Tribuna
Dacă ai fost un şmecher, nu-mi da tu lecţii de corectitudine
Dumitru CHISELIŢĂ
1808 vizualizari

Îmi place la nebunie făţărnicia asta cu pedigree profesional, politic sau comunitar a unora care cred că suntem mult mai idioţi sau, na, mai fraieri decât suntem de fapt. Îmi place cum, acum, în epoca asta de luptă din toate reţelele împotriva hoţiei, corupţiei, şmecheriei şi de promovare a "valorilor europene" sau măcar a celor morale ori legale, unii au impresia că am uitat cine au fost, pe cine au servit şi ce au făcut şi că punem botul la teoriile şi panaramele lor. Adică, mai pe şleau, şmecherii care îţi dau lecţii de corectitudine, corupţii/coru­pătorii care-ţi dau lecţii de anticorupţie şi pupincuriştii care îţi dau lecţii de verticalitate.

Nu cred în convertiri miracu­loase dincolo de credinţa-cre­dinţă. Nu cred în comunistul care la interval de o singură zi a devenit trâmbiţa democraţiei. Nu cred în "influencerul" care acum cinci ani susţinea, cu tămbălău, scrâşnet din dinţi, vene umflate în capul ăla al lui şi priviri de inchizitor, una, iar acum, cu aceeaşi atitudine şi recuzită, susţine ceva taman pe invers. Nu cred în politrucul care acum un deceniu pupa un fund într-un partid, iar acum în alt partid, scuipă acelaşi fund, pupându-l pe altul. Pe altul fund, zic. Aţi prins ideea? Bine.

Morala ar fi asta: dacă ai fost ce ai fost, dacă ai ajuns ce ai ajuns prin diverse metode foarte "specifice" la noi, abţine-te de a îmi mai da lecţii. Zi-i mersi că "te-ai descurcat", dă-ţi dedicaţii la Hora sau pe Taraf, fă mese festive la cinci stele, bagă-te în Top 100, plăteşte-ţi pagini în presă să te lauzi singur, da' lasă-ne în pace. Nu te mai băga în seamă.

Mi-am amintit de unul care, odată, de la nivelul funcţiei lui, le explica unora mai "mici" despre cum este drumul ăsta, spre glorie, cât de greu a fost la început, cât de bun a fost ca să ajungă în poziţia asta de mare sculă pe basculă. Omisese câteva detalii esenţiale: o rudă pe la "băieţii isteţi", o alta pe la un partid în cărţi, nişte funduri pupate cu pasiune, nişte "combinaţii" avantajoase pentru toată lumea (lui), o ţinere în braţe pentru că era nepotul lui “Nea Cutare" cu stele pe umeri la vremea lui sau măcar cu uşă capitonată la birou, un turneu, la remorca celor dragi, prin toate partidele ajunse la putere "sus" sau care, deşi neaflate la putere, având puterea de a face chestii la nivel mai mic. Păi, să îl crezi? Nu.

La fel, discursurile astea cu anticorupţie şi alte lucruri la modă pe stradă, sună cam şui în gura sau din pixul unora care, la anumite momente ale vieţii lor,
s-au căţărat taman via sistemul vechi (dar încă valabil) al PCR (Pile Cunoştinţe, Relaţii) în poziţiile superioare ale piramidei elitiste. Plus că mai e riscul să te revolţi exact împotriva celor care au
mai ajustat din pix salariul tău, dacă nu şi l-au plătit de-a dreptul. Da, memoria colectivă e scurtă, lumea uită, de aia acum Boc e idol după ce toţi îi dansau Dansul Pinguinului când mai paradea ceva din nivelul de trai al românilor sub guvernarea lui. În fine, dacă o luăm cu logica asta, mulţi bugetari sau pensionari ar trebui să retur­neze salariile, tichetele, vou­cherele, alte adaosuri financiare, nu de alta, dar să nu aibă procese de conştiinţă că se ridică împotriva sponsorului principal.

Dacă ai fost şmecher, nu-mi da lecţii de corectitudine. Dă-mi lecţii de şmecherie, de cum se dă cu ciocul, de cum se face sluj, de cum să schimbi stăpânii întocmai şi la timp, de cum să nu faci pishu contra vântului, de cum să duci trena capului tractor care te cară şi pe tine. Dar nu mai face pe corectul. Că, o dată, nu te cred, iar a doua oară, am nevoie de lenjerie intimă nouă de schimb din motive de a face pe mine de râs când te aud.






comentarii
2 comentarii

"o alta pe la un partid în cărţi, nişte funduri pupate cu pasiune, nişte "combinaţii" avantajoase pentru toată lumea" - sigur stiti foarte bine cum se fac astea, nu, domnule Chiselita?
Cetatean
11.02.2019 16:09
Cetatene, stii ceva ce noi nu stim? Spune ce stii, nu face me misteriosul!
@@@
11.02.2019 18:27
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA