Remaieri şi remanieri

Se pare că axioma "Omul potrivit la locul potrivit" s-a golit complet de sens, s-a prăfuit, s-a dus naibii, pe apele tulburi ale interminabilelor sâmbete de tranziţie. Dacă m-ar întreba cineva care este data în care s-a semnat certificatul de deces al maximei, n-aş putea răspunde, pentru că şi în vremurile tovărăşeşti, cumetriile, piloşii aşezaţi în funcţii după modelul potrivirii nucii în perete reuşeau să ardă gazul de pomană, cu graţie. Totuşi, odată cu originala noastră democraţie care tot iese din găoace de atâta amar de vreme, plantarea unor indivizi nepotriviţi în funcţii cheie a devenit regulă de neîncălcat. Odată cu schimbarea puterii se trece şi la rotirea cadrelor. Indiferent de partidul aflat la putere, povestea se repetă: pleacă ai voştri, vin ai noştri. Nu contează ce a făcut predecesorul, dacă a fost sau nu vrednic, odată cu schimbarea culorii politice de pe capra căruţei guvernamentale, şefii instituţiilor de stat îşi iau zborul pentru a lăsa cuibul păsăroilor ce tânjeau după niţică funcţie. Ultimul exemplu de om "potrivit" aşezat la locul "potrivit" este directorul Aeroportului "Traian Vuia" din Timişoara. A fost nevoie de o întreagă bulibăşeală, de nişte declaraţii penibile pentru ca noi, potenţiali pasageri ai curselor ce decolează de pe aeroportul bănăţean, să ne mai întrebăm odată (poate pentru a mia oară) dacă nu cumva suntem zi de zi, la camera ascunsă? Angajaţii mogulilor ne-au spus la ore de maximă audienţă că noul director al Aeroportului "Traian Vuia" vine din domeniu, adică de la o de la o fabrică de ciorapi. Spun din domeniu, pentru că schimbările directorilor din fruntea instituţiilor concurează în ultimii ani schimbatul ciorapilor. Nu ştim ce calităţi ascunse o fi având domnul cu pricina, de ce nebănuite performanţe este capabil, dar de la remaiatul ciorapilor la netezirea modelului de administrare a unui aeroport internaţional, cred că e ceva cale de bătut. Ştim că nu-i lucru mai scump pe lume decât fidelitatea faţă de partidul care te-a făcut om, dar când aştepţi ca un fotbalist să fie un tenisman de excepţie, cred că pretenţiile ies printr-o spărtură din gardul normalităţii. Înţelegem că regula nescrisă (de aur) a transferului de putere spune că dincolo de competenţă, culoarea şefimii trebuie să respecte uniform culoarea politică la modă, dar nu se găsesc în grupul de prieteni monocolori şi specialişti care să-şi poată aşeza cu legitimitate curul pe scaunele din birourile pe a căror uşă scrie "Director"? Sau trebuie respectată cu stricteţe o altă lege nescrisă care spune că cel puţin în jumătate dintre funcţiile de conducere ale instituţiilor de stat trebuie plantaţi incompetenţi? Înclin să cred că da. Nu de alta, dar de la miniştri care n-au nicio legătură cu domeniul păstorit până la directori paraşutaţi în domenii de care sunt cu totul şi cu totul străini, seminţele habarnismului dau roade care te înspăimântă, sporind tarlalele pline de bălării şi scaieţi prin care trebuie să te strecori, dar din care nu reuşeşti să scapi fără zgârieturi..