Tribuna
Maşina... "luxul necesar"
Viorel ANDRIESCU
1776 vizualizari

Parcul auto din ţara noastră a crescut, în ultimii 5 ani, cu 27%, la circa 4,5 milioane de unităţi, conform datelor oficiale.
La sfârşitul anului trecut, parcul naţional auto a ajuns la un total de 4.485.148 unităţi, cifra respectivă arătând că, în concret, există o maşină la patru români.
Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown, circa o treime din parcul naţional din România o formează maşinile produse de-a lungul timpului de către constructorul autohton Dacia (31% din totalul maşinilor înscrise în ţara noastră).
Pe următoarele locuri se situează: Volkswagen (570.000 unităţi), reprezentând o cotă de 12,7%, Opel (453.000 unităţi) cu o cotă de 10,1%, Ford (270.000 unităţi), cu o cotă de 6%, Renault (246.000 unităţi), cu o cotă de 5,5% etc.
Cu o pondere mai mică urmează: Skoda (4,1%), Audi (2,9%), Peugeot (2,5%), BMW (2,5%) etc.

Starea parcului auto
Deşi în ultimii ani s-a pus accentul pe programele de stimulare a vânzărilor de maşini noi, vârsta medie a unui automobil a ajuns, în 2012, de la 10 ani la 12 ani.
Mai mult, ponderea maşinilor foarte vechi (de cel puţin 20 de ani) rămâne încă foarte mare.
Circa 17% dintre maşinile care rulează în prezent în România sunt mai vechi de două decenii. Totodată, aproximativ 15% din parcul auto are o vârstă cuprinsă între 16 şi 20 de ani şi 22%, între 11 şi 15 ani.
Maşinile cu o vârstă cuprinsă între 6 şi 10 ani reprezintă 31% din totalul parcului auto existent.
Maşinile care se află în circulaţie de cel mult 5 ani reprezintă sub 10%, din care, doar un sfert sunt maşini care nu au mai mult de 2 ani vechime.

Second-hand, în creştere
Numărul maşinilor second-hand importate în ţara noastră a crescut, în 2012, cu 85%, ajungând la 175.000 de unităţi, de la 94.500 de unităţi înscrise în anul anterior.
Topul înmatriculărilor de maşini noi este condus de Dacia, cu 16.400 de unităţi, dar cu 30% mai puţine decât se înregistra în anul 2011. Urmează Volkswagen cu 7.700 unităţi înregistrate şi Skoda cu 6.200 unităţi.
Pe piaţa importurilor auto second hand, lider este Volkswagen cu aproape 42.700 de maşini înmatriculate în România, în anul care a trecut, urmat de Opel cu peste 34.400 de unităţi şi Ford cu 21.800 de unităţi.

Una vrei, alta poţi...
Intenţia românilor de a-şi achiziţiona un autoturism, în perioada următoare, a scăzut cu 12%.
S-au diminuat, potrivit studiului amintit, atât intenţia de cumpărare a maşinilor rulate, cu 10%, cât şi intenţia de cumpărare a maşinilor noi, cu 2%. Principala opţiune de cumpărare a unei maşini noi, în perioada următoare, rămâne Dacia (16,5%), urmată de Volkswagen (13,4%) şi de Opel (9,6%).

Unde vă reparaţi maşina?
19% dintre conducătorii auto preferă service-urile de marcă, apreciind calitatea serviciilor oferite, pentru 52% dintre aceştia primează tarifele, în vreme ce 29% dintre şoferi îşi repară singuri maşinile.
Analizat pe segmente, cei care deţin maşini vechi merg, în proporţie de 54,40% la service-urile independente, 30,60% şi le repară singuri şi doar 15% apelează la service-ul de marcă.
Cei care au maşini noi preferă să meargă atât la service-urile de marcă (41,50%), cât şi la cele independente (41,10%). În acelaşi timp, 17,40% se încumetă să-şi rezolve singuri problemele tehnice apărute.
Ar mai trebui adăugat că 43,5% dintre conducătorii auto alimentează la Petrom, 50,60% dintre aceştia nu au asigurare CASCO, iar 4,7% nu au poliţă RCA.



comentarii
1 comentarii

unde le mai parcam
Sasu Liviu
05.04.2013 20:48
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

casino

CibinFEST

Profesional PN

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia