logo
La nevoie, asfaltul poate să educe
Dragoş BAKO
570 vizualizari

Oricât ar fi încercat reporterii să transmită apocaliptic de lângă coloanele de maşini de pe Autostrada Soarelui şi Valea Prahovei, n-au reuşit să mai sperie multă lume, românii fiind obişnuiţi cu înghesuiala de pe şosele după fiecare punte ce leagă sfârşitul de săptămână de oarece sărbători legale băgate-n prelungiri. Orice minivacanţă vine la pachet cu drumuri spre şi dinspre mare şi munte, blocate. După câteva runde de uimire, am ajuns să tratăm peisajul demn de un cros al melcilor ca pe unul obişnuit, oarecum lămuritor. Da, da, astfel de episoade te ajută să înţelegi mai bine unde suntem şi - mai ales - de ce ni se sparg în cap o sumedenie de oale ruginite. Faptul că unui român îi ies firele de păr prin căciulă ori şapcă în timp ce parcurge distanţa de la Constanţa la Baia Mare sau Suceava explică multe dintre nenorocirile ce fac din ţara asta, de prea multe ori, un jurnal de ştiri din gama celor difuzate de la ora 17. Drumurile civilizate înseamnă libertate de mişcare, mişcarea înseamnă contact cu oameni şi locuri noi, ceea ce poate duce către un pic de progres. De ce te-ar mira comportamentul şi mentalităţile de Ev Mediu ale unor oameni uitaţi de lume, într-o margine de judeţ, unde capătul uliţei şade în umbra zidului cenuşiu ce ţine loc de orizont? De unde să ştie adolescentul din Glodeni cum e să trăieşti şi altfel decât printre noroaie, din moment ce drumul asfaltat ce l-ar putea elibera din prizonieratul universului său limitat îi e străin? Căile de acces către locuri cu civilizaţie şi cultură diferite nu înseamnă doar un câştig economic, ci ar putea fi o formă de educare. Numai că, un popor educat e mai greu de amăgit, nu-l poţi aştepta la cotitura electorală cu coşul de promisiuni fistichii. Puţini conştientizează că statul român încalcă, în fiecare zi, două drepturi fundamentale ale acestui popor: dreptul la viaţă (pe şoselele din România mor anual mii de oameni) şi cel al libertăţii de mişcare. Dar, asta e: când te-ai obişnuit să te târăşti, mersul firesc îţi pare un lucru la care nu îndrăzneşti nici măcar să visezi. 



comentarii
1 comentarii

"Un popor educat e mai greu de amagit"!Cat de mult adevar este in aceasta propozitie!Cine sa faca,insa,educatie?Scoala care s-a diluat pana aproape de disparitie?O diploma obtinuta pe bani te ajuta doar sa-ti aperi un post unde nu ai habar de nimic!Unele televiziuni care mint,instiga,calomniaza si manipuleaza la ore de audienta maxima?Biserica intr-o agresiune uriasa care te trimite direct in evul mediu!Pun ramasag ca peste 95% dintre romani nu au mai citit o carte de cand au "trecut" prin scoala.
Quo vadis?
16.08.2017 14:54
217.115.211.99
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica