Tribuna
brukenthal museum
„Bravo Simona”, o victorie numai bună de căţărat pe ea
Dumitru CHISELIŢĂ
1164 vizualizari

Nu m-am numărat vreodată printre admiratorii sportului şi nici a purtătorilor lui de glorie. Da, m-am bucurat când Craiova s-a calificat în Cupa UEFA în '82-'83, când Steaua „a luat” Cupa (Campionilor Europeni) în 1986 sau când Naţionala României a bătut bine la Mondialul din 1994 din SUA. Plus că, fiind băiet, am trăit cu marile nume din sportul românesc, abonaţii la medalii olimpice, de la Nadia la Patzaikin, Dan Grecu şi Corneliu Ion. Dar nu am fost niciodată, cum s-ar spune, fan sau ultras. Apoi, mai matur, deja îmi era silă de cum făceau românaşii noştri, care când se câştiga ceva erau mai patrioţi decât sârbii din Republica Srpska, iar în rest nu mai pridideau să-şi bage ceva în România aia de c...t.

La fel, povestea asta cu Simona Halep am perceput-o mult prin ceea ce îi spuneam ca fiind „Sindromul Bravosimona”. Cum câştiga fata ceva, cum sărea tot poporul cu poze, cu meme-uri, cu floricele, cu ursuleţi. Era ceva toxic aproape. Putea bate Halep şi un pensionar în parc la table, putea bate covoarele, putea bate din palme, putea bate toba, c-o măciucă-n casa mare, totul era o Mare Victorie, şi fiind o mare victorie, trebuia să faci urât. Chestia asta m-a enervat. Mai ales că, exact când ţi-era lumea mai dragă, mânca bătaie.

Dar uite că Simona a început să câştige. Bun, am zis. Şi, cum a început să câştige, au început băieţii şi fetele din zona politică sau „decât publică să-şi facă imagine pe spinarea victoriei ei. Era normal. Ne lipim de alţii ca să fim băgaţi în seamă. A fost Gabriela Firea, când cu Roland Garros-ul, se pare că pusă la punct chiar de Simona, dar mai mult de spectatori. Au fost „rezist”-enţii ăia care au urlat „M***e PSD la Rogers Cup, doar-doar i-or bătea unii pe spinare că ce scule de revoluţionari sunt ei. Aici gloria Simonei a cam scăzut în intensitate, mai ales când s-a aflat că e şi credincioasă, iar fanii s-au mai rărit.

 

Acum, din nou, avem pe gloria cui ne căţăra. Simona a bătut-o (sportiv, vorbind) chiar pe Serena Williams. Chiar în finala de la Wimbledon. E ceva. Uite, la masculin, din 1877 încoace, doar un român a ajuns finalist, Ilie Năstase, care, totuşi, a pierdut în faţa lui Stan Smith (1972) şi Bjorn Borg (1976). Asta la masculin. La feminin, noi nici nu am existat în vreo finală, până acum. Deci victorie în premieră şi pentru România şi pentru Cupa Davis. Păi cum să nu profităm?

Este comic cum reprezentanţii statului român, care nu prea investesc ei în sport pentru că au de hrănit muuuulte guri de funcţionari bugetari şi super-pensionari, cum politicienii pentru care şi o vrabie în zbor poate fi folosită drept capital electoral şi aspirator de voturi, se mulează, aşa pe orice, mimând bucurii, încântări, compunând sau punând să se compună tot felul de „mesaje de felicitare” din partea lor. Doar doar o mai apare numele lor în presă. Că Iohannis a felicitat-o, direct sau indirect pe Simona Halep, ba chiar a decorat-o, hai să zicem că e OK, că a făcut cinste României şi imagine infinit mai multă decât o face un institut cultural sau un regizor de nişă care e premiat pentru filme despre ce jeg e în România şi ce cretin sau habotnic e românul.

Simona Halep a fost felicitată printre alţii, de Maia Sandu, de Viorica Dăncilă, de Tăriceanu, de Familia Regală. Ba chiar USR a întrerupt congresul pentru a face poze cu ei uitându-se pe ecrane la momentele de glorie ale Simonei, pentru că, nu, e o oportunitate.

Şi toţi s-au comportat de parcă ar fi câştigat România, şi de parcă România ar fi investit în Simona şi altcumva decât cu „bravo”-uri şi postări pe reţele.

În definitiv, Da, Românca Simona Halep a câştigat la Wimbledon. Dar pe persoană fizică.

Dar e uşor să te caţeri pe gloria şi munca altora. Şi asta nu doar în tenis.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia