logo
Fiarbă lupta-n cupe, spumege orgoliul, dacă mahări mândri asta o doresc!
Dragoş BAKO
704 vizualizari

Privită de la distanţă, România seamănă din ce în ce mai mult cu un bâlci în care personaje, situaţii şi credinţe pestriţe toarnă apă la rădăcina contradicţiilor şi paradoxurilor. Nu avem drumuri civilizate, dar Bucureştiul rivalizează cu Monte Carlo în materie de maşini scumpe, se sting oameni loviţi de boli necruţătoare sub privirile unor medici pe care îi ajută doar sufletul şi priceperea, nu şi aparatura medicală. Zilnic, ne amărăsc materiale de presă ce prezintă drama unor copii, fie abandonaţi, fie chinuiţi de părinţi sălbăticiţi de alcool ori lipsa educaţiei. Se frâng copilării, sunt confiscate zâmbete şi priviri inocente, zglobii, iar joaca e alungată de grijile mature ce năvălesc în viaţa micuţilor. La polul opus al vârstei, mulţi bătrâni îşi leagă existenţa, ombilical, de reţete medicale ce le aspiră venitul lunar. Între copii şi bătrâni, adolescenţii, tinerii, maturii (şi imaturii) zidesc edificiile paradoxurilor româneşti, dând viaţă unui şantier, pe care buldozerul face legea, iar plescăitul mistriei abia dacă se aude. În bâlciul numit România sunt leagăne şubrede, care te aruncă din balansoarul încântării în scaunul cu rotile, într-o fracţiune de secundă, se vinde turtă dulce umplută cu pastă de pelin, se închiriază la suprapreţ speranţe reşapate, se prăjesc gogoşi în uleiul ce poartă mirosul greu al altor şi altor prăjeli. Concret, România suferă de o mulţime de boli sociale: nu avem drumuri civilizate, avem şcoli şi spitale cu dotări de nivel interbelic, ne zbatem în mâlul sentimentului de nesiguranţă, suntem împroşcaţi cu noroiul unor legi aberante, ni se administrează regulat dovezi ale unor abuzuri înspăimântătoare, dar ni se spune că suntem pe drumul cel bun. Drept e, nu s-a precizat dacă drumul e bun, în sensul că duce direct către golul primitor al prăpastiei. Ei bine, în tot acest marasm pe care l-ai vrea doar coşmar, dar care se încăpăţânează să rămână aievea, oamenii de stat găsesc că cel mai potrivit e să se împungă unii pe ceilalţi cu suliţele orgoliilor. Bicepşii li se încordează, venele de la gât li se îngroaşă, obrajii li se înroşesc, privirile li se tulbură, iar limbile li se fac foc şi pară, transformându-se în trambuline de pe care plonjează în spaţiul public tot felul de grozăvii, sub formă de ameninţări şi reproşuri. Ţara arde şi babele dihoniei piaptănă blana deasă a conflictelor, lăsând de izbelişte scoaterea la liman a ţării, de grija căreia spun că se perpelesc şi în somn, inclusiv în cel al raţiunii. E clar, în România sunt două lumi: lumea cea mare şi pestriţă a contradicţiilor, unde foamea, sila, neputinţa, deznădejdea şi frustrarea zămislesc reguli anapoda, şi lumea lor, a cartoforilor politici, unde pragmatismul feroce, sângeros, ascute mereu săbii al căror mâner nu are timp să se răcească. Cei care ar trebui să salte România, să o ridice deasupra noroaielor sunt mult prea ocupaţi cu propriile războaie, ca să mai aibă timp şi de cei care le-au înlesnit ascensiunea. Şi uite aşa, tot ce ne mai rămâne e să nădăjduim într-o minune ce va transforma noroiul în asfalt, numai că minunile se întâmplă doar în basme.

 





comentarii
2 comentarii

Adevarat ce scrieti (chiar daca "adevarul e dincolo de noi ") dar totusi parca exagerati in pesimism...
Realist ,
16.05.2018 08:22
Exceptional articolul!Felicitari!
Corny
16.05.2018 10:35
Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

guitar

cibinfest

zilele recoltei

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
auchan
Licitatie publica

accentmedia