Curs valutar euro 4,354 LEI   dolar 3,2812 LEI




de Dragoş BAKO
Pinguinii Sibiului

Nu ştiu dacă cineva şi–a dorit vreodată să devină pinguin, dar azi, un astfel de vis poate deveni realitate. Chiar dacă nu suntem acoperiţi cu pene, măcar după mers şi tot aducem cu simpaticele vieţuitoare din emisfera sudică. De ce ai merge tu, locuitor al unui oraş situat la doi paşi de munte precum un pinguin? Pentru că ai nişte concitadini cărora trebuie să vină cineva (musai de la una dintre instituţiile statului) să le dea cu aspiratorul prin casă, să le pună...





RamadaAntena 1 SibiuAnunturi online


Tribuna TV

 
Sfintirea Apei, în Piaţa Mare din Sibiu

Sfintirea Apei, în Piaţa Mare din Sibiu
Imbulzeala la apa sfintita
Hora Unirii la Intalnirea Cetelor de juni de la Saliste
Intalnirea cetelor de juni de la Saliste



Eurosib Imobiliare



Editorialul zilei

Bâlciul de drept şi bâlciul camuflat


de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro

10 martie 2010 21:55
296 vizualizari
A-  A+  tipareste  yahoo  mail
Despre gesturile ce nu reuşesc să depăşească nivelul simbolic guvernat de sterilitate, am mai vorbit. La fel, despre talentul înnăscut al unora de a face mult zgomot pentru nimic, de a se tăvăli pe jos şi a rupe liniştea cu ţipete isterice, fără a face altceva decât a întregi imaginea de circ. Am auzit ieri că unii profesori din ţară au intrat la ore cu banderole albe, agăţate de braţ, în semn de protest faţă de problemele interminabile ale sistemului (numit parcă la mişto) de Educaţie. Care o fi tâlcul acestui gest absolut simbolic, n-am reuşit să desluşesc, nici măcar după asezonarea acţiunii cu nişte ameninţări cu greve, cu blocarea anului şcolar. Cred că şi curcile ce se plimbă pe marginea uliţelor din Coţofeneşti s-au săturat să râdă de ameninţările cu greve şi ani şcolari blocaţi, mârâite printre dinţişorii de lapte ai profesorilor, transformaţi de cohorta de guvernanţi ce s-au perindat timp de douăzeci de ani pe la ministere, în cârpe de şters pe jos. Ieri, profesorii s-au întâlnit cu ministrul Daniel Funeriu şi, cum era şi normal, au plecat cum s-au dus (ca să nu folosesc o expresie jignitoare); poate puţin mai nervoşi. Şi? E pentru prima oară când profesorii se întorc din biroul ministerial cu coada între picioare? Nici vorbă. Nici prima, nici ultima. Pentru că noţiunea de profesor s-a transformat în decursul celor două decenii de necontenită aşezare a plăcilor tectonice din societate, în ceva peste care a fost aşezată cu o fatală grijă, mantia dispreţului. Iar bătaia de joc administrată celor care formează generaţia de mâine trage către statutul de cutumă, ceea ce nu proiectează orizonturi promiţătoare. Dar cine a spus că foştii sau actualii guvernanţi sunt interesaţi de viitorul ţării, de felul în care elevii de azi vor fi angajaţii de peste cinci sau zece ani? Toţi sunt oamenii momentului, trăiesc al naibii de la maxim prezentul, cu bunăstările lui vremelnice. Ca şi Sănătatea, Educaţia e un domeniu împovărător, demodat, fluturat prin campanii, invocat la capitolul "Trebuie să facem" şi expediat la capătul interminabilei liste de aşteptare. Cu siguranţă, sunt mulţi care se întreabă dacă batjocura izvorăşte din rea-voinţă, incompetenţă, inconştienţă sau dezinteres? Probabil că e puţin din toate. E o coproducţia fatală între toate aceste strategii regăsite prea des în activitatea de guvernare. Şi se mai întreabă cu siguranţă aceiaşi oameni, ce fac liderii sindicali în toată această poveste ce se repetă cu încăpăţânare? Păi, un răspuns sec ar fi: "Blaturi". Da, blaturi. Ca la fotbal. Sau ca la ceea ce numim cu îngăduinţă în România, fotbal. Cum, tot cu îngăduinţă numim bâlciul, "sistem de Educaţie". Diferenţa dintre bâlciul de drept şi camuflarea sa în sistemul condus azi de Daniel Funeriu este aceea că primul este mult mai puţin nociv decât al doilea. Care este o bombă cu ceas. 



Adauga un comentariu la acest articol
Numele:
Mesaj:
Cod de verificare     Cod de verificare    
( scrieti codul de verificare format din 5 cifre in casuta libera )

Nu citesc nimic despre rezultatele dezastruoase ale sistemului – generatii intregi fara bacalaureat luat , absolventi de scoli generale si chiar licee care nu stiu sa isi scrie numele , nu mai vorbesc de despartire in silabe , etc. De ce noi romanii la aparitia fiecarei reglementari intai o comentam gasindu–i toate relele din lume ? Atata timp cat va fi asa , nu vom iesi din marasm. Si sa inteleg ca articolul este o instigare la greva generala sau alte forme de protest mai acute ?

Streza in 11.03.2010 06:29 ( 92.84.24.98 )


De generatii intregi dascalii au fost batjocura guvernelor. In perioada interbelică se spunea "Noi suntem luminatorii si de foame muritorii". In per comunista au avut plan de scolarizare.Chiar dacă era tarat mintal, trebuia sa–i dai diploma. Atunci au iesit o gramada de prosti cu diploma, inclusiv din facultati. Unii sunt acum cadre didactice si altii lucreaza prin ministere. Si politica de dispret fata de dascali continua iar din scoli vor iesii in continuare boi ce pot ajunge ministrii daca sunt sustinuti politic

Scolarul in 11.03.2010 08:41 ( 89.122.151.106 )


Dascalii sunt cei care fac din analfabet un instruit.
E o meserie grea,stresanta,dar din pacate a ramas aceeasi "Cenusareasa"intr–un sistem bolnav,care nu gaseste nici banii necesari ca sa le asigure celor care formeaza oamenii de maine, un trai decent.
Dascalii sunt si la cheremul directorilor de scoli,unii dintre ei aflati in"post"de 20 de ani, ptr."merite" politice,cumetrii de tot soiul,care taie si spanzura,singura lor preocupare fiind chiverniseala.Nimeni nu le testeaza capacitatea,pregatirea profesionala,calitatile manageriale.Singura lor preocupare este mentinerea postului.Copiii la intrarea in scoala nu sunt testati,si un singur mar putred e suficient pentru a duce totul de rapa. Singurii "vinovati"de nerealizarile copiilor sunt dascalii,familia fiind complet exclusa din aceasta ecuatie.
Rusine domnilor guvernanti.

Maria in 11.03.2010 09:32 ( 193.34.180.136 )


De acord cu Maria.

eu in 11.03.2010 10:04 ( 82.77.218.2 )


Domnule Bako, se prea poate sa ai scoala universitara, dar in toti anii de educatie nu ai invatat un lucru elementar: sa respecti profesia de dascal. Am spus profesia. Si mai este ceva ce dumneata nu ai: capacitatea de a intelege bunul simt al dascalului obligat sa se tavaleasca in mizeria unui sistem educational politizat de guvernele lipsite de respect pentru tara.
Da, asa cum semnez, dumneata ca si multi alti jurnalisti esti ...

.. lipsit de rusine in 11.03.2010 11:46 ( 92.82.90.133 )


Sunt dascali si... dascali. In goana dupa puncte aducatoare de salar de merit si gradatie de merit unii dascali uita cu ce categorie de varsta lucreaza si care este situatia economica a elevilor. Si uite asa, noi parintii suntem pusi sa alergam dupa tot felul de materiale didactice care mai de care mai scumpe si mai stralucitoare, sa lucram dupa–amieze intregi ca sa construi tot felul de proiecte. Am vazut si la americani asta dar au alt sistem. Daca parintele nu are bani pentru tot felul de lucruri necesare unui proiect, daca nu are indemanare sau timp copilul primeste..... I. Alrgam si sa scoatem informatii de pe internet ca sa "construim dosare" , "portofolii", daca se poate color, in conditiile in care, in comunitatile de la tara 70% nu au nici macar calculator iar CDI–uri–le au regim preferential sau sunt inchise, "sa nu se strice". Obiectivul majoritatii dascalilor nu mai este educatia pertinenta si formativa ci dosarul de merit. Eu ca mama am obosit. Si am totusi posibilitati dar cele care nu au sunt... disperate.

Mami in 11.03.2010 12:13 ( 89.122.151.246 )


Din pacate profesorii adevarati sunt cei care sunt scosi din sistem. Dar ca sa te astepti de la un sistem in care un director de liceu (liceu cu nume de mare personalitate) din zona ... rurala devine, de cativa ani, cam incoerent dupa ora 10–11 de la prea multe cafele "imbunatatite" dar este pastrat in functie cat se poate de politic. Un alt director de club dintr–un mic orasel din judet figureaza cu un cerc dar nu are ucenici decat pe hartie caci cercul nu exista in realitate. Dar domnul in cauza este platit, si cu gradatie de merit. Politicul, bineinteles.In timp ce profesorii care chiar au cercuri au salarii de mizerie si nu primesc nimic de ... merit decat recunostinta noastra, a parintilor si elevilor. Cam ce parere aveti de asemenea dascali?

tot Mami. in 11.03.2010 12:24 ( 89.122.151.246 )


Si eu sunt profesor si nu sunt de acord ca respectul pentru dascali nu consta in a le gasi scuze pt lasitate. In plus, din articol reiese tocmai respectul pt aceasta categorie dispretuita de ministri. Cred ca faceti parte dintre profesorii care cred ca aceasta profesie se confunda cu profesia de Dumnezeu. cred ca nu ati inteles mesajul care, ne era favorabil noua, profesorilor. Macar, daca tot nu intelegeti, nu mai faceti pe inteleptul. Cu tot respectul,chiar nu sunteti.

@lipsit de rusine de la 11.46 in 11.03.2010 15:40 ( 82.77.218.2 )


Apropos de intelepti, un nebun arunca o piatra in lac si zece intelepti se chinuie sa o scoata. Asa si cu articolul acesta.

lol in 11.03.2010 18:27 ( 188.24.228.28 )