logo
Doamnei cu coasa îi dau târcoale cosaşii impozitării
Dragoş BAKO
1656 vizualizari

Era timpul să intre şi moartea în grijile de zi cu zi ale românului, că prea se obişnuise să dea în primire, aşa, de capul lui şi s-o şteargă pe lumea ailaltă fără să plătească la ieşire. Prea s-au îmbuibat decedaţii cu ajutoare de la stat, neplătind decât vămile desprinse din obice­iurile funerare, nu şi impozitele după care umblă statul cu limba scoasă. Gata, de la anul mai uşor cu banii puşi pe pieptul mortului, pe ochi ori în buzunar, căci decesul şi ajutorul de înmormântare vin la pachet cu impozitarea. Dar ce vânt rece şi ne­cru­ţător ameninţă toate aceste ritualuri? După cum aţi auzit şi, pro­babil că nu aţi înţeles (avem îndoieli serioase că înşişi iniţiatorii proiec­tului au priceput ceva din ceea ce spun), de la anul s-ar putea să in­trăm în epoca neagră a impozitului pe gospodărie. În linii mari, asta în­seamnă că se va plăti impozit pen­tru veniturile de orice fel, inclusiv pen­tru ajutorul de înmormântare. Această procedură contestată in­clusiv în interiorul alianţei aflate la guvernare ar putea reuşi să bulver­seze naţia asta în aşa hal încât nici cei mai partizani cronicari să nu poată descrie haosul. Schimbarea radicală a sistemului de impozitare e foarte greu de explicat de iniţiatorii săi, darămite de pus în aplicare. Măreţul proiect va fi – chipurile – implementat de 35.000 de funcţio­nari, ce urmează să fie angajaţi pentru a-l obişnui pe om cu acest experiment, confundabil cu o pe­deapsă. Nu ştim dacă banii cheltuiţi cu cei 35.000 de angajaţi nu vor depăşi excedentul, pe care guver­nanţii estimează că îl vor atrage prin acest sistem, dar, cum două lucruri se plătesc pe lumea asta, domnia şi prostia, nu se făcea să rămânem cu datorii la cea din urmă. Imaginaţi-vă un dialog între consultantul fiscal şi locuitorii din Văscăuţi, încercaţi să vizualizaţi cu ochii minţii stivele de declaraţii completate uşor sau chinuit, goana după recuperarea impozitelor datorate, ce mai, o nebunie în toată regula, din care statul nu va ieşi mai chivernisit, dar contribuabilul cu siguranţă va avea nevoie de calmante şi sesiuni de mătănii pentru iertarea păcatelor săvârşite cel puţin prin cuvânt. Ca şi cum găselniţa asta n-ar fi fost îndeajuns de penibilă, n-ar fi se­mănat cu o ridicare la luptă împotriva logicii, cineva a dorit să verse peste ea un butoi de catran ridicol şi a adus în discuţie impozitarea ajuto­rului de înmormântare. Când auzi că ţi se pregăteşte un astfel de sis­tem de impozitare, îţi poate trece prin minte, chiar şi pentru o secun­dă, că moartea te-ar putea izbăvi de corvoada ce pândeşte de după colţul următorului Revelion. Ei, dar uite că nici asta nu mai e o soluţie şi, nu mare ne-ar fi mirarea, ca într-o bună zi, ăstora să le treacă prin minte să impoziteze şi gândul legat de eliberatoarea trecere în lumea de dincolo. În goana după imagine şi după bani ce ar putea îmbunătăţi imaginea, cei care s-au trezit la butoane nu ţin cont de minimele nor­me ale decenţei, căci despre me­canismele economice nici nu poate fi vorba. În România nu există cultură politică, cultură instituţională, iar cultură fiscală nici atât. A ţine morţiş să introduci un sistem de impozitare, pentru care nouăzeci la sută dintre cei pe pielea cărora vrei să-l încerci nu sunt pregătiţi, în­seamnă a condamna la eşec acest proiect, încă din faşă, şi odată cu el, a te condamna politic şi pe tine, iniţiatorul tâmpeniei.



comentarii
1 comentarii

va fi iar ca in Morometii
...
15.05.2017 19:33
5.15.89.9
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica