logo
spartan
Cum pot primi sibienii bonificaţii de la Fisc

Sibienii care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau prin decizia de impunere anuală vor primi bonificaţii, anunţă Administraţia Fiscală Sibiu.
Astfel, contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declaraţia unică beneficiază de bonificaţie, reprezentând 5% din suma datorată, dacă achită cel puţin 95% din suma datorată, până la 15 decembrie 2018, inclusiv.    „Această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central”, se arată într-un comunicat al Fiscului sibian.
De asemenea, contribuabilii persoane fizice pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuale aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuale.
„Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţează contribuabilii, persoane fizice, după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidenţa fiscală se aplică de organele fiscale până la data de 31.07.2019. După scăderea din evidenţa fiscală organul fiscal inștiintează persoana fizica cu privire la acordarea bonificaţiei până la data de 31.08.2019”, se mai arată în comunicatul citat.
Procedura de acordare a bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a sumelor de plată, stabilite prin decizii de impunere anuală, este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2906/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 27 noiembrie 2018.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia