Când vine vorba de implementat practici şi prevederi europene de suprafaţă, România devine un elev disciplinat, mimând o rigurozitate, de care curcile crescute pe plaiurile mioritice râd cu mare poftă. Una dintre găselniţele, care au dat buzna de curând pe posturile de televiziune, este proiectul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor privind declararea provenienţei sumelor trimise în România, ce depăşesc 1000 de euro. Cu alte cuvinte, cei care lucrează în străinătate şi vor să trimită bani acasă n-au decât să dea explicaţii şi să facă slalom birocratic, dacă expediază sume mai mari de 1000 de euro. De unde ar avea un român, plecat la muncă în străinătate, aceşti bani? Fie dintr-un câştig salarial bunicel, fie dintr-o agoniseală de câteva luni. Ei bine, vigilenţa unui organism românesc, ascuţită de „gresia” unor reglementări europene va mai pune ceva în sarcina românului plecat să se chivernisească prin Occident. N-ajunge că plăteşti comisioane pentru trimiterea banilor, că băncile percep şi ele tot felul de taxe, colac peste pupăză vei mai avea de dat şi explicaţii suplimentare în privinţa provenienţei banilor. Suntem foarte riguroşi la nivel instituţional cu adoptarea unor practici europene de suprafaţă, dar total miserupişti când vine vorba de alinieri fundamentale. De ce nu am adopta şi alte obiceiuri din ţările mai civilizate, cum ar fi construcţia de autostrăzi, asigurarea unor condiţii decente în şcoli şi spitale, relaxarea fiscală, înmatricularea unei maşini în trei ore, împuşcarea în cap a birocraţiei sufocante? Întrebarea e retorică şi cred că nimeni, nici chiar Bunul Dumnezeu, nu poate răspunde la ea. Dacă proiectul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor va căpăta legalitate în obraji, vom demonstra încă o dată că suntem foarte pricepuţi la frecţionat piciorul de lemn. Te pomeneşti că marii spălători de bani vor fi descurajaţi de această nouă regulă şi vor avea o problemă în a aduce în ţară banii pe alte căi, inclusiv în prietenul de nădejde al românului, plasa de rafie. Până căutăm euroii trimişi în ţară cu presupusă provenienţă dubioasă, poate n-ar fi rău să ne uităm puţin la spălătoriile de bani ce funcţionează nestingherite chiar aici, în România şi nu să ne poticnim în pânde de găinari, exercitate asupra celor plecaţi să lucreze în străinătate. Ce să povestim, prin această măsură se va reduce drastic fenomenul infracţional, iar izmenele celor ce prestează activităţi ilegale au început deja să tremure la auzul intenţiei aflate, deocamdată, în stadiul de proiect. Ca în mai toate domeniile, nu suntem în stare să depăşim nivelul de spoială, atunci când vine vorba să zămislim legi şi măsuri menite să însănătoşească mersul lucrurilor şi să îmbunătăţească traiul cetăţeanului. Ne pierdem în reglementări sterile, în bâlbâieli răsunătoare, care nu fac altceva decât să încurce şi să crească stivele de hârţoage inutile. Dar, deh, am mai bifat o directivă europeană. Una care nu ne foloseşte la nimic. Pe cele care ne-ar ajuta cu adevărat, le ignorăm şi le ocolim cu măiestrie sinucigaşă.