logo
Fondurile de investitii, o alternativă avantajoasă la depozitele bancare
Viorel ANDRIESCU
1319 vizualizari

Evoluţia pieţei de capital din ţara noastră, în primul semestru al acestui an, a fost marcată semnificativ de oferta derulată de Statul român la societatea Electrica.
După cum observa Alexandra Neamţu, director general al SAI Carpatica Asset Management, respectiva ofertă "s-a bucurat de un interes crescut din partea investitorilor locali şi iunternaţionali, gradul de subscriere fiind de peste 200%. Această operaţiune a reuşit să atragă 443 milioane euro, preţul final fiind de 11 lei pe acţiune, adică preţul minim stabilit de Guvern, prin prospectul de emisiune. Cea mai mare parte a diferenţei de bani rămasă din ofertă a intrat în piaţă, lucru care s-a observat în volumele tranzacţionate şi în creşterile considerabile care au avut loc pe bursă. Astfel, principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti - indicele BET - a încheiat primul semestru 2014 cu o creştere de 8%".
Având în vedere interesul ridicat al investitorilor pentru acţiunile din sectorul energetic, după cum preciza interlocutoarea noastră, indicele bursier al acestui sector (BET-NG) a încheiat primele 6 luni ale acestui an cu o creştere de 4,58%.
Din cadrul indicelui respectiv, acţiunile Transelectrica au înregistrat un avans de 42,50% de la începutul acestui an. Fondul deschis de investiţii Carpatica Global, care are aproximativ 35% din activul fondului de acţiuni din sectorul energetic, a încheiat primul semestru cu o creştere de 6,39%, fiind clasat pe primul loc, în rândul fondurilor diversificate din România (22 de fonduri), conform clasamentului realizat de Ziarul Financiar.
Sectorul societăţilor de investiţii financiare, reprezentat prin indicele BET-FI a înregistrat cea mai mare scădere pe bursă de -3,68%, ca urmare a noilor politici de dividende aplicate de SIF-uri.
Astfel, din profitul aferent anului trecut, singurul SIF care, pentru moment acordă dividende este SIF2 Moldova, în timp ce, în cazul SIF 5 Oltenia, nu s-a luat o decizie în acest sens. În ciuda trendului descrescător al SIF-urilor, FDI Carpatica Stock a reuşit să-şi tempereze scăderea, la 0,70%, în primul semestru a.c.
* * *
Îmbunătăţirea percepţiei asupra economiei româneşti din partea investitorilor şi a agenţiei de rating S&P, care, în mai 2014 a îmbunătăţit calificativul suveran al României, în categoria recomandată pentru investiţii, pe fondul evoluţiei favorabile a indicatorilor macroeconomici, a determinat sporirea intrărilor de capital, reflectată şi în aprecierea monedei naţionale.
După cum se cunoaşte, la începutul lunii iulie 2014, Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda de politică monetară la 3,50%, cu posibilitatea ca, în toamnă, "să asistăm la o reducere a dobânzii, dacă inflaţia se menţine sub 3%, până la finele anului", după cum aprecia Alexandra Neamţu.
BNR a operat ultima reducere a dobânzii în luna februarie a.c., de la 3,75%, la 3,50%, când a atins un minim istoric.
"Ciclul de relaxare a dobânzii monetare a început în iulie 2013, când dobânda se situa la nivel de 5,25% şi a inclus şase trepte de diminuare a acesteia", a subliniat directorul general al SAI Carpatica Asset Management, adăugând că, "pe fondul reducerii dobânzilor, fondurile de investiţii cu risc scăzut rămân o alternativă avantajoasă la depozitele clasice.
FDI Carpatica Obligaţiuni, cu plasamente de peste 40% din activ în titluri de stat, a încheiat primul semestru 2014 cu o creştere de 2,68%, fiind clasat pe primul loc, în rândul fondurilor de obligaţiuni şi de instrumente cu venit fix, denominate în ron" .

comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

Hertel Nordbayern

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan