Încă de acum trei săptămâni, puteai vedea prin magazine iţindu-se câte-o căciulă de Moş Crăciun, iar întâlnirea era cu atât mai bulversantă cu cât tu purtai încă tricou şi pantaloni subţiri. De ani buni, marketingul împarte viaţa românilor în două perioade mari: promoţiile de Crăciun şi promoţiile de Paşti, primele începând prin octombrie, iar celelalte prin februarie. Cele două mari sărbători ale creştinătăţii s-au diluat pentru foarte mulţi dintre cei ce le serbează compulsiv, pierzându-şi nucleul, adevărata esenţă, eşuând în centrifuga unei agitaţii conectate la organizarea unor petreceri cu exces de colesterol şi decibeli. Ei bine, spuneam că acum trei săptămâni începusem să-i zărim pe „moşi” printre rafturile magazinelor, iar cu cât ne îndreptăm spre luna decembrie numărul lor creşte şi tot creşte, se aprind luminiţele şi teamă mi-e că Hruşcă va începe să colinde prin difuzoare înaintea sărbătorii Sfântului Andrei. Dacă vremea îşi mai face puţin de cap şi va mai ţine iarna la uşă, dându-i peste mâini cu temperaturi de 20-23 de grade, toate acestea, moşii, beculeţele colorate şi colindele, ne-ar putea surprinde în cămaşă şi mocasini. Şi atunci ne vom întreba dacă ne-am transformat într-o ţară cu climă mediteraneeană sau dacă nu cumva suntem prea nerăbdători, iar febra pregătirilor ne-a luat firea aşezată în sclavie. Suntem, după cum spuneam şi cu alte prilejuri, victimele sfântului marketing căruia îi sărutăm mâna inconştient, zilnic, şi care ne-a luat minţile reuşind să ne convingă de orice. Reperele creştinătăţii şi sâmburii adevărului trec prin ceea ce unii numesc cu emfază „rebranduire”, într-un proces mai mult decât machiavelic. Lui Moş Crăciun nu-i şade bine să umble teleleu printr-o Românie în care în octombrie încă se mai munceşte pe câmp, vinul încă nu a fiert, cum nu-l prinde nici compania „crăciuniţelor” despuiate cu nurii pe tarabă. Nimic de zis, atmosfera de sărbătoare nu e dăunătoare, bucuria din târgurile de Crăciun e preferabilă încrâncenărilor din pieţe, dar parcă prea o luăm din timp cu „De Crăciun, fii mai bun, fii adevărat!”. În plus, toate pregătirile, toată mobilizarea şi zdroaba ce durează aproape trei luni anulează orice în acest interval de furibundă aşteptare. Nu mai contează nimic din cele ce se întâmplă în octombrie, în noiembrie şi în cea mai mare parte din decembrie, nu mai facem nimic în afară de a ne gândi şi a ne pregăti pentru marea confruntare cu paranghelia de Crăciun. Orice tentativă de a face un pas lateral de pe turnanta jocului de glezne e contracarată cu un argument imbatabil: „Lasă că nu avem timp acum, să treacă Sărbătorile!”. Ce contează că până la Sărbători mai e atâta timp în care ai putea face o mulţime de lucruri, în care ai putea trăi şi altceva decât osteneala planurilor ce configurează îmbelşugatul meniu care îi va uimi şi îi va umple de apreciere ori de invidie pe oaspeţii poftiţi la masa de Crăciun. Nu de alta, dar trec Sărbătorile şi n-apucăm să ne revenim după febra musculară a pregătirilor de Crăciun, că plonjăm direct în vâltoarea mobilizării pentru Paşti, gonind pe coclauri după iepuraşi ce poartă daruri în urechi.