Dispreţul minim garantat

Dispreţul faţă de elementele administrate - adică poporul - şi tupeul fără margini al unora pe care hazardul greu de descifrat i-a purtat către putere sunt lucruri ce tind, cu fatalitate, spre obişnuit. Ultimul episod ce ar putea fi definit drept ţigănie de cea mai joasă speţă a avut ca subiect principal legea pensiilor, contestată de Opoziţie şi promovată de partidele din arcul guvernamental. După ce duduia Anastase ne-a dezvăluit nişte curiozităţi aritmetice care revoluţionează semnificaţia semnului egal, mai exact cum 80 înseamnă 160, Opoziţia s-a scandalizat, mârâind printre dinţii de lapte ameninţări cu iz penal. Mă rog, scandalizarea asta e verişoară de gradul doi cu aritmetica doamnei Anastase, pentru că, atunci când te dai cu fundul de pământ erijându-te în apărătorul oficial al pensionarilor, stai în sală şi votezi împotrivă, nu întorci spatele, dând bir cu fugiţii. Măcar de imagine, în semn de solidaritate cu cei de la care aştepţi voturi la următoarea rundă electorală. În fine, trecem peste jocurile de gleznă şi dansurile la bară ale celor ce spun că fac opoziţie şi mergem mai departe. Prinşi cu mâţa-n sac, doamna Anastase dimpreună cu domnul Sever Voinescu (Cotoi, cu voia cărţii de identitate) au arătat multă disponibilitate pentru reluarea votului, spulberând indirect fulminantele descoperiri aritmetice. Fireşte, nu se aştepta nimeni ca legea pensiilor să sufere vreo modificare, să primească vreun surâs pe chip, dar de dragul exerciţiului democratic, unii sperau în reluarea votului. Ei bine, n-a mai fost cazul, pentru că deputaţii au considerat (prin vot) că ceea ce a mâncat lupul - adică votul iniţial - e bun mâncat. Social - democraţii au depus plângere penală împotriva Robertei Anastase şi a lui Sever Voinescu pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, iar preşedintele Camerei Deputaţilor i-a acuzat că au cerut 127 de miliarde de lei pentru a vota legea pensiilor. Nu-i nicio problemă, nici duduia Anastase, nici domnişorul Voinescu nu vor păţi nimic, cât despre presupusul troc "Mălai pentru voturi", nu putem băga mâna în foc, că ar fi curată fabulaţie, deoarece vorbim despre practicarea uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, politica. Că Roberta Anastase are atâta amar de tupeu şi îşi permite să facă ce vrea muşchiuleţul ei şi al celor care o sfătuiesc fără cea mai mică urmă de jenă, vorbeşte despre statutul de ţară bananieră către care tinde România. Că asupra principalului partid de opoziţie care susţine sus şi tare că e alături de pensionari planează o bănuială de blat spune multe despre încrederea pe care omul simplu, neconectat la mişcările lascive din politichia românească o mai poate avea în alternativele care i se oferă ciclic. Legiferarea tacită a şmenului ca instrument de lucru în stat, intrarea între cele obişnuite a blaturilor soioase sunt, până la urmă, practici pe care românii nu le condamnă din principiu, ci doar atunci când ele aduc atingere directă buzunarului lor. Ceea ce înseamnă că dispreţul minim garantat de stat nu e deranjant din punctul de vedere al modului de tratare a cetăţeanului, ci doar ca piedică materială. În aceste condiţii, orice discuţie legată de principii sănătoase ale statului de drept îşi pierde rostul..