logo
Moartea, surprinsă în imagini vii
Dragoş BAKO
818 vizualizari

Uneori pare că facem naveta, prin mişcări teleghidate, între realitatea cu imagini, sunete, mirosuri, arşiţă, tunete şi fulgere şi lumea virtuală ce respiră prin pixeli, linkuri, harduri şi procesoare. Oscilăm parcă între a ne sufla nasul şi a ne debarasa de mucozităţi în Recycle Bin, viaţa noastră transformându-se într-o înşiruire de imagini pe care ne grăbim să le postăm, în timp real, pe site-urile de socializare. Sufletul maselor s-a îmbolnăvit şi a fost înlocuit cu o proteză ce eliberează trăiri bine măsurate, reprezentate prin emoticoane seci, care indică bucuria sau tristeţea. Marţi noaptea, televiziunile aruncau către telespectatori vestea proastă a unui grav accident petrecut în Bucureşti. Ceea ce au observat până şi roboţii ce mişună prin televiziuni a fost că martorii teribilului accident filmau de zor, netrecându-le prin minte să dea o mână de ajutor pentru salvarea victimelor. De fapt, imaginea cu accente groteşti ce prezenta dispozitivul cameramanilor de ocazie în acţiune este oglinda unei părţi importante a societăţii, o societate în care nenorocirile semenilor sunt subiecte numai bune de pozat, filmat şi promovat în lumea virtuală, acolo unde poţi fi tâmp, hâd, inuman, pentru că sigur se vor găsi alţi tâmpi şi hâzi, care să-şi exprime adeziunea la cauza pierdută, printr-un „like”. Empatia e în moarte clinică, fiind suplinită de formule rigide, prin care unii oameni încearcă să mimeze solidaritatea formală. Zâmbim, hohotim de râs ori de plâns, pe Facebook, în fotografii studiate, însoţite de texte ţipătoare. Un accident, un deces fulgerător, petrecut în plină stradă, pun în funcţiune camera smartphone-ului, instrument care scrie istoria îmbolnăvită a acestor vremuri. Nu mai contează drama celui de lângă tine, n-are importanţă ce simte, ce îl macină; singurul lucru care contează e ca tu să îl filmezi, să fii cameramanul şi regizorul care azvârle în piaţa publică virtuală o fărâmă dintr-o lume secată de trăiri duioase. Prietenii şi neprietenii de pe Facebook trebuie să ştie că tu ai fost acolo, vigilent, ostaş conştiincios al armatei neînsufleţite. Dacă ai fi pus mâna să-l tragi de lângă flăcări pe cel rănit, riscai să nu mai poţi filma, să nu mai poţi posta, deci să nu mai fii băgat în seamă de admiratorii şi detractorii de pe Facebook, să pierzi rolul de „Spiderman”, ce se caţără pe dramele altora pentru a fi vizibil. O moarte surprinsă „în direct”, o nenorocire filmată şi postată rapid pe site-ul de socializare unde trăieşti flotant sunt motive de bucurie, de împlinire neghioabă. Dacă cei care filmau marţi seara accidentul din Bucureşti ar fi fost jurnalişti cu simbrie, am fi putut înţelege cât de cât gestul lor (deşi nicio implicare profesională nu scuză lipsa de umanitate), însă vorbim despre oameni fermecaţi de priveliştea unei nenorociri. E ceva maladiv în această atitudine, însăşi societatea dând semne de boală acutizată, de amnezie sufletească. Nu ne îndeasă nimeni pe gât otravă, ci doar ne oferă, iar noi, hrăpăreţi, înfulecăm cu poftă din ea, o mestecăm zgomotos şi, de la un punct, maxilarele ni se mişcă mecanic, fără ca noi să mai percepem gustul şi mirosul vieţii adevărate.



comentarii
1 comentarii

excellent articol , din pacate, mesajul transmis, arata o real it ate dureroasa
nobody like everybody
09.11.2017 23:49
2.216.110.73
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica