logo
Cum să te ajute dacă zace paralizată, pe marginea şanţului?
Dragoş BAKO
1015 vizualizari

Poliţistul pedofil trăieşte - probabil - sentimente contradictorii în aceste zile. Pe de o parte, se simte un star, un personaj celebru (defecţii trăiesc voluptatea unor asemenea momente de celebritate, fie ea şi negativă), iar pe de altă parte e posibil să fie mâhnit, conştientizând că nu e singurul care a agresat minori. Nu, staţi liniştiţi, din fericire n-a mai apărut un asemenea deraiat în peisaj, noi referindu-ne la cei ce i-au acoperit derapajele din trecut, dezvăluite în cascadă, cu efectul unui duş rece. Pedofilii, care i-au ţinut brutei spatele, nu agresează copii în lift, nici în scara blocului, ci se dau la o minoră plăpândă, pe numele ei, "siguranţa cetăţeanului". Aidoma unor hăndrălăi fără scrupule, găliganii cu uniformă şi grade au batjocorit o copilă firavă, liniştea. Şi n-au făcut-o beţi fiind, ci cât se poate de conştient, de premeditat, înecând în zloata cinismului orice urmă de responsabilitate.  Şi, de parcă dezvăluirile tăioase despre încrengăturile greu de imaginat (darămite de digerat) n-ar fi fost suficiente, îi mai vedem şi pe unii nemernici din politică încercând să tragă turta pe spuza lor, să-şi lovească adversarii cu măciuca noduroasă a conjuncturii. Aceştia din urmă nu sunt pedofili, ci numai profanatori ai mormântului în care îşi doarme somnul de veci normalitatea românească. Te uiţi la toţi, îi asculţi şi ai un singur regret, acela că ai doar o mână dreaptă pentru a-ţi face cruce. În toată nebunia asta (ar fi prea mult să îi spunem marasm), te întrebi unde eşti tu, cel pe care poliţiştii ar trebui să îl apere de infractori, pentru care politicienii ar trebui să presteze altfel decât scuipându-se între ei. Şi constaţi că eşti în drum, în calea nebunilor, a ticăloşilor, iar siguranţa ta e o chestiune relativă, ce ţine mai degrabă de şansă decât de lege. Când afli că sunt acoperite furtişaguri, furăciuni ori ditamai tunurile, te revolţi, dar suporţi mai uşor, amăgindu-te că efectele sunt indirecte; când însă lama cuţitului unui tâlhar sau violator devine un accesoriu firesc, tolerat în peisajul citadin, nu prea mai ai cu ce să te amăgeşti, pentru că şi autosugestia a făcut atac cerebral şi zace paralizată, pe marginea şanţului.

 





comentarii
2 comentarii

Daca doar graim si nu facem ceva care sa stopeze -anormalitatile -- inseamna ca vorbim in vint-- Cineva ( unde sunt procurorii!!) sa actioneze sa dea in judecata pe nemernicul (nemernicii) sa fie o pedeapsa -aplicata public --exemplu pentru cei ce vor sa profeseze -anormalitati-- Altfel ne cufundam in mocirla imoralitati-- atunci se va ridica cei loviti de ticalosi --si cred ca vor folosii topoare ca sa-si rezolve problemele daca cei platiti nu vor sa-si faca datoria!!
mike e
12.01.2018 01:51
Problema e că pe lângă polițistul pedofil avem și doctorii măcelari ,judecătorii vânzători, parlamentarii cocalari, ziariștii primari, profesori bătăuși etcetera etcetera ....practic adevărul crud este ca polițistul pedofil face parte din decor ....Noi ăstia normali nu prea ne găsim locul
Cip
12.01.2018 10:37
Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia