca să bagi lemne în soba autosugestiei, focul optimismului se stinge în faţa tejghelei de unde cumperi pâinea tot mai mică, dar tot mai scumpă.