Din puzderia de teme false, ce umblă zălude pe meleagurile româneşti, mai mult sau mai puţin asfaltate, una continuă să se iţească, împinsă fiind de obsesiile şi strategiile unora. După semnarea de acum o săptămână a decretului de revocare a procurorului-şef al DNA de către preşedintele ţării, foarte mulţi români din ambele tabere au crezut că discuţia despre suspendarea lui Klaus Iohannis a fost şi ea revocată. Numai că au mai rămas pe baricade nişte voci care susţin în continuare necesitatea şi legitimitatea suspendării lui Klaus Iohannis, voci care dau o pâine bună ştiriştilor din televiziunile ce valorifică în neştire veşti de-a valma. Discuţiile despre suspendarea şefului statului sunt un fel de meci intrat în prelungiri, doar de dragul spectacolului; un spectacol care, însă, a început să-i cam plictisească pe cei ce-l urmăresc, de voie de nevoie. În acest moment ne aflăm în situaţia în care preşedintele a pus în aplicare o decizie a CCR, deci taifasul despre încălcarea legii fundamentale poate fi doar o speculaţie, ce se învârte în jurul celor 31 de zile, în care Klaus Iohannis a citit motivarea, a cântărit lucrurile sau ce-o mai fi făcut. Am auzit argumente de genul „trimite multe legi la CCR sau le întoarce în Parlament”, aduse în sprijinul ideii de suspendare. Să fim serioşi: trimiterea la CCR a unor legi sau retrimiterea lor în Parlament poate fi interpretată ca un joc politic, însă pârghiile folosite sunt legale, aşa că invocarea acestor motive în sprijinul suspendării e o atitudine deplasată (între noi fie vorba, unele dintre legi sunt atât de prost făcute încât merită să fie trimise nu la CCR sau în Parlament, ci la coşul de gunoi). Dar dincolo de jocul politic pe care Puterea şi Opoziţia încearcă să-l închege pentru a-şi consolida poziţia, dincolo de interesul de grup, există o cantitate neglijată de vreo 18 milioane de indivizi, porecliţi cetăţeni, care aşteaptă de la clasa politică soluţii şi responsabilitate, nu sfadă şi ciomăgeli. În acest moment nu există motive reale pentru suspendarea preşedintelui; dacă ele vor apărea în viitor, e altă treabă, dar acum a persista pe acest subiect denotă o exagerare ce poate avea efect de bumerang. Probabil că tema suspendării e folosită de PSD pe post de sperietoare, dar însăşi învolburarea apelor din spaţiul public, fie ea şi lipsită de materializare printr-un vot în Parlament face rău stării de spirit şi aşa avariate a neamului. Pesediştii cu scaun la cap ştiu că în acest moment o suspendare echivalează cu un nou mandat câştigat de Klaus Iohannis. Ce ar însemna trimiterea lui acasă pentru o lună? Instabilitate politică, economică şi socială, o imagine afectată a României, foarte mulţi bani cheltuiţi pentru organizarea referendumului. Care ar fi câştigul pentru iniţiatori? Niciunul, deoarece e limpede că preşedintele nu ar fi demis în urma referendumului. În aceste condiţii, continuarea dezbaterilor pe tema unei eventuale suspendări trădează, pe lângă lipsa de viziune a celor ce antrenează discuţiile, şi o slabă pregătire în ceea ce înseamnă lupta politică la nivel de strategie şi declaraţii. Am mai spus-o şi cu alte ocazii: dacă tot pătimim atât de pe urma politicienilor, am putea avea parte măcar de un spectacol mai acătării.