logo
Să râd pe stânga ori să zâmbesc pe dreapta?
Dragoş BAKO
701 vizualizari

Zilele trecute discutam cu cineva despre atitudinea presei în raport cu taberele politice. Interlocutorul meu era de părere că jurnalistul trebuie să-şi asume şi să-şi lase la vedere simpatia, slăbiciunea pentru un partid politic. Cum azi e destul de greu ca un partid, oricare ar fi el, să-ţi fie simpatic, ba mai mult să se deghizeze în soluţie salvatoare, mi-am permis să-l contrazic, spunându-i că e preferabil echilibrul pe care n-ar trebui să-l confundăm cu ceea ce numim, în limbaj colocvial, „curluntrism”. Dacă azi Ludovic Orban spune o prostie, tu, jurnalist, e firesc să-l critici, iar dacă mâine rosteşte un enunţ rezonabil, ar trebui să dai Cezarului liberal ce-i al lui. A te încăpăţâna să susţii împotriva logicii, a bunului simţ şi a propriilor principii un anumit partid, doar pentru că tu vrei să fii identificat de stânga sau de dreapta, înseamnă a persista într-un partizanat ce nu are nimic de-a face cu rolul unui gazetar, ce se străduieşte să fie imparţial. N-am înţeles niciodată cui foloseşte eticheta de simpatizant al stângii sau dreptei, pusă în fruntea unui jurnalist; poate unor sponsori de sorginte politică sau unui public, care vrea să audă realităţi cosmetizate. Se spune că presa trebuie să fie mereu în opoziţie. Greşit: presa trebuie să fie pe poteca echilibrului, să semnaleze deopotrivă lucrurile bune şi nefăcutele din ţară. Dacă eşti „anti” pentru că aşa ţi-au şoptit cutumele că trebuie să fii, se cheamă că nu eşti în stare să foloseşti filtrul prin care trebuie să treci orice situaţie pentru a o înţelege cât mai aproape de adevăr. Nu e nimic ruşinos în a recunoaşte un merit din prezent al cuiva pe care l-ai criticat alaltăieri. A fi tributar prejudecăţilor, a persista în fluturarea ideilor descărnate doar pentru că ţi se pare că eşti elementul perfect, încadrat în poza unui anume partid, înseamnă, de fapt, să admiţi că strădania de a fi obiectiv e o încercare, pe care nu dai nici măcar o para chioară. România s-a obişnuit prea mult cu lideri de opinie ce mârâie într-o singură direcţie. Oricine ştie pe ce parte joacă alde Rareş Bogdan, Gâdea, Prelipceanu sau Pora, aşa că după ani de militantism dezlănţuit e greu să crezi că vreunul s-ar putea abate pe drumeagul echidistanţei. Şi totuşi, pentru un om cu scaun la cap, jurnalist sau orice altceva ar fi destul de greu azi să se poziţioneze în barca susţinătorilor frenetici ai vreunui partid, căci scena politică românească pare un teren pe care se produc întreceri pe viaţă şi pe moarte, în competiţia gafelor. Raţiunea ar trebui să învingă orice prejudecată, dar teamă îmi e că suntem atât de căliţi în încăpăţânări de catâr,  pentru că n-am recunoaşte în ruptul capului că cei pe care îi simpatizăm şi cărora le-am dăruit sărutarea ştampilei de vot s-au dovedit nişte şnapani, care ne-au sedus cu farmece electorale, după care ne-au abandonat în latrina deşertăciunilor. Da, sună frumos să spui că rămâi fidel unei ideologii, că te legi cu lanţul de o doctrină şi mergi cu ea până în pânzele albe, doar că atât ideologia cât şi doctrina sunt termeni demonetizaţi, atât de despuiaţi, încât li se vede rahitismul de la o poştă.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia