logo
Ce-i lipseşte Trinkbach-ului? Poate un tsunami
Dragoş BAKO
792 vizualizari

Despre cauzele inundaţiilor din România, despre lipsa îndiguirilor şi dezmăţul defrişărilor ce au deschis şi mai larg calea puhoaielor, am putea vorbi neîntrerupt câteva săptămâni, dar tot nu am rezolva mare lucru. Uneori natura ne mai dă un ghiont, atrăgându-ne atenţia că nu stă drepţi în faţa nesăbuinţelor noastre şi a batjocurii, pe care i-o administrăm involuntar sau conştient. Şi totuşi, dacă e să fim sinceri şi să ieşim din logica jelaniei extinse trebuie să recunoaştem că România a fost, de-a lungul timpului, cât de cât ferită de catastrofe naturale. E drept, am avut parte de politicieni catastrofali şi năravuri neşlefuite, dar natura a fost oarecum îngăduitoare. Câteva cutremure (dintre care vreo 2-3 mai serioase), unele inundaţii şi o duzină de alunecări de teren nu echivalează cu dezastrele, ce ne îngrozesc numai când le privim la televizor. Fireşte, pentru omul căruia i-a intrat apa în pivniţă, în curte şi în casă întâmplarea e dramatică, însă situaţia e, deocamdată, departe de nivelul apocaliptic din prezentările ştiriştilor şi reporterilor, ce fredonează cântece de cucuvea. Am putut vedea cu toţii, la televizor, inundaţii mult mai mari şi cu urmări mult mai grave în ţări unde reţelele de canalizare nu sunt un lux, ci un segment banal de infrastructură. Italia, SUA, Germania, Franţa, Spania sau Anglia s-au confruntat cu inundaţii faţă de care ale noastre par mici revărsări. Nu ştiu dacă la ei s-a făcut atâta tămbălău, însă cred că acolo s-a acţionat mai mult decât s-a vorbit. Din relatările reporterilor trimişi în zonele calamitate, am putea trage concluzia că asupra României s-au abătut toate nenorocirile care există în această lume, că totul e pierdut, într-un cuvânt că suntem năpăstuiţii planetei. Toată zdroaba televizată vine după nişte inepţii tot televizate, care, de câţiva ani, anunţă veri secetoase. Am spus-o şi cu alte ocazii telespectatorului român i se livrează o lume paralelă, o ţară diferită de cea în care el se încăpăţânează să trăiască. Inundaţiile nu sunt un motiv de bucurie, sunt oameni care au pierdut agoniseala de-o viaţă, după dezlănţuirea naturii, însă privind situaţia în ansamblu ar fi nedrept faţă de alţii, mult mai greu încercaţi de nenorociri să băgăm capul în poza ţinuturilor în care cataclismele se ţin lanţ. Că slujbaşii din televiziuni transformă orice în bombă de presă, că sunt în stare să stoarcă lacrimi şi din granit e un lucru ştiut, tacit acceptat. Totuşi, dramatizarea excesivă ar putea avea un rol benefic în toată povestea asta, mobilizându-i pe cei implicaţi, în aşa fel încât efectul următoarelor ploi să fie diminuat. Dar cum să te apuci de făcut ceva când asta ar presupune să-ţi iei mâinile din sân, să le pui la treabă şi să ieşi din corul bocitoarelor, ce plâng atât trecutele cât şi viitoarele belele. Dacă România e un loc atât de blestemat, ce să mai spună indonezienii loviţi de tsunami-ul din 2004, italienii zguduiţi de cutremure, spaniolii şi grecii puşi pe fugă de incendii sau amărâţii din Haiti?





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia