logo
Asta-i Piaţa Mică? Nu e ea, o recunosc după maşini
Dragoş BAKO
744 vizualizari

 

Că Sibiul s-a alăturat multelor oraşe europene în care se derulează programul „Săptămâna mobilităţii”, demers prin care se urmăreşte încurajarea mişcării în detrimentul deplasării cu maşina, e o iniţiativă binevenită. Vor spune unii că nu se face primăvară cu o floare şi că două zile de agăţat cheile maşinii în cui de către cei ce merg în centrul istoric al oraşului sunt prea puţine pentru a diminua năravul mersului cu autoturismul, fie şi până la colţul străzii. „Săptămâna mobilităţii” înseamnă parcurgerea unor distanţe pe bicicletă, pe trotinetă, pe jos, între opt puncte răspândite în tot oraşul, înseamnă „călcarea” pieţelor din zona centrală şi cu pasul, nu doar cu pedala de acceleraţie. Pentru mulţi, maşina a devenit ceea ce este scaunul cu rotile pentru un infirm: o folosim pentru a merge la magazinul din colţul străzii, la plimbare, la terasă, la farmacie ori la sala de sport. Dacă ar exista nişte rampe mai largi şi mai trainice, am putea merge cu ea până în sufragerie, iar de acolo până la toaletă. Mersul pe jos îţi dă posibilitatea de a gândi, de a reflecta, de a privi semeni în splendoarea umblatului pe trotuar, ca să nu mai vorbim că tot el, mersul pe jos, e sănătos şi, se zice, că face piciorul frumos. S-ar putea ca piaţetele în care la sfârşitul săptămânii nu se va mai circula cu maşina să ni se pară străine, aşa, transformate în peisaje din care s-au eliminat autovehiculele. Unii se întreabă dacă există viaţă după moarte, dar poate n-ar fi rău să ne gândim că da, există viaţă şi dincolo de portiera maşinii. Într-adevăr, deplasarea pe patru roţi are o mulţime de avantaje (deşi, la ce trafic e în Sibiu, devine, mai degrabă, o corvoadă), nu are rost să îmbrăcăm haina ipocriziei, jurându-ne că ne vom lăsa pradă unei metamorfoze ce va face din noi pedeştri sadea. Totuşi, o oarecare disciplină a deplasărilor nu ne-ar strica, fie şi doar de teama hemoroizilor ce cresc oarecum şi din scaunul maşinii. Culmea, trăim într-o lume aflată în plină mişcare, în care totul se petrece cu o viteză ameţitoare, dar devenim, pe zi ce trece, tot mai puţin mobili. Mersul pe jos sau pe bicicletă s-a transformat într-un fel de bizarerie, de „rara avis”, iar cei ce bat trotuarul cu pasul ori pedalând sunt, de multe ori, priviţi ca nişte bieţi neputincioşi care nu-şi permit o pedală de maşină sub talpă. În urmă cu treizeci, patruzeci ori cincizeci de ani, aceste moduri de deplasare erau fireşti. Pe atunci nici articulaţiile nu sufereau atât de timpuriu, nici burţile nu se revărsau peste curea de la treizeci de ani şi nici gâfâitul înfricoşător nu agresa liniştea scării din bloc, după urcarea primelor trepte. Să mai amintim ceva de noxe, de poluare, de aerul înecăcios pe care îl inspiri când treci pe lângă nesfârşitele coloane de maşini? Mai bine nu, pentru că doar ce te gândeşti la aerul de pe Milea sau Calea Cisnădiei şi ai senzaţia că cineva îţi şmirgheluieşte căile respiratorii. În fine, „Săptămâna mobilităţii” ar trebui să fie mai mult decât un interval bine delimitat, în care pozăm mândri în ipostaze „cool” de oameni normali, ce au descoperit mersul pe jos. Poate ar trebui să fie ceasul deşteptător care să ne smulgă din legănatul amortizoarelor şi să ne reamintească un lucru cât se poate de simplu: natura l-a înzestrat pe om cu picioare, pentru a merge cu ele nu doar pentru a călca pedale de ambreiaj, frână şi acceleraţie.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia