logo
spartan
Dar cu autostrăzile, spitalele, copiii şi bătrânii cum rămâne?
Dragoş BAKO
1031 vizualizari

Mai e puţin şi se face luna de la alegerile europarlamentare, iar politicienii noştri o ţin gaia-maţu cu votul din diaspora. Pentru Opoziţie, cozile de la secţiile de votare din străinătate reprezintă încă muniţie folosită împotriva Guvernului, iar pentru cei din Executiv aceeaşi situaţie e prilej de jurăminte fierbinţi, de promisiuni că situaţia se va rezolva şi că picior de român nu va mai face gaură în trotuar aşteptând să-şi exercite dreptul, cu ştampila în mână. Am înţeles, au fost nişte probleme, probabil se vor rezolva, ele le-au folosit unora, i-au dezavantajat pe alţii, însă e timpul să ne întoarcem şi la adevăratele belele ale ţării. Nu e zi în care să nu moară oameni nevinovaţi pe drumurile cârpite ale patriei, nu e sfârşit de săptămână în care pe Autostrada Soarelui să nu fie vreun accident ori să cedeze asfaltul. La fel, nu e zi în care să nu vedem câte un clip în care e prezentată situaţia dramatică a unui copil ce trebuie operat în străinătate pentru a putea trăi, micuţi pentru care statul român nu mişcă un deget. Despre bătrânii care îşi dau jumătate din bruma de pensie pe medicamente, iar cealaltă jumătate pe facturi la gaz, electricitate şi apă nu are rost să mai vorbim. şi nu prea ar fi nici loc să vorbim, pentru că în România dezbaterea publică, săvârşită pe fundaţiile intereselor de grup, se poartă pe marginea unor teme de propagandă, precum votul din diaspora, penalii din funcţii publice, interzicerea aşezării la vedere a pachetelor de ţigări din magazine sau interzicerea consumului de fasole întru protejarea mediului. Exercitarea votului pentru românii din străinătate şi împiedicarea persoanelor condamnate să acceadă în funcţii publice (celelalte două nu merită nici măcar un dram de atenţie) se pot rezolva foarte simplu prin modificări de legi, dar mi-e teamă că nu există un mare interes pentru o grabnică soluţionare, întrucât astfel n-ar mai rămâne gloanţe oarbe pentru lupta politică. România are o mulţime de probleme, mult mai mari decât cele amintite mai devreme, neajunsuri pe care românii le simt zi de zi pe pielea lor, dar uite că despre ele se vorbeşte prea puţin. Lipsa infrastructurii rutiere, a celei şcolare şi sanitare, legislaţia defectuoasă, abuzurile şi miserupismul unor funcţionari sunt bube care îi supără mult mai rău pe români decât votul din diaspora sau vreun condamnat uitat într-o funcţie publică. A nu se înţelege greşit: nu ignorăm existenţa unor probleme precum exercitarea votului în străinătate ori incompatibilitatea unor persoane care au săvârşit fapte penale cu funcţiile publice, dar trebuie să păstrăm proporţiile şi să analizăm corect volumul efectelor pe care aceste lucruri le produc asupra populaţiei. Oricât s-ar supăra unii, lipsa autostrăzilor şi a aparaturii din spitale afectează mult mai mulţi români decât proasta organizare a votului din străinătate. A ignora marile probleme din România, nebăgate în seamă nici de guvernele trecute, nici de actuala guvernare înseamnă a te menţine în sfera populismului, aducător de simpatie dintr-o anumită zonă. şi mai înseamnă că nu vrei sau nu ştii să te preocupi de ceea ce omoară, la propriu şi la figurat, această naţie.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia