Ca să nu fie singura care n-are o zi a ei, un motiv de paranghelie intelectuală, Educaţiei i s-a dat o zi numai pentru ea: Ziua Educaţiei. Dacă micii, berea, gogoşile, scovergile au festival, de ce n-ar avea şi Educaţia o zi a ei, în care să i se cânte la ureche, să i se verse şampanie pe nădragi, să fie scufundată în festivisme de doi bani? Nu ştim a cui a fost ideea asta năstruşnică, de ce avea nevoie învăţământul românesc de o zi anume în care elevii să nu participe la cursuri, să fie cooptaţi în activităţi încropite la repezeală, într-un cuvânt, nu ştim de ce ar mai fi fost nevoie de un nou capitol simbolic într-o poveste găunoasă? În România, Educaţia este un domeniu foarte des invocat (cu precădere în sforăitoarele campanii electorale), pentru care, strict în teorie, politicienii se fac luntre şi punte. Educaţia românească e un paradox: cu toate că e grija ce-i siluie pe toţi politicienii, sectorul pentru care ar face moarte de om, în ciuda întregii risipe de vorbe, rămâne, mereu, de căruţă. De un sfert de veac se spune că învăţământul trebuie să devină o prioritate, că de calitatea lui depinde viitorul acestei ţări, un viitor din ce în ce mai înceţoşat, incert. Ce s-a făcut pentru şcoala românească după decembrie 1989? Aproape nimic. S-au bramburit programele şcolare, şcolile
s-au transformat în fel şi fel de spaţii care n-au nimic în comun cu educaţia, a crescut numărul analfabeţilor, iar dascălii au ajuns să fie priviţi ca un "cancer al societăţii", vorba unui clasic în viaţă. Învăţământul românesc nu poate fi împins dincolo de hotarele teoriilor ce propăvăduiesc performanţa, e subfinanţat, tratat superficial şi lăsat, de multe ori, pe mâna unor miniştri agramaţi. Ei, dar cadoul ăsta sub formă de Zi a Educaţiei îl va însănătoşi, îl va revigora, îl va face să îi lucească pielea în soarele arzător al tuturor neajunsurilor. Era nevoie de încă o acţiune simbolică, de manifestările sterile ale capetelor încoronate dintr-un sistem falimentar. Pragmatic vorbind, nu credem că Ziua Educaţiei ajută cu ceva sistemul de învăţământ, atâta vreme cât elevii nu au manuale, bază materială necesară bunei desfăşurări a cursurilor, dascăli plătiţi în aşa fel încât să devină interesaţi. Azi vor fi bifate nişte activităţi care, în mare parte, îi vor plictisi atât pe profesori, cât şi pe elevi. Mâine, bineînţeles, cu toţii se vor confrunta cu vechile probleme. Ceea ce înseamnă că Ziua Educaţiei
n-a făcut nicio minune, ci doar a completat un lung şir de sărbători anapoda. Sau, ca să înţeleagă şi unii miniştri, Ziua Educaţiei a completat "decât" un şir de sărbători sterile.