Tribuna
brukenthal museum
Nu vă grăbiţi să pariaţi pe un eşec
Dragoş BAKO
2663 vizualizari

E linişte. Ludovic Orban stă frumuşel la masă, şi-a luat cariocile galbene şi albastre şi desenează un guvern. Lucrează. E de înţeles pentru că nu în fiecare zi se întâlneşte omul cu şansa de a avea un serviciu la vedere. Şi încă ce serviciu, unul care să-i pună cu botul pe labe pe toţi răutăcioşii ce făceau mişto de bietul Ludovic, pe tema locului său de muncă din cale-afară de discret. În timp ce căpetenia liberală colorează potenţiali miniştri, în talciocul politic continuă dialogurile purtate peste tarabe şi înţelegerile dosnice, parafate şmechereşte la vreme de uşurare, în dreptul pişoarului. Unii dintre târgoveţii politici se jură că nu vor vota Guvernul Orban, unii pun condiţii, iar alţii fac pe nehotărâţii ca nişte truditoare în bordel, deghizate în fete mari. Frăţia de joia trecută pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă nu mai funcţionează şi după, când e vorba de construit ceva, fie şi pe termen scurt. La buldozer s-au băgat mulţi, dar cu mistria, treaba e mai delicată. Fetele mari ale politicii ne explică de prin studiourile în care se preumblă în aceste zile că îşi desfac picioarele susţinerii unui Cabinet Orban doar dacă acesta se angajează să respecte nişte principii, să nu guverneze prin ordonanţe de urgenţă, să nu-i primească în Executiv pe haidamacii lui Băse ş.a.m.d. UDMR nu vrea alegeri locale în două tururi, USR îşi doreşte finale în care să poată face alianţe. şi pentru că veni vorba de USR şi de ideile lor puţine şi fixe, acum o ţin gaia-maţu cu alegerile anticipate, după ce înainte au repetat ca o moară hodorogită povestea cu „fără penali în funcţii publice”. Carevasăzică, la o privire scurtă de ansamblu, coaliţia care a dat Guvernul Dăncilă cu cracii în sus e divizată, iar cavalerii ei sunt gata să se taie în principii. Ce-i ţine departe de rănile pe care le-ar putea provoca tăişul convingerilor lor de neclintit? Numai şi numai armura interesului de grup. Să nu ne închipuim că alde Ponta, Kelemen, Tăriceanu sau Tomac nu pot dormi noaptea de teama guvernării prin ordonanţe de urgenţă. Susţinerea Guvernului Orban depinde de îndeplinirea unor dorinţe, de respectarea unor condiţii, altele decât cele fluturate în spaţiul public. Sunt destui băieţi risipiţi de partide prin funcţii discrete, dar productive, ce vor să rămână la butoanele mai puţin vizibile, dar dătătoare de confort. Există destule pretenţii despre care noi, muritorii de rând, nu trebuie să ştim şi care, odată îndeplinite, vor sufla cu viaţă asupra Cabinetului condus de Ludovic Orban. Suntem în plin sezon al negocierilor şi n-ar fi tocmai prudent să luăm de bune declaraţiile lui Ponta, Kelemen Hunor sau chiar ale pesediştilor şi să nu dăm şanse de reuşită trecerii noului Executiv prin Parlament. Interesul de gaşcă e mai presus decât orice interes naţional, decât orice principiu proţăpit pe pancartele demagogiei plimbate în piaţa publică de clovnii partidelor. Nu vă grăbiţi să pariaţi pe un eşec pentru că la toţi ăştia, ceea ce spun acum, nu mai e valabil peste cinci minute.





comentarii
2 comentarii

Partidul Social Democrat nu va vota Guvernul lui Iohannis. În lipsa unui program de guvernare asumat, tot ce avem sunt declarațiile și amenințările liberalilor cu tăieri de pensii și salarii, cu concedieri și restructurări, cu sistarea măsurilor de sprijin pentru antreprenori, cu majorări de impozite și taxe.

sa vedem cum va fi ca psd-ul sunt agatati de posturi .....
Sibiu
17.10.2019 15:50
E bine ca NU au negociat ceva inaite de motiunea de cenzura,ca nici macar nu se mai depunea cenzura.Dancila e demisa si are puteri limitate.Este o mare infrangere pentru un partid cu 46% obtinut la fostele alegeri parlamentare.In Romania nu exista partide de dreapta, stanga sau centru.PSDistii sant putrezi de bogati(pentru Romania) si mai dau ceva la sarantoci ca sa respire,numai sociali democrati nu sant.In Romania sant doar GASTI care mimeaza politica (fiecare are bucatica ei de tara si influenta) si pe cat posibil nu se deranjeaja intre ele.O certitudine e clara ,o tara cu 20 milioane de locuitori cum are Romania are mai multi parlamentari decat SUA care are peste 330 milioane de locuitori.Un parlamentar roman are cel putin 50000 euro plus pensie speciala si cabinet in teritoriu.Pai ciolan ca asta nici in RAI nu intalnesti.Asa ca alegeri parlamentare spre sfarsitul lui 2020.Ce parlamentar e tampit sa plece acasa?.Acum presa are de lucru cat incape,anchete,reportaje scenarii, exact ce le place romanilor.
ION
17.10.2019 20:04
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia