logo
De ce te dor urechile şi-ţi lăcrimează ochii
Dragoş BAKO
612 vizualizari

Hidra pesimismului înoată prin lacul tulburat al României, stârnind spaime şi îndoieli, atârnate de gândurile ce scrutează viitorul. De multe ori ne trezim văitându-ne, bocind eroziunea socială, întrebându-ne cine vor fi cei ce vor face ca peste ani România să funcţioneze sau, mai rău, dacă va avea cine s-o poarte pe umeri până la groapă, căci de dric nici nu mai poate fi vorba. Carevasăzică, ne-au năpădit mintea şi sufletul bubiţele pesimismului, făcându-ne să credem că locuim într-un ţinut în care şi-au stabilit cartierul general toate nenorocirile care au zbughit-o din Cutia Pandorei. Oare de ce? Să fie de vină pentru acest pesimism doar şirul indian de netrebnici care au stat la coadă la putere în ultimii 28 de ani, poştind ocârmuirea ţării? Nimic de zis, au şi ei grămada lor de vină, dar şi noi, cei ce şedem în arestul pesimismului, ne încăpăţânăm să privim mai degrabă spre cocioabe decât spre construcţii înalte, să ciulim urechea îndeosebi la manele zgomotoase, nu la sunete liniştitoare. Ni se pare că România e un loc pe veci compromis, un pacient irecuperabil, pentru că larma mediocrităţii, vacarmul prostului gust şi zbieretele prostiei se aud mult mai tare decât vorbele tihnite, enunţurile întregi la sens şi dialogurile de bun simţ. Îi vedem doar pe cei care epatează, care-şi etalează gusturile îndoielnice ca pe nişte trăsături nobile, pe mitocanii transformaţi de o presă nătângă în bici al vieţii mondene şi ne oprim atenţia prea puţin asupra celor care vor să clădească, nu doar să construiască, asupra celor ce înţeleg importanţa temeliei, a celor ce performează discret. Într-adevăr, zgomotul pătrunde mai iute în urechi, plecând de acolo pe alte coridoare către obişnuinţă ori şantierul credinţelor, fiind prea rar filtrat. La fel de adevărat e că tablourile stridente, ţipător colorate, poposesc îndelung pe retină, de multe ori traumatizând-o. Dacă ne-am ocupa puţin de educarea auzului, văzului şi celorlalte simţuri, dacă le-am putea face mai exigente, capabile să refuze deşeurile ce alimentează pesimismul, am descoperi că România are şi partea ei salubră, că sunt destui români raţionali, domestici, altruişti şi demni. Nu trebuie să scotoceşti după ei prin cotloane împrejmuite de pânze dese de păianjen, nici să forezi la mare adâncime pentru a-i scoate din ţinuturi tenebroase; îi poţi întâlni în drumurile obişnuite, îi poţi vedea, auzi şi simţi fără să te încordezi. Totul e să fii dispus să nu dai, vorba lui Creangă, „pacea pe gâlceavă”. Să nu te laşi dus de viiturile promiscuităţii, de tămbălăul formelor diforme, fără fond. Întotdeauna golul a sunat mai tare decât orice, iar un scandal a adunat mai mulţi curioşi decât o dezbatere purtată la volum decent. Când vom reuşi să întoarcem spatele scandalului şi să extragem roadele din dialogurile cuminţi  şi cu minţi vom începe să vedem lucrurile în nuanţe mai puţin cenuşii, fără teamă, lăsând încrederea să ni se aşeze pe genunchi.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia