logo
„Doamne, cât o să mai ţii, ucigaşii de copii?”
Dragoş BAKO
1207 vizualizari

Fie că sunt vremuri tulburi, fie că săbiile politice ne lasă puţin să ne tragem sufletul, suferinţa unor semeni se derulează aidoma unui serial, cu episoadele difuzate la oră fixă de cinismul sorţii. Cu siguranţă aţi văzut nenumărate spoturi în care se prezentau copii chinuiţi de maladii necruţătoare, condamnaţi la moarte. Respectivele materiale se constituie într-un recurs al umanităţii făcut la o sentinţă nemiloasă, nedreaptă. Am văzut copilaşi, care nu puteau merge, vorbi, auzi, vedea, care nu puteau zâmbi, fiinţe pentru care chicotelile şi jocurile copilăriei erau interzise. Din fericire pentru ei, în lumea largă există spitale şi medici, care le-ar putea curma suferinţa; din nefericire, intervenţiile medicale şi tratamentele costă foarte mult, iar pentru obţinerea acestor sume se face apel la solidaritatea celor dispuşi să ajute, să dea viaţă unui zâmbet. Ziarele, televiziunile prezintă cazuri dramatice, iar cei care empatizează cu micuţii suferinzi şi cu familiile lor, fac donaţii, după puteri, contribuind la strângerea sumelor necesare operaţiilor şi tratamentelor efectuate în clinici din străinătate. Nu e cerşetorie, ci încercarea disperată a unor părinţi de a-şi salva copiii. Încercarea disperată a unor părinţi, cetăţeni ai unei ţări, pe care o doare în cot de ei. În România se toacă o mulţime de bani, pe o sumedenie de lucruri inutile, se investeşte enorm în proiecte sterile, iar când e vorba de sprijinit oameni care au într-adevăr nevoie de ajutor, există doar o consolidată politică a ridicatului din umeri. E mai uşor să iei un munte în spinare, să-l muţi câteva sute de kilometri, decât să obţii decontarea unor servicii medicale, care nu sunt nici pe departe un moft, ci însăşi lupta cu moartea. Statul român plăteşte sume colosale pentru nemuncă (vezi ajutoarele sociale acordate multor leneşi, ce ar putea munci fără probleme), pentru plimbările studenţilor cu trenul unde şi când au poftă, pentru studii de fezabilitate inutile, dar când vine vorba să sprijine nişte fiinţe lovite pe nedrept de soartă, se scarpină în creştet şi îşi bagă la înaintare autismul. Pe lângă faptul că nu-şi ocroteşte cetăţenii, sprijinindu-i în încercarea de a se vindeca în clinici unde acest lucru este posibil, acelaşi stat nu dă doi bani pe cercetare, nu investeşte în oameni şi aparatură, astfel încât copiii şi nu numai să poată fi salvaţi aici, în ţara căreia îi aparţin. România are multe motive pentru care ar trebui să se ruşineze, iar cel despre care vorbim e unul dintre cele mai grave. Ce respect pretinzi tu, stat îmbuibat până la obezitate cu nesimţire şi ignoranţă involuntar (?) criminală, când nu vrei să mişti un deget pentru a-ţi ocroti copiii, pe care îi laşi să piară sau să se chinuie? Cât de cinic şi de iresponsabil trebuie să fii pentru a te preocupa de o gestionare eficientă a tuturor mizeriilor şi a ignora dramele unor oameni care au avut ghinion? Mult mai importante decât jocurile de culise, linşajul politic şi răfuielile de tip mafiot sunt vieţile unor oameni, care nu vor nici vile cu piscine, nici limuzine, iahturi ori avion personal, ci un lucru cât se poate de simplu, să trăiască. Dar ce mai contează dorinţa de a fi viu, în cimitirul tot mai extins în care îşi dorm somnul de veci valorile umane?

 



comentarii
1 comentarii

Felicitári domnule BAKO! Asa e si e trist. Aceeasi temá o aud foarte des la domnul Primo Lauretiu în filmuletele sale sáptámânale de pe You tube si Facebook de la (fosta) "Actualitatea Româneascá". Má bucur sá constat cá sunt acasá si oameni treji nu numai "zombisori", care vád realitatea si care mai si protesteazá. Bine ar fi sá fie cât mai multi astfel de oameni.
Sibianul din Germania
13.10.2017 20:25
93.255.212.3
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica