Mai băgaţi gogoaşa la microunde!

Tiii, dar ştiu că vine creşterea economică peste noi şi nu văd cum o s-o scoatem la capăt cu atâta bunăstare bruscă. De când candidatul Traian Băsescu ne anunţa în campania electorală că am ieşit din recesiune şi că râurile de lapte şi miere stau să spargă barajele crizei, ne uităm întruna către cer, doar doar o catadicsi să aterizeze bunăstarea aia. Ei, după ce s-au liniştit apele electorale şi a trecut tăvălugul alegerilor s-a evaporat şi povestea aia cu ieşirea din recesiune, după modelul centurii de siguranţă sub formă de acord cu FMI. Ei, dar centura de siguranţă e ca pasărea Phoenix, boieri dumneavoastră, renaşte din propria-i cenuşă. Aşa se face că domnul preşedinte ne-a anunţat că avem nevoie de alţi bani de la Fondul Monetar Internaţional, pentru investiţii. N-a pomenit de această dată nicio vorbă despre centura de siguranţă, dar a avut grijă s-o facă proaspătul ministru al Finanţelor existente şi fictive, domnul Gheorghe Ialomiţianu, care ne-a spus că e vorba de un acord de siguranţă, despre asistenţă din partea Fondului, că nu e musai să şi luăm banii. Acum, nu ştiu ce să zic: ori domnul preşedinte şi domnul ministru nu s-au pus de acord, ori domnul ministru mai trebuie să ia nişte lecţii de economie de la Traian Băsescu, ori nu-i e bun serviciul, ori, ori. Totuşi, oricum ai întoarce-o, oricum ai suci-o, tot centură de siguranţă se cheamă că e. Cum noi avem experienţa altei centuri de siguranţă, ceva ne dă ghes să credem că acordul cu FMI nu va fi unul de siguranţă, ci unul materializat printr-un nou împrumut. Nu trebuie să fi absolvit şcoli de economie cu denumiri stufoase în care ţi se-ncurcă limba pentru a-ţi pune o întrebare simplă: de unde o să dăm îndărăt purcoiul ăla de bani? Pentru că Fondul nu e nici pe departe vreo societate de binefacere, ci un cămătar cu masca bunăvoinţei pe faţă. Ce ne-ar face să credem că peste un an, doi, trei sau patru vom avea bani şi pentru bucătăria internă şi pentru a ne plăti ratele către FMI? În afară de tăieri actuale, amputări preconizate, mărirea birurilor şi mizatul pe nişte bani inexistenţi n-am văzut măsuri care să împingă economia pe ape plutitoare. Nu e mare filosofie să te împrumuţi, o poate face oricine, începând cu cel care contractează un credit cu buletinul şi terminând cu ditamai statul, care, vorba ceea, poate pune gaj orice, inclusiv viitorul unei naţii. Problema e ziua scadenţei, când vezi că n-ai fost în stare să produci nimic, să pui gogoşeria-n funcţiune şi-ţi bat creditorii în poartă. Nici amăgirea centurii de siguranţă, nici certitudinea banului împrumutat, dus pe apa sâmbetei care curge lin, prin curtea clientelei politice nu vor putea să ne ţină de cald, de foame sau de sete. Habar n-am ce va însemna declaraţia domnului Ialomiţianu pentru viitorul său politic, dar vine şi dinspre dumnealui un damf de gargară banală, din colecţia "Puteam să vă mai minţim şase luni", "Atunci nu ştiam cât de gravă e situaţia", "Nu ştiam că nu mai avem bani pentru pensii şi salarii". Putea măcar să schimbe placa, să aducă un suflu nou, să pună gogoaşa la microunde, să nu mai fie râncedă..