logo
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (VIII)
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (VIII)
Între Primul şi Al Doilea Război Mondial, numai pace nu a fost, sintagma „Războiul care să sfârşească toate războaiele”, după cum era numită prima conflagraţie mondială fiind complet lipsită de realitate. Revoluţii comuniste, revolte, conflicte de frontieră, războaie civile, toate pregăteau terenul pentru ceea ce urma să devină cel mai devastator şi mai întins conflict armat al secolului XX. Interesant este că aceste „deranjamente” armate au avut loc (şi) în civilizata Europă, nu doar în zone, să le zicem, mai puţin metropolitane.

Revolta de la Hotin sau conflictul româno-ucrainean

A fost o mişcare insurecţională a ucrainenilor din nordul Basarabiei la mai puţin de un an de la unirea acesteia cu România. În 1918, Hotinul a fost anexat, alături de restul Basarabiei, la Regatul României, în urma votului organizat de Sfatul Ţării. În regiunea Hotinului se afla o minoritate ucraineană consistentă, emigrată, în secolul XIX, din Podolia, multe localităţi fiind în întregime ucrainene.

În timpul Primului Război Mondial, ţinutul Hotinului a fost ocupat de armata austro-ungară, între 1917 şi 1918. În timp ce restul Basarabiei se afla sub control românesc, zona Hotinului se afla încă sub ocupaţia trupelor austriece, aceasta până la retragerea lor, când şi această zonă a fost ocupată de români, care au reintrat, în război, de partea Antantei.  Armata română a intrat în Hotin pe 10 noiembrie 1918, unde s-a lovit de o rezistenţă acerbă a populaţiei locale, fiind emisă şi o notă oficială de protest din partea statului ucrainean, care considera Hotinul ca parte a sa. Ocuparea zonei de către români a avut însă sprijinul Aliaţilor din Antantă, care considera campania aceasta ca fiind o încercare reuşită de a bloca răspândirea bolşevismului în Europa. Ucraina nu putea însă, la acel moment, să rişte un conflict şi cu România, ea fiind deja împărţită în două entităţi distincte, Republica Populară Ucraineană şi Ucraina de Vest şi în război cu forţele bolşevice ruse şi, la vest, cu Polonia.

Populaţia ucraineană din Hotin era ostilă românilor şi României, în noaptea lui 23 ianuarie  declanşându-se o rebeliune armată. Până dimineaţa, Hotinul a fost „eliberat” de „ocupantul” român, în următoarele două săptămâni ţinutul fiind sub controlul partizanilor ucraineni. A  apărut şi o structură nouă a puterii, Directoratul din Hotin, compus din cinci membri, condus de  M. Liskun, care a proclamat dreptul la autodetermirare a hotinenilor şi basarabenilor şi ”scuturarea de sub jugul românesc”. Se înfiinţează trei regimente ucrainene,  centrate în teritoriul satelor Rukşin, Anadol şi Dankovţi. Lipsiţi de sprijinul „patriei-mamă” Ucraina, rebelii din Hotin caută să se „elibereze” de sub români, trupele lor ajungând la aproape 30.000 de persoane, grupate în trei regimente de infanterie şi două escadroane, unul de cavalerie şi unul de artilerie.

Autorităţile române nu au acordat Hotinului şi conflictului din zonă decât o importanţă secundară, aceasta până la uciderea generalului Stan Poetaş, în satul Ataci, suburbie din nordul oraşului.  La o săptămână după asasinarea lui Poetaş, trupele române intervin, pentru a înăbuşi revolta ucraineană, care nu poate face faţă Armatei Române, mult mai bine organizată şi dotată. Rebelii se retrag dincolo de Nistru, încă sperând în sprijin armat din partea Ucrainei, care nu face nimic, ea având probleme cu bolşevicii. Românii preiau controlul în zonă, rebelii şi refugiaţii ucraineni, 4.000 partizani şi până la 50.000 de civili fugind din Hotin. Mulţi din ei se vor întoarce atunci când autorităţile române declară amnistie.

Moartea generalului Stan Poetaş

În anul 1918, generalul Stan Poetaş a organizat unităţile militare în aşa fel încât să nu fie atacate prin surprindere de bandele ucrainene, bolşevice sau petliuriste. Stan Poetaş a primit, la un moment dat, informaţii că bolşevicii au trecut Nistrul iar trupele române au fost atacate din spate, mai exact din unele sate unde populaţia ruso-ucraineană s-a răsculat.

Văzând că situaţia este gravă, generalul Poetaş a decis să inspecteze sectorul din zona Batalionului 2 din Regimentul 34 Infanterie. S-a îndreptat pe şoseaua Otaci-Călăraşeuca. În timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călăraşeuca a fost împuşcat din spate de către oamenii din banda unui anume Bărbuţă. A fost omorât, iar cadavrul batjocorit. Cercetările ulterioare au stabilit că generalul Stan Poetaş a fost ochit de către un bandit rusificat din banda lui G.I. Bărbuţă – un oarecare S. Fosu. Acest S. Fosu a fost prins, judecat şi condamnat la moarte în anul 1929, iar G.I. Bărbuţă şi bandiţii lui au fost prinşi şi executaţi de către forţele hatmanului Simon Petliura dincolo de Nistru.

În amintirea sa, mai multe acţiuni administrative au încercat să cinstească memoria generalului: o comună din judeţul Caliacra şi alta din Soroca au primit numele General Stan Poetaş, au existat străzi „General Stan Poetaş” în Chişinău şi Soroca. În oraşul Soroca, în semn de stimă şi recunoştinţă, a fost înălţat în 1929 un monument în memoria sa.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

FMCT

FMCT

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan