logo
Mitocani din toate partidele, u(r)niţi-vă!
Dragoş BAKO
906 vizualizari

Au trecut doar câteva luni de când România şi-a condus ultimul Rege pe cel din urmă drum. Ieri, în 10 mai, de Ziua Regalităţii, parcă au fost uitate zvâcnirile decenţei din zilele în care fostul Suveran reuşise ceea ce n-au izbutit sute de îndemnuri, instaurarea temporară a ideii de unitate. În răstimpul în care trupul Regelui Mihai a adunat lângă catafalc zeci de mii de oameni, politicienii şi oamenii de rând deopotrivă au demonstrat că în spaţiul românesc e loc şi pentru sobrietate, că golăniile pot fi suspendate pentru un timp. Personalitatea ultimului suveran român a impus în acele zile o conduită decentă, de care însă ne-am „vindecat” repede, revenind la cotidienele ciorovăieli. Mulţi oameni de bună credinţă au crezut cu oarecare naivitate că despărţirea de Rege va fi un duş rece care ne va trezi, ne va maturiza, ne va creşte standardele exigenţei în raport cu politicienii. Unii au confundat tristul moment cu un soi de apocalipsă căreia avea să îi urmeze o primenire a clasei politice. Nu au trecut de atunci decenii, nici măcar ani, ci doar câteva amărâte de luni, în care politicieni neinspiraţi au continuat să semene dihonie între români. Nu e de ajuns că se înjură între ei, anatemizându-i şi pe susţinătorii adversarilor lor. Nivelul a ajuns atât de jos, încât auzim enunţuri de genul „generaţia decreţeilor nu e funny”, un fel de insultă, ce trădează nişte neputinţe cognitive, venită, din păcate, tocmai din partea cuiva care cochetează cu doctrina liberală. Cei porecliţi „decreţei” sunt cei născuţi în intervalul 1966-1989, iar „neinspiraţii”, ca să ne exprimăm eufemistic, care cred că pot anula printr-o formulă tâmpă câteva generaţii ar trebui să ştie că printre aceşti oameni sunt o mulţime de valori, cărora ei, detractorii, nu le pot ajunge nici măcar la degetul mic. În mod normal, atunci când cineva jigneşte e bine să te uiţi cine e şi ce poate acea persoană şi abia apoi ai dreptul să te superi. În cazul de faţă e inutil ca tu, născut în intervalul mai sus pomenit, să te simţi lezat pentru că eticheta e pusă de nişte oameni de la care nu poţi avea mari aşteptări. Nu enunţul prostesc e deranjant, ci gradul de înjosire, nivelul discursului, pe care macaraua cerebralităţii nu îl poate ridica mai sus de genunchiul broaştei. Despre ce sentimente profunde putem vorbi la ceasul Centenarului, când ascultând cohorta de inepţii ce otrăvesc spaţiul public românesc, ai dimensiunea înfricoşătoare a divizării societăţii, a dezbinării? Ca un făcut, ca şi cum dracul şi-ar fi băgat coada la ceas aniversar, cei care ar trebui să dea tonul reconcilierii, al înfrăţirii, trag cu năduf la joagărul segregării. Poate că azi ne-am fi amintit de senzaţia aceea plăcută a decenţei din zilele triste ale despărţirii de Regele Mihai, dar e zarva prea mare, zbiară prea puternic coioţii politichiei ca să mai îndrăznească vreun gând sănătos să se mai îndrepte de spate, pentru a se înălţa deasupra mizeriei botezate confortabil „înfruntare politică.”



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Gaudeamus

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
carrefour
Licitatie publica

accentmedia