Cronica unor furăciuni şi furtişaguri

Nici cutremurele, nici inundaţiile, nici gripa aviară, porcină, nici îngenunchierea leului în faţa monedei europene nu-l pot speria pe român mai mult decât gândul că cineva îl fură. Cineva poate fi oricine, de la vecinul de palier, de casă, de scaun în autobuz, până la miniştri, secretari de stat, parlamentari, premier sau preşedinte. Iacătă că toate drumurile nu duc la Roma, ci la furt. Este Cătălin Voicu bănuit de matrapazlâcuri şi aranjamente cu judecători, procurori şi oameni de afaceri? Este. Ce spune despre el omul din popor? Că a furat. Fireşte, furtul îmbracă fel şi fel de straie, are o sumedenie de măşti; nu putem compara o găinărie cu un ditamai tunul învelit în faşă aparent legală. Despre furăciuni (şi aici vorbim despre tunurile serioase în urma cărora răsar vile şi jeepane pe glia strămoşească) am vorbit de foarte multe ori şi sunt sigur că subiectul e inepuizabil. Azi vreau să vă povestesc despre o altă categorie, inferioară, dar plină de vlagă: furtişagul. Ce credeţi domniile voastre că se mai fură prin Românica? Zilele trecute mi-a povestit cineva care fusese la Târgul Internaţional de Turism de la Palatul Parlamentului că a rămas fără câteva zeci de plase (goale), fără conţinutul unor pungi cu alune şi fără sucul din câteva sticle. Recunosc, dispariţia plaselor m-a dat puţin peste cap, eu crezând că în România doar se dau plase, nu se şi fură. Cu alunele şi sucul e ceva mai amuzant, pentru că ambalajele au rămas, fiind transferat doar conţinutul către vreun stomac chinuit de austeritate. Că toate acestea s-au întâmplat la Palatul Parlamentului, nu miră pe nimeni, deşi, credeam că acolo sălăşluiesc metode mai domneşti de întovărăşire cu bunurile altora. Şi ca să vă faceţi o imagine completă, vă spun că furtişagul s-a petrecut la ceas de seară: adică oamenii şi-au lăsat lucrurile la standuri, iar a doua zi au găsit ciuciu. Povestea noastră nu sparge vreun tipar, nu dă pe-afară de inedit, e cât se poate de reală şi, din păcate, banală. De remarcat este că furtişagurile mărunte şi furăciunile dodoloaţe încep să încingă hora peste tot, din bătătura românului sărac lipit pământului, până pe mochetele ministerelor şi Parlamentului. Se fură tot: de la identitate până la dinozauri industriali, se fură în zori, în miezul zilei, la asfinţit, pe la colţuri, în plină stradă, pe faţă, cu perdea, bolovănos, elegant.  E explicabil că teama de furt se transformă în fobie, care fobie e exploatată electoral de tot felul de băieţi întreprinzători, deghizaţi în vindecători ai bolii ce irită naţiunea. Orice schimbare de regim e asociată fulgerător cu planuri complexe de furăciune: "Vin ăştia flămânzi şi ne fură tot!". Nu ştiu cât adevăr şi câtă fobie e în propoziţia asta, dar când mă gândesc la plasele alea furate în Palatul Parlamentului, la seturile de plase legislative, ce mai, la plase în general, parcă şi expresia "Te fură somnul" mi se pare că are un uşor iz penal. .