România, sat fără câini

De multă vreme nu mai primiseră cei deprinşi cu fentarea legii o veste bună, aşa că, era timpul pentru o ştire îmbucurătoare: 20 septembrie ar putea deveni Ziua Naţională a Micului Infractor. De ce? Pentru simplul motiv că, în această zi, poliţiştii de pe întreg cuprinsul patriei au hotărât să intre în grevă, în semn de protest faţă de diminuarea salariilor. Că nu vor mai dirija traficul n-ar fi o problemă, pentru că, oricum, mai mult îl încurcau. Mă gândesc însă la vitejii obişnuiţi să calce linia continuă, să-şi facă curaj cu trei - patru beri înainte de a se urca la volan. Ce bucurie pe capul lor. Nu că ar fi avut până acum mari probleme, dar tot mai aveau ceva şanse să fie opriţi de echipajele care nu stăteau cu radarele la pândă, prin boscheţi. Nici anchetele judiciare n-ar mai ţine pasul cu trecutul, cică doar urgenţele vor mai fi luate în seamă. Nu ştiu ce înţeleg poliţiştii patriei prin urgenţe, dar am avut de multe ori senzaţia că ritmul ăsta căruia i s-a pus gând de încetinire, era oricum destul de molcom. Bun. Dacă tot nu ne putem pronunţa asupra înţelegerii unor lucruri de către poliţişti, să vedem măcar dacă noi, civilii, putem nutri înţelegere pentru hotărârea lor. Nu mi-am propus niciodată să fiu apărătorul sau acuzatorul poliţiştilor, dar sunt conştient de misiunea pe care o au aceşti oameni în societate. Că de prea multe ori activitatea Poliţiei Române scârţâie, e o problemă ce ţine de acelaşi lanţ al slăbiciunilor, despre care vorbeam şi cu alte ocazii. Adică: respectarea principiilor "O pilă spală pe alta", "Las-o, bă, că merge-aşa", "Şi infractorii sunt oameni", lipsa de reacţie a şefilor faţă de subalternii pasivi, lipsa unei bune organizări şamd. Nu pot să nu mă gândesc în acelaşi timp la poliţistul dâmboviţean care şi-a riscat viaţa pentru a-şi face meseria, în condiţiile în care statul îi dăduse o gaură de 25 la sută în leafă. A-i pune la zid pe poliţişti pentru că fac grevă, înseamnă a judeca lucrurile doar pe jumătate. Iniţiativa lor are, dincolo de efectele imediate, o conotaţie simbolică devastatoare. Practic, vorbim despre o ţară în care aplicarea legii (şi aşa discutabilă), intră în grevă. România devine o ţară în care infractorul prinde mai mult curaj, de la o zi la alta. Imaginea poliţistului lovit cu o sticlă în cap de către un interlop violent lăsat în libertate de un judecător iresponsabil asociată cu lipsa de reacţie în forţă la astfel de episoade, statutul de "cancer" atribuit sistemului bugetar din care şi poliţiştii fac parte şi bâlbâielile din activitatea acestei instituţii formează acel sentiment de nesiguranţă, de stat slab, vulnerabil în faţa fenomenului infracţional care se întăreşte pe zi ce trece. Când vorbim despre greva poliţiştilor, nu ne referim la o simplă acţiune de protest, sterilă, ci la decredibilizarea sistemului de siguranţă al României. Un poliţist ridiculizat de tot felul de măsuri şi evenimente penibile nu va reuşi niciodată să se impună în faţa unui infractor abil, care ştie să speculeze orice avantaj. Ca şi Învăţământul, Sănătatea, siguranţa cetăţenilor e prea puţin importantă, e târâtă în derizoriu. E reţeta decăderii garantate, în absenţa unor priorităţi clare, sănătoase..