De-a lungul timpului au fost semnalate în presă zeci, poate sute de situaţii în care nişte proprietari de maşini şi tupeu parcau în aşa fel încât îi puneau în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic. Fie că vorbim despre maşini parcate pe trecerea de pietoni, fie că ne referim la autoturisme lăsate în buza intersecţiei, în aşa fel încât să obtureze total vizibilitatea unora dintre conducătorii auto, putem constata aceeaşi pasivitate a celor care ar trebui să ia la întrebări astfel de practici. Tupeul nu se manifestă doar în momentul parcării, fiind întâlnit inclusiv în comentariile postate la articolele ce incriminează astfel de abateri. „Habar n-aveţi de legislaţie!”, „Nu e nimic neregulamentar să laşi maşina în colţul străzii” sunt „decât” două dintre postările unor „mintoşi” care, pesemne, au propriile coduri rutiere. Ce poate fi mai clar, în privinţa încălcării regulilor, decât o maşină lăsată (fără avariile pornite, preţ de câteva ore), exact pe trecerea de pietoni? Ce argumente mai trebuie invocate în demonstrarea încălcării legii în cazul unei maşini parcate fix pe zona haşurată, din colţul intersecţiei, în aşa fel încât cel ce iese de pe o stradă perpendiculară să nu aibă nici măcar o fărâmă de vizibilitate? Când eşti putred de tupeu şi prostie, ignori şi combaţi în gura mare evidenţa. Cu siguranţă, dacă a trebuit să străbateţi din postura de pieton străzi mărginite de case, aţi observat că trotuarul e o chestiune relativă, când vine vorba să fie folosit de cei ce bat drumul la pas. De cele mai multe ori, trotuarele devin un fel de parcări, iar distanţa „legală” dintre gard şi maşină se reduce la vreo 20 de centimetri, suficientă cât să se strecoare pe acolo doar cineva tras prin inel. Păi asta-i discriminare pe faţă, căci unul mai corpolent, mai dedat la cârnaţi şi piftie, n-ar încăpea în veci pe lângă maşinile aproape lipite de gard. Nici această anomalie nu tulbură pasivitatea vreunui purtător de chipiu şi teanc de procese verbale ce abia aşteaptă să fie completate. Tupeul jegos nu trebuie sancţionat, pentru că, deh, nu se ştie cine e proprietarul său, ce prieteni are, aşa că mâna în care pixul stă precum hârleţul „complectează” procese-verbale doar în cazul celor care îşi lasă pentru un minut maşina, cu avariile pornite, în faţa magazinului de pâine sau a farmaciei, scuzându-se oarecum. Ei bine, ăştia trebuie drastic sancţionaţi, omorâţi cu pietrele contravenţiei, în timp ce mostrele grele de nesimţire rămân ocrotite de indiferenţa organului (nu vă gândiţi la chestii anatomice, ne refeream la cei care ar trebui să aplice legea). Nu de puţine ori presa i-a dat acestuia mură în gură situaţii clare ca lumina zilei, dar a fost degeaba pentru că indolenţa e mai puternică decât orice dovadă sau articol din lege. Care ar putea fi concluzia acestor rânduri? Dacă mama natură n-a prevăzut în dotările tale standard nesimţire, tupeu şi ignoranţă nu prea eşti de-al realităţii româneşti contemporane.