de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
17 septembrie 2010 22:14
438 vizualizari
A-
A+
Toate ca toate, dar când vine vorba să ne comparăm cu ţările din jurul nostru sau cu cele aşezate la o depărtare mai mare decât o aruncătură de băţ, suntem neîntrecuţi. Fie că ne avantajează sau nu, noi ne comparăm. Ne place în Germania pentru că e curat, dar aruncăm ambalajul bomboanelor pe jos; când ne scot din minţi gropile din drum dăm iar fuga la fraţii continentali mai mari şi băgăm la înaintare o comparaţie între uliţele noastre cu pretenţii de drum naţional/ judeţean şi autostrăzile lor. La fel facem când vine vorba despre justiţie, protecţie socială şamd. Ei, dar cel mai mult şi mai mult ne place să ne erijăm în deţinători ai miezului realităţii, în regii neîncoronaţi ai înţelepciunii. Mi-a fost dat de multe ori în ultima vreme să aud explicaţii preţioase de genul: "Lasă, că şi ăia din Germania sau Franţa plătesc taxe şi impozite mari, nu numai noi!". Bravo, măi băieţi, aţi zis-o, oiştea stă bine mersi în gard, tabloul e minunat. E foarte adevărat că nemţii, italienii, francezii sau danezii plătesc taxe şi impozite mari, doar că există o mică-mare diferenţă între noi şi ei. În timp ce ei varsă un purcoi de bani în teşchereaua statului şi primesc îndărăt o mulţime de servicii, noi cotizăm la chimirul lui Kir statul român primind în schimb ciuciu, ca să mă exprim elegant. Neamţul, francezul sau elveţianul va primi în schimbul banilor plătiţi statului sub formă de taxe şi impozite autostrăzi, spitale care n-au aspect de lagăr de exterminare, servicii medicale mai mult decât decente, tratament specific cetăţeanului şi nu sclavului, protecţie socială, protecţie în faţa infractorilor, bază materială solidă în şcoli, servicii decente din partea instituţiilor statului, un minim tratament de egalitate în faţa justiţiei şi multe altele. La noi, în schimbul taxelor şi impozitelor plătite ai parte de drumuri pline de gropi (în cel mai fericit caz peticite), de asistenţă medicală ioc, de un tratament umilitor la cele mai multe dintre instituţiile statului, de învăţământ la nivelul anilor optzeci (1980, deşi, uneori putem vorbi şi de 1880), de justiţie coruptă, de nesiguranţă în oraşe dominate de interlopi, de legi aberante care contravin oricărei logici, de preţuri exorbitante, de o lipsă totală de protecţie în faţa şnapanilor aşezaţi la umbra băncilor, firmelor de plasare a forţei de muncă şamd. Există la noi cutuma care împarte bruma aia de bani strânsă la buget în acord cu nevoile clasei politice, a găştilor aflate pe capra trăsurii. Cutuma se respectă cu sfinţenie, indiferent de partidul aflat la putere, că de aia e cutumă, nu? Nu cred că în ţările către care ne uităm cu jind nu se fac afaceri, învârteli, că doar n-am inventat noi cheia matrapazlâcurilor. Diferenţa e că acolo se fac cu cap, cu mai puţin tupeu, în aşa fel încât gura cetăţeanului să fie mai puţin căscată a nemulţumire. Rămâne deci că orice comparaţie idioată între nivelul taxelor şi impozitelor de la noi şi cel al suratelor din Vest este de la bun început un non sens. A, că vor unii să dea bine la impresia artistică sau că doresc să demonstreze cât de realişti şi înţelegători sunt, e cu totul şi cu totul altceva. Vorbim despre prăjituri diferite, cu blaturi diferite şi, fireşte, umpluturi diferite..