Tribuna
La Miami-Băi ori pe Sena în jos, pe un mal frumos?
Dragoş BAKO
1894 vizualizari

Mulți dintre cei care au urmărit vizita președintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, au făcut-o ca atunci când te uiți la un meci de calificare, așteptând un rezultat clar, în cazul de față, mai multe. Firește, declarațiile de după astfel de întrevederi sunt diplomatice, protocolare, evazive și niciun spectator cât de cât familiarizat cu politica actuală nu se aștepta ca unul dintre cei doi președinți să anunțe în conferința de presă: „Gata, frați români, de la 1 decembrie vă puteți preumbla prin SUA fără vize!”. Referitor la România, declarațiile directe au rămas în matca diplomației. Am făcut progrese în lupta anticorupție, suntem un camarad de nădejde, parteneriatul strategic, politic, militar și economic va continua etc. Într-un cuvânt, e de bine. Pentru cine? Rămâne de văzut. Am sesizat și o boare de dojană, dar nu una care să ne piște neapărat de nas, ci a fost, mai degrabă, un suport pentru exprimarea speranței că ne va păli gândul cel bun și vom armoniza legislația cu interesele investitorilor de peste ocean, că vom recroi legea offshore, în așa fel încât ExxonMobile să rămână pe aici. Mă rog,  poate că legile ar trebui armonizate și cu interesele României. Dar asta e o altă poveste. Ei, dar dacă răspunsurile despre relațiile dintre România și SUA au fost mai mult generale, putem localiza rostul nostru, analizând nițel răspunsurile președintelui SUA, oferite în conferința de presă jurnaliștilor care l-au tăbărât cu tot felul de întrebări. Donald Trump a explicat, cât se poate de clar, că nu se dă în vânt nici după China, nici după Uniunea Europeană. Dacă așezăm lângă aceste declarații ferme interesul lui Trump pentru țări din Europa centrală și de est, precum Austria, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia, înțelegem că, teoretic cel mai puternic om al lumii vrea o reașezare globală, o schimbare tactică. Trump a vorbit despre China și UE, în contextul relațiilor economice dintre aceste două puteri și SUA, exprimând clar interesul pentru protejarea țării pe care o conduce. Președintele SUA se comportă ca un om de afaceri, abil și feroce, însăși politica sa aducând, de multe ori, cu prestația unui businessman. Bun, acestea fiind spuse, cei ce nu înghit pe nemestecate șabloane ce te îndeamnă să țopăi de bucuria asigurărilor că totul este și va fi bine, se întreabă firesc: „Noi cu cine jucăm?”. Pe de o parte, ne-am fotografiat cu americanii, care se uită încruntați la Uniunea Europeană. Pe de altă parte, aici, acasă, în Europa, ne facem selfie cu Germania și Franța în fundal, declarându-ne tovarăși de nădejde ai parcursului european ce stă gata să urce pe cele mai înalte culmi. Stăm în buza estică a UE și ne bucurăm că am primit tricoul de parteneri geo-strategici. Poate că ar fi fost mai bine ca la facerea funciară a Europei să fi bătut pas de promenadă mai prin Vest, să nu mai fim atât de interesanți pentru marile puteri ale lumii. Dându-ne doi pași îndărăt și privind tabloul fără a sorbi euforic din paharul cu apă rece, constatăm că suntem în situația ingrată în care trebuie să mulțumim mai mulți parteneri strategici, care nu prea se mai pupă, nici măcar de complezență. Suntem puși să alegem între Miami-Băi, malurile Senei sau valea Rinului. Să ne retragem întru chibzuire la Băile (G)Olănești și să croșetăm căciula prieteniei multiple? 





comentarii
2 comentarii

Ca intotdeauna, in decursul istoriei noastre, va trebui sa fim de partea unuia mai puternic care sa ne ia sub pulpana lui protectoare... Cum vom plati aceasta protectie? Ca de obicei: facand jocurile celor mari si dand din cap a incuviintare... Nu avem un carmaci care sa isi spuna doleante clar si raspicat...
22.08.2019 17:48
Si asta e foarte trist -- greu sa faci sport cu o spinare -garbovita--si mina ocupata cu caciula sparta--
mike
22.08.2019 21:19
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Neo Plan

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia