logo
La mormântul lui Cristian Ţopescu, la mormântul jurnalismului sportiv
Dragoş BAKO
1069 vizualizari

Pe când sportul era doar sport şi nu apucase să muşte din mărul otrăvit al tabloidizării, pe când nu se deversaseră în el coloranţii artificiali ai can-can-ului, cei ce comentau, relatau sau analizau întrecerile sportive, o făceau simplu, nealterat. După cum ştiţi,  Cristian Ţopescu, probabil cel mai important jurnalist de sport din România, a plecat pentru totdeauna din lumea aceasta, tot mai bizară şi tot mai clocotindă. Fie că erai un împătimit al întrecerilor sportive ori numai telespectator ocazional ce arunca un ochi la evenimentele comentate de Cristian Ţopescu n-aveai cum să nu reţii timbrul acela al vocii în care se completau armonios gravitatea şi blândeţea, patima şi raţionalul. Cristian Ţopescu n-a fost jurnalistul sportiv sau comentatorul care-şi spune poezia, după care trece mai departe pe culoare paralele cu meseria. A avut un suflet mare, cât toate arenele lumii şi, cu siguranţă, cea mai importantă remuneraţie pe care a primit-o a fost bucuria de a trăi, de a respira fenomenul sportiv. Nu fraze patetice ar trebui să marcheze azi despărţirea de Cristian Ţopescu, ci un regret sincer, rostit decent, care să remorcheze îngrijorarea legată de ceea ce înseamnă azi jurnalismul sportiv. Cristian Ţopescu nu a comentat doar pase, lovituri libere executate bine sau greşit, servicii plasate corect, ci ne spunea câte ceva despre locul în care se desfăşura meciul, despre cultura acelui popor, despre economia statului respectiv, rotunjind transmisiunea, ajutându-ne să desluşim mai lesne rostul unor lucruri. Am auzit, de marţi încoace, o mulţime de lucruri spuse despre veşnicul îndrăgostit de sport, aprecieri inspirate sau şablonarde. Desigur, plecarea celui de a cărui voce ne leagă amintirea unor vremuri cu un parfum aparte e un eveniment trist, dar regretul e scobit şi mai adânc de conştientizarea faptului că azi mai sunt foarte puţini jurnalişti de sport, pentru care fotbalul, tenisul, handbalul sau boxul sunt ramuri sportive, ce generează spiritul de competiţie, şi nu bârfe cu pretenţii de can-can, capabil să adape setea de senzaţional. Jurnalismul sportiv e altceva decât propagarea zvonurilor de vestiar, de discotecă, decât inventarierea ibovnicelor şi limuzinelor utilizate de jucători ce asudă mai mult prin cluburi decât la club. Cristian Ţopescu ar fi trebuit să fie un model pentru cei care au hotărât să se ia la trântă cu meseria de gazetar sportiv, încă din vremea când nu era doar amintire, nu să fie descoperit post-mortem, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în cazul oamenilor valoroşi. La fel cum se întâmplă cu mulţi dintre actoraşii tineri care n-au avut puterea să înveţe ceva din naturaleţea şi dragostea de meserie a marilor actori, prea mulţi dintre aşa-zişii jurnalişti sportivi de azi au trecut pe lângă reperul de stâncă numit Cristian Ţopescu, fără să fi încercat să desprindă câteva bucăţi din el. Personajul principal al scrierii de azi n-a fost nici magician, nici erou de basm, ci un om vertical, cu o ţinută demnă, care şi-a amestecat meseria cu pasiunea, trăgându-ne frumos după el, în explozii de bucurie şi drame de meci, pe care a ştiut să le transforme, de multe ori, în lecţii de viaţă. Când ni se va face dor de Cristian Ţopescu, ar trebui să înţelegem că ne e dor de ceea ce întâlnim tot mai rar, de pasiunea unui om îndrăgostit de meseria sa.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia