Tribuna
Nea Matusalem, dirigintele de şantier de pe Sibiu - Piteşti
Dragoş BAKO
2370 vizualizari

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, când auzim de autostrada Sibiu-Piteşti nu putem avea mai mult de două reacţii: fie ne abandonăm în spasmele unui râs isteric, fie ne gândim la acest proiect ca la o punte de legătură între cer şi pământ, un pod între Soare şi Lună, în fine, ca la ceva irealizabil. Am depăşit, demult, etapa aceea intermediară, în care mai puneam paiul nădejdii pe foc, mai trăgeam mâţa speranţei de coadă şi credeam că o minune s-ar putea rătăci pe traseul dintre Sibiu şi Piteşti. După ce au tot întins termenele de finalizare ale celei de-a opta minuni a lumii, precum o bucată de caşcaval prăjit sau un elastic de la o pereche de chiloţi tetra, responsabilii cu împinsul fictivelor date de finalizare au dat cu zarul şi le-a ieşit 2022. Cică atunci nişte magi, orientaţi după stelele călăuzitoare ale studiilor de fezabilitate vor păşi pe asfaltul aburind şi vor vesti lumii întregi mântuirea nervilor chinuiţi pe Valea Oltului şi pe Dealul Negru. De fapt, care-i povestea cu 2022? E aceeaşi cu cea a lui Ioan Rus, din timpul guvernării Ponta, pe când ministrul Transporturilor ne spunea că până în 2016 vom avea în România 1000 de kilometri de autostradă. Al dracului 2016, veni şi se duse ca o nălucă şi nu-i picară din traistă cele câteva sute de kilometri de autostradă, care să fi suflat cu viaţă peste cifra aruncată, la mişto, de Ioan Rus. Toate informaţiile ce poartă în cârcă legături cu fantasmagorica autostradă Sibiu- Piteşti sunt aidoma crampelor înşelătoare care-ţi chinuie burta şi îţi dau ghes să te îndrepţi către WC, după care se răzgândesc şi te mai păsuiesc o scurtă perioadă. Ori ni se pare, ori chiar aşa e, dar când auzi câte un ministru sau vreun responsabil de la CNADNR vorbind despre cum stau pe vine licitaţiile şi execuţiile pentru acest drum, ai sentimentul că oamenii sunt conştienţi că ceea ce spun e o glumă proastă şi că n-ar avea puterea să creadă în promisiunile rostite cu mimată seriozitate, nici măcar ajutaţi de optimismul, pe care l-ar putea furniza un litru de ţuică de Piteşti ori unul de rachiu de Sibiu. Veştile despre teoreticul mers al lucrurilor în privinţa hârţogăriei ce precedă lucrările efective la autostradă sunt privite de tot mai mulţi drept nişte încercări de justificare a activităţii unor instituţii ori ca subiecte de presă cu ajutorul cărora televiziunile mai cârpesc găurile jurnalelor de ştiri. Sunt tot mai mulţi cei care au încetat să creadă că vor apuca să vadă nenorocitul ăla de drum, după ce, ani la rând, geambaşi de cai verzi, prezentaţi în spaţiul public drept armăsari pur-sânge, au turnat apă la rădăcina îndoielii, tot mai bine înfipte în credinţa românului. Nimic nu ne mai poate surprinde, nici măcar o amânare pentru 2025, 2030 sau 2070 nu ne-ar prinde cu garda descoperită. Singura situaţie, care ne-ar determina să ne ciupim de nas, să ne scuipăm în sân ca înaintea unei năluciri, făcându-ne să ne prăbuşim în leşinul uimirii, ar fi construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti, în timpul vieţii noastre. Dar nu vă îngrijoraţi, nu ne paşte o asemenea primejdie, pentru că în buletinul niciunuia dintre noi nu e trecut numele Matusalem.






comentarii
1 comentarii

Poate PNL sa apuce, la cei 142 de ani, e inca atat de tanar, maica. Sau poate vin romanii (de la Roma, nu de la Petre) si mai fac un drum durabil european. Na, ca am zis-o!
Mama mare
26.05.2017 12:38
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA