Doar nu mi s-o întâmpla tocmai mie, nu? Ce con­tează că am 80 de ani şi mă plimb, în miezul zilei, la 36 de grade? Ce contează că mi se repetă obsesiv că între orele 11 şi 18 nu e bine să stau la plajă, pentru că m-aş putea pricopsi cu probleme mari, mari de tot? Trebuie să mă bronzez, să mă înroşesc, să-mi dau vecinii pe spate cu pielea mea de sud-american. Ce contează că ni se spune, cât e ziua de lungă, că berea nu e deloc potrivită în lupta cu zăpuşeala, că ar trebui să stăm la umbră? Ce-i mai "cool" decât să stai în arşiţa amiezii, la terasă, pocnind ciclic din degete, şuierând printre dinţi: "Mai adă o bere!"? Ce-i mai "cool"? Poate să pui nişte mici pe grătar, la Curmătură (dar nu la umbră), la bustul gol, aşa, pe la ora 14, să fii sigur că te califici în sferturile de finală pentru "Urgenţe". Sau, dacă eşti un tip mai sportiv, poţi încinge o miuţă, un fotbal, la aceeaşi oră, să te bată soarele-n cap, să leşini, să sune amicii la SMURD. Ce contează că se vorbeşte din ce în ce mai des despre radiaţii solare care fac prăpăd pe acest pământ, că trebuie să ne ferim de ele, mai ales neexpunându-ne în toiul zilelor toride la soare? N-o să ni se în­tâmple tocmai nouă, nu? Ce relevanţă au toate mate­rialele despre toxiinfecţiile alimentare care i-au băgat pe unii semeni în spital, dacă pofta de mici lăsaţi în soare ne dă târcoale? În fond, fiecare are un telefon mobil în buzunar şi poate suna, după ce a defilat prin soare, la 112. Nu mai contează că poate alţii au nevoie de ajutor medical fără să fi căutat beleaua cu lumânarea? Dar să nu punem răul înainte. Doar nu mi s-o întâmpla tocmai mie, nu? Şi totuşi, dacă mi se întâmplă, ce fac? Rabd. Rabd şi caut vinovaţi. Poate e de vină Primăria pentru că nu a acoperit tot oraşul, poate Guvernul să nu fi luat toate măsurile necesare, să fi dat o Ordonanţă de Ur­genţă prin care să reducă arşiţa. Să nu uităm nici de soarta crudă care taman cu noi şi-a găsit să-şi facă de cap. Cu noi, cei care nu credem că ni se va întâmpla tocmai nouă. Iar atunci când ne trezim luaţi la şuturi de propriile tâmpenii şi de inconştienţa exersată, n-am recunoaşte, în ruptul ca­pului, că ne-am crezut nemu­ritori, intangibili, fiii adoptivi ai zeiţei Fortuna.