Noi am fost, ei fură

Vă propun un joc: uitaţi-vă pe fluturaşul de salariu şi vedeţi cu cât vă trage statul lunar în piept, sub forma contribuţiilor pentru sănătate. Înmulţiţi cifra cu doisprezece şi veţi obţine cuantumul ţepei anuale. Am jucat acest joc de multe ori şi, de fiecare dată, am fost încercat de un sentiment greu, amar, de neputinţă, de călător buzunărit în autobuz. Ieri am vorbit cu cineva pe care ghinionul l-a purtat către spital. Ghinionul ăsta are o dublă manifestare: o dată pentru disconfortul cauzat de boală şi a doua oară pentru sentimentul frustrant de ţepuit, despre care vorbeam. Problemele medicale ce-l mânaseră pe om către neprimitoarele încăperi ale spitalului necesitau nişte investigaţii. Care investigaţii, în mod normal, se fac gratuit pentru cei care varsă lună de lună o cârcă de bani în vistieria Sănătăţii. Ei bine, banii pentru astfel de analize s-au terminat demult. Eşti bolnav? Ai nevoie de-un ecograf? De-o analiză la sânge sau altceva? Scoţi banul. Ca să fim bine înţeleşi: nu e Sibiul un caz singular, nu e vina medicilor de aici că pacientul e nevoit să bage mâna în buzunar după ce i-o băgase deja statul. Mâna. E vorba despre gestionarea defectuoasă a unui sistem, el însuşi defectuos. Când ţi se iau banii nu ţi se spune că, în cazul în care te bate gândul să te laşi pradă beteşugului, ar fi bine să-ţi programezi suferinţa pentru o perioadă în care sunt bani de analize. Nu. Ai posibilitatea să dai piept cu realitatea golaşă în momentul în care trebuie să plăteşti ceva pentru care se presupune că ai plătit deja. Când s-a vorbit despre plata serviciilor medicale ca salvare a sistemului, mai mai că ni s-a părut o soluţie corectă. Corectă atâta vreme cât contribuţia obligatorie lunară a fiecărui angajat ar fi una de bun simţ. Numai că în condiţiile în care ţi se iau cu japca o grămadă de bani, în condiţiile în care plăteşti contribuţii unui sistem supranumit "al Sănătăţii" indiferent dacă eşti angajat cu carte de muncă sau mai ai câteva slujbe din a căror remunerare mai verşi nişte bani la chimirul Sănătăţii, numai despre corectitudine nu putem vorbi. În traducere liberă, ai trei locuri de muncă, eşti taxat de tot atâtea ori pentru nişte servicii de care nu ai parte sau care lasă de dorit. Pe cine se varsă nemulţumirea şi furia contribuabilului fraierit? Pe medicii şi asistentele din spitale, oameni care n-au nicio vină şi care, la rândul lor, simt rotiţele dinţate ale sistemului olog, pe propria piele. Ce urmează? Să ne programăm îmbolnăvirile în funcţie de salturile manageriale ale domnului ministru Cseke? Adică să ne facem analize atunci când sunt bani pentru acestea? Şi dacă ne apucă îmbolnăvirea mai târziu? Nasol. Nu se pune. Ai dat banul, n-ai profitat de ocazie, să fii sănătos. Măcar să se mai construiască nişte biserici, să avem unde ne îngrămădi pentru a înălţa rugi fierbinţi către Doamne Doamne, să ne păzească de boli, că numai de ele n-avem nevoie pe molima asta economică. Numai că şi cu ridicatul bisericilor ar fi o problemă, pentru că una din cele zece porunci spune să nu furi. Ori în România e mai greu cu construitul fără furtişaguri..