Tribuna
brukenthal museum
Otravă pe post de elixir
Dragoş BAKO
1471 vizualizari

Anatomia e o materie care se studiază, iniţial, în şcoala generală, apoi e reluată în liceu, ceva mai aprofundat. Orice om, mai mult sau mai puţin silitor la şcoală ar trebui să aibă un minim bagaj de cultură generală, iar aici includem şi cunoştinţe despre corpul uman. Pe scurt, nu ar fi rău ca fiecare să cunoască rolul organelor care îl ţin în viaţă, să ştie unde sunt rinichii, plămânii, ficatul, rotula, inima, splina sau intestinele şi care e rostul lor.  Se întâmplă deseori să auzim îndemnuri aberante, picurate în spoturi publicitare ce promovează diferite suplimente alimentare, prezentându-le drept leacuri miraculoase, pentru tot felul de afecţiuni existente ori posibile. Voci de caţe ori de cheflii profesionişti ne îndeamnă să ne îndopăm cu de toate, de la cârnaţi, fasole, mici, varză, până la ciocolată, vin şi bere, asigurându-ne că orice neplăcere digestivă poate fi combătută cu medicamentul minune căruia nu îi vom da numele. În alt spot, alţi tembeli îţi spun că de la o vârstă, organele funcţionează mai greu, dacă nu ai o alimentaţie corectă şi duci un trai sedentar, dar că există un ac de cojocul consecinţelor acestor delăsări, sub forma unui supliment alimentar care probabil te transformă într-un tinerel cu arderi impecabile. Cu alte cuvinte, poţi deversa în tine combinaţii alimentare explozive, înecate în amestec de bere şi vin, fără nicio grijă, totul e să ai la îndemână pilula care anulează reacţiile fireşti ale organismului, în faţa asediului culinar. A promova astfel de soluţii total nesănătoase înseamnă a miza pe lipsa de educaţie medicală (şi nu numai) a publicului. Nu trebuie să fii medic, ci e de ajuns să-ţi fi băgat nasul puţin în manualul de anatomie pentru a înţelege că şi organele din corpul uman au nişte limite, că funcţionează bine, în anumite condiţii. Încurajarea exceselor, puse la umbra protectoare a unor pilule intens promovate în calupurile publicitare e o insultă la adresa minimei inteligenţe şi a raţiunii umane, e dovada încercării de valorificare a lipsei de educaţie. La fel se întâmplă şi cu alte produse pe care prin spoturi meschine încearcă să ni le vâre pe gât nişte şmecheri, care ştiu foarte bine că un om neinstruit este uşor de manipulat şi de exploatat. Indiscutabil, între toate produsele înşelătoare se regăsesc şi ofertele politice care dau în pârg necontenit. Aşa cum un om care nu ştie nimic despre funcţiile ficatului va putea fi păcălit să cumpere leacuri despre care se spune că revigorează acest organ, şi cei ce nu au habar de economie, de legislaţie sau istorie pot fi traşi pe sfoară cu tot felul de pastiluţe politice, dătătoare de fierbinţeli şi halucinaţii. Masele ce rumegă fascinaţia pentru facebook, telenovele, realityshow-uri şi analize aprofundate la colţ de stradă vor fi mereu materia primă ideală pentru clădirea palatelor manipulării. Lipsa de educaţie, refuzul de a-ţi pune întrebări fireşti legate de tine şi de ceea ce întâmplă în jurul tău, absenţa introspecţiei sau paralizia curiozităţii sănătoase transformă pe oricine în sclavul ideal al celor ce vând otravă pe post de elixir.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis



targul de cariere

classic junior

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia