logo
Roma şi împrejurimile ei
Mihai POSADA
3916 vizualizari
Roma şi împrejurimile ei
– însemnări de călătorie, de mihai posada –

Tivoli

Sinonim cu Tivoli, pentru călătorul contemporan, este numele Villa d’Este – somptuoasa reşedinţă renascentistă ridicată în veacul al XVI-lea de cardinalul Ippolito d’Este, al doilea fiu al lui Alfonso d’Este, duce de Ferrara şi al celebrei Lucrezia Borgia, nepot al Papei Alexandru al VI-lea. Situată pe vârful unei coline, în imediata apropiere a Villei Hadriana, locuinţa de vară a împăratului roman Hadrian I, Villa d’Este are o vedere spectaculoasă asupra văii pe care o domină. Deşi lipsită de mobilier, dar plină de picturi murale, în special pe tavane, construcţia impresionează prin grandoare şi fast, devenind în prezent bun al patrimoniului mondial UNESCO. Planurile villei şi grădinilor cu nenumărate fântâni arteziene şi sculpturi în piatră, cu havuzuri pline cu peşti şi reprezentări ale animalului heraldic din blazonul familiei d’Este, pajura cu aripile desfăcute, aparţin artistului Pirro Ligoro. Punctul culminant al vizitei minunatelor grădini îl constituie concertul de la ora 10,30 oferit de Fântâna cu orgă ce funcţionează mecanic, numai pe baza forţei apei în cădere.

 

Roma şi Vatican

Roma antică şi cea modernă & contemporană – pentru poetul Adrian Popescu „oraşul prin excelenţă“ – în care locuitorii sunt vecini la propriu cu strămoşii lor şi ai Europei, te întâmpină la coborârea din metroul cu două linii, când dai nas în nas cu Colosseum, locul unde protipendada şi poporul antic se distrau cu atrocităţi şi cruzimi provocate între animale şi sclavi. Arcul de triumf al împăratului Constantin de pe Via Triumphalis, considerat de istorici ca simbol al victoriei creştinismului, face să vibreze conştiinţa oricărui român, pentru că sculpturi masive pe atticul monumentului şi reliefuri impresionante reprezintă tarabostes şi luptători daci din vremea cuceririi traiane. Via dei Fori Imperiali, cu Forul lui Traian în capăt, adăposteşte alt minunat monument unic prin importanţa dată de romani unui popor cucerit, dovadă a respectului lor pentru neamul dacilor viteji, înţelepţi şi netemători de moarte: Columna lui Traian. În imediată apropiere, pe colina Capitoliului, magnificul Altare della Patria, cunoscut şi ca II Vittoriano sau Monumentul Naţional al regelui Victor Emmanuel al II-lea de Savoia, unificatorul Italiei. Un monument aşa cum s-ar cuveni să aibă – mutatis mutandis – şi Mihai Viteazul, la Alba Iulia... Pe Via del Corso, către Fontana di Trevi, adică Fântâna celor trei drumuri, o splendidă fântână-monument realizată în veacul al XVIII-lea de Nicola Salvi şi Pietro Bracci după un proiect amânat al lui Gian Lorenzo Bernini pe locul unei vechi adăpători pentru cai din cartierul Quirinale. Columna Imaculatei Concepţii, apoi Piaţa Spaniei cu Fontana della Barcaccia, fântâna în stil baroc a lui Pietro Bernini şi celebrul său fiu Gian Lorenzo, la picioarele Treptelor Spaniole ce duc spre Biserica Trinitá dei Monti, iar lateral se află casa-muzeu în care a locuit până la moartea sa, în 1821, poetul John Keats. Piazza del Popolo cu obeliscul egiptean central, vegheată de colina din parcul căreia poţi ajunge la Palatul Borghese.

Cetatea-stat Vatican, condusă de suveranii cardinali-pontifi ai Bisericii catolice, cu bogatele Musei Vaticani adăpostite de ziduri medievale înalte şi bine păstrate, cu magnificele fresce ale lui Raffaelo Sanzio da Urbino, cunoscut ca Raphael; muzee cu opere a nenumăraţi artişti ai tuturor timpurilor şi în inima cărora se află Capella Sistina, capodopera picturii unui titan: Michelangelo Buonarroti. Piaţa cu Basilica Papală Sfântul Petru în care stă Pietà, opera marelui florentin, veghind mormântul Apostolului.

Castelul Sant’Angelo – refugiul papilor şi Podul cu acelaşi nume. Piazza Navona, cu cele trei superbe fântâni. Pantheonul, sau Basilica Santa Maria ad Martyres, unde îşi dorm somnul de veci regii Italiei Umberto I, Vittorio Emanuele II - Padre della Patria şi marele pictor Raphael. Biserica Sf. Ignaţiu de Loyola, fondatorul şi primul superior general al Societăţii lui Iisus - Ordinul Iezuit. Piazza Collona, cu columna lui Marcus Aurelius...

 

Pompeii

Oraş antic (astăzi numit Pompei) fondat prin veacul VII sau VI înainte de Hristos, în regiunea Campania, descoperit de un grup de ingineri de sub peste 4-6 metri de cenuşă vulcanică ce l-a acoperit la erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79. Oraşul cu circa 11.000 de locuitori avea un mare port la Marea Tireniană, în Golful Neapole. Pieţe, drumuri, construcţii publice (temple, lupanare cu paturi şi perne din piatră, băi şi toalete, fântâni cu apă potabilă, restaurante, conducte din plumb pentru apă, canalizare etc), case şi palate particulare, mulajele în ipsos după cadavrele unor oameni şi animale păstrate in situ sub cenuşa vulcanică, vase din ceramică arsă, mozaicuri şi fresce antice, dimpreună cu replici sculpturale moderne... Lui Lucian Blaga i-a inspirat reflecţiile psalmice din poesia publicată postum, în 1962, Cînele din Pompei.

 

Napoli

Oraş-port, al treilea al ţării şi cel mai mare al Italiei de sud, decăzut prin lipsa de îngrijire şi delăsarea generală, cu mizeria adăposturilor de noapte ale boschetarilor la vedere pe bulevarde, oraş cu circa patru milioane de locuitori, cu cinci palate nobiliare – unde au locuit ori s-au manifestat, între mulţi alţii: Giuseppe Garibaldi, Benedetto Croce, cu peste 20 de basilici şi biserici unde au activat Giordano Bruno şi Toma de Aquino, cu o frescă de Giorgio Vasari –, motiv pentru care centrul istoric a fost inclus în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Loc de plecare spre Capri, Ischia, Procida, insulele Golfului Neapole.

 

Capri

Feribotul ne duce, o oră şi jumătate, spre cocheta insulă turistică, până în oraşul-port ce dă numele insulei. Capri abundă de hoteluri şi magazine de lux, de terase şi restaurante. Aici se spune că ar fi venit Lenin fără o leţcaie, la prietenul său Maxim Gorki, plecând spre Rusia cu vagoane de aur primite de la industriaşul german Friedrich Alfred Krupp, devenit astfel sponsorul revoluţiei bolşevice de mai târziu. Grădini cu verdeaţă, statuete, fântâni şi flori. Se pot face voiaje maritime în jurul insulei ori la Grota Albastră etc. Cu microbuze urcăm pe serpentine abrupte, pe coasta cu vedere splendidă la mare, spre Anacapri, micul oraş „de sus“ cum îi sună şi numele, din vârful insulei, cu prelunga sa alee pietonală ce duce, printre restaurante, magazine şi hoteluri de până la cinci stele L, la Villa San Michele di Axel Munthe, celebrul autor al romanului Cartea de la San Michele. Oraşul are un cimitir exemplar întreţinut cu flori vii, proaspete, cum rar vezi prin lume. Se poate face un tur de telescaun. Privelişte superbă de la înălţime, asupra portului şi Peninsulei Sorrento.




loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip
Biteco
CP31