Nu călcaţi pe iarbă! Nici măcar pe drumuri!

E posibil ca ghioceii să nu apară la început de primăvară, ne putem aştepta să ningă în aprilie, în mai, să nu înflorească pomii, să ne tragă clapa liliacul, dar nicio primăvară nu începe fără plombat gropi în asfaltul(?) patriei. Cu precizie de ceas rusesc, sănătos, fiecare primăvară aduce zâmbete largi în asfalt, gropiţe şi gropi în care te poţi acunde fără probleme. Şi asta nu pentru că ar ninge cu substanţe acide. Atunci? Habar n-avem ce materiale "minune" s-or folosi la asfaltarea drumurilor româneşti, dar datul în gropi (cu precădere primăvara) devine o chestiune obligatorie. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când calc pe trotuarele sau străzile din ţări în care drumurile sunt folosite pentru a te deplasa, nicidecum pentru a da în gropi, am parte de o senzaţie de robusteţe. Adică, nu simt că aş putea strica respectivul drum călcând pe el. Zilele trecute am văzut nişte imagini cu drumul de la Nădlac (dacă o înşiruire de gropi poate fi denumită drum), care te familiarizează cu ceea ce te aşteaptă în materie de infrastructură rutieră în România. Imaginile erau însoţite de o voce care ne lumina cu privire la scurta şi zbuciumata existenţă a covorului asfaltic: drumul fusese reabilitat de curând. N-am înţeles cum şi cu ce: cu talpa goală, cu nisip amestecat cu scuipat? Mi-e greu să redau în cuvinte imaginea respectivului drum, dar fac un călduros apel la imaginaţia dumneavoastră şi vă rog să vă închipuiţi o ditamai groapa, întreruptă din loc în loc de porţiuni de drum. Păstraţi în minte imaginea sugerată şi adăugaţi-i următorul amănunt: drumul este în garanţie, iar reparaţia va fi suportată de constructor. Da, e adevărat, se întâmplă în România: un drum în garanţie poate arăta ca după bombardament, iar constructorului îi convine să-l cârpească. Are rost să ne mai punem întrebări legate de costuri, pierderi şamd? Nu cred. Fireşte, drumul de la Nădlac nu e singurul exemplu de lucru românesc făcut nu de mântuială, ci într-o batjocură priponită într-un tupeu de zile mari, dar am făcut referire la el pentru că e un fel de carte de vizită pentru străinii cărora autostrăzile nu li se par nişte realizări fantastice, nepământene. Dincolo de explicaţii stufoase, înmuiate în zeamă tehnică, rămâne în picioare o întrebare clară: de ce drumurile din alte ţări rezistă, iar cele româneşti nu? Răspunsul - bănuiesc - îl are fiecare dintre dum­neavoastră. În fine, nu e o laudă, dar uitându-ne la drumurile din judeţ, comparându-le cu cele din  - să zicem - Hunedoara, Mureş, Ialomiţa sau Bistriţa  putem spune că ale noastre sunt boboc. Ceea ce nu te încălzeşte prea tare în condiţiile în care ţi se năzare să treci de hotarul judeţului..