Tribuna
Bulevardul victoriei absurdului din Sibiu
Dragoş BAKO
2940 vizualizari

Dincolo de absurdul situaţiei, escaladarea preţurilor de pe piaţa imobiliară poate avea, uneori, şi laturi hazlii. Totul e să ai puterea de a sări pârleazul revoltei şi a privi lucrurile din prisma explicaţiilor comice, pe care susţinătorii boom-ului imobiliar ţi le servesc, în încercarea de a motiva nişte preţuri aberante. Dacă la Cluj-Napoca preţurile apartamentelor au luat-o razna, de ce ar fi Sibiul mai prejos, din moment ce suntem la o aruncătură de băţ (băţ, nu tronson de autostradă)? Un alt argument care încearcă să proptească „scorurile” scăpate din lanţul normalităţii este acela că s-au mărit costurile de construcţie, că materialele sunt tot mai scumpe. Vă veţi întreba: „Bine, bine, dar de ce s-au scumpit şi locuinţele vechi?” Probabil, din solidaritate cu pereţii proaspăt tencuiţi şi pentru a nu face notă discordantă. Trecem şi peste explicaţia „Astea-s preţurile!”, plină de raţiune şi lămuriri obiective şi ajungem la ultima găselniţă în materie de motivat preţurile exasperante ale unor pereţi mai mult sau mai puţin zugrăviţi. Am aflat că apartamentele şi casele din Sibiu sunt scumpe, pentru că, vezi, Doamne, în 2019, vom găzdui Summit-ul UE. Oricât de şablonardă ar fi întrebarea retorică: „Ce are sula cu prefectura?”, n-ai cum să-i faci vânt de la fereastra minţii tale. Te pomeneşti că fiecare oficial european, participant la Summit, îşi va cumpăra câte o casă în Sibiu, plătind-o cu bănetul adus în bagajul de cală sau că turiştii, care se vor nimeri prin Sibiu, în timpul întâlnirii mahărilor din Europa, se vor îndrăgosti într-atât de burg, încât nu vor mai putea să se dea duşi şi îşi vor cumpăra cel puţin o proprietate aici. Summit-ul UE e un eveniment de scurtă durată şi nu va modifica substanţial mersul lucrurilor în Sibiu. Da, vor fi ocupate mai multe hoteluri, pensiuni, bucătarii şi chelnerii restaurantelor vor avea mai mult de lucru, însă de aici până la explicaţii artificiale, prin care se încearcă susţinerea unei explozii nejustificate a preţurilor pe piaţa imobiliară e cale lungă de parcurs, pe bulevardul absurdului. Absurd care pare să fi obţinut o victorie în faţa normalităţii şi care se plimbă în voie pe propriul bulevard pietruit cu motivaţii contrafăcute. Summit-ul UE din 2019, care se va desfăşura la Sibiu, înseamnă mult pentru oraş: vizibilitate, garanţia unui loc sigur, a unui pol economic, capacitatea de a găzdui un eveniment de amploare. Cum e şi firesc, momentul trebuie exploatat cât mai mult, dar între această oportunitate şi speculaţiile ridicole ce sfidează minima inteligenţă, e o mare diferenţă. O dată cu acest episod nu vine la pachet apocalipsa ori şuvoiul învolburat de lapte şi miere. Aşa că ar trebui să tratăm reuniunea de anul viitor firesc, nu să o transformăm în şperaclu folosit la deschiderea uşilor unor speculaţii de găinari. Orice om capabil să facă unele conexiuni logice înţelege că un astfel de eveniment nu are cum să influenţeze nici piaţa imobiliară, nici piaţa muncii din oraş şi că toate gogoşile cu pretenţii de explicaţie elaborată sunt doar zbaterile nu foarte inteligente ale unor oportunişti, nici ei foarte inteligenţi.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA