logo
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (VII)
Dumitru CHISELIŢĂ
1142 vizualizari
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (VII)
© Wikipedia

Între Primul şi al Doilea Război Mondial, numai pace nu a fost, sin­tagma „Războiul care să sfâr­şeas­că toate războaiele”, după cum era numită prima conflagraţie mon­dială fiind complet lipsită de rea­litate. Revoluţii comuniste, revolte, conflicte de frontieră, răz­boaie civi­le, toate pregăteau tere­nul pentru ceea ce urma să devină cel mai devastator şi mai întins conflict armat al secolului XX. Inte­resant este că aceste „deranja­mente” armate au avut loc (şi) în civilizata Europă, nu doar în zone, să le zicem, mai puţin metropo­litane.


Războiul polono – sovietic

Între februarie 1919 şi martie 1921 a avut loc războiul polono - sovietic în care au fost implicate, pe de o parte, A Doua Republică Polonă, alături de entitatea Repu­blica Populară Ucrainiană şi, de cealaltă parte, Rusia şi Ucraina Sovietică. Miza era teritoriul actual al Ucrainei, plus o parte din ceea ce acum este statul Belarus, pe care polonezii doreau să o ocupe. La rândul lor, sovieticii mizau pe ocuparea teritoriului polonez.
Şeful statului polon, Jozef Pil­sudski, profitând de tulburările generate de revoluţia sovietică şi războiul civil din Rusia, a socotit că este timpul ca să extindă teritoriile Poloniei cât mai spre est posibil, în tentativa de a crea o entitate federală a statelor central europene, ca o contrapartidă a imperialismului rus şi german. De partea cealaltă, liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin a pus ochii pe Polonia pentru ca, ocupând-o, aceasta să fie un fel de cale de acces a comuniştilor pentru a răspândi revoluţia pe tot teritoriul Europei. Din 1919, forţele poloneze deţineau controlul asupra unei mari părţi a Ucrainei de Vest, teritoriu „nesigur” şi râvnit atât de polonezi cât şi de ucrainieni din Republica Populară a Ucrainei de Vest, condusă de Ievhen Petru­şevici. Partea „rusă” a Ucrainei era sub controlul lui Simon Petliura, care controla acest teritoriul, până când ofensiva bolşevicilor l-a silit să se retragă spre Podolia. Ucrai­nienii „populari” au lui Petliu­ra se aliază cu polonezii, şi, după mai multe incidente de frontieră, Pil­sudski porneşte o acţiune ofensivă către Kiev, în aprilie 1920. După un oarecare succes, polonezii sunt siliţi să se retragă în faţa contraatacului trupelor ruse sovie­tice, până în apropierea Varşoviei care, la mijlocul verii lui 1920, era mai mult ca sigur că va cădea în mâinile bolşevicilor. Însă defensiva polonezilor este puternică şi de o forţă neaşteptată, trupele ruse fiind înfrânte în Bătălia Varşoviei. Po­lonezii înain­tează iar spre Est, iar sovieticii solicită pace. Un acord de încetare a focului a fost semnat în octombrie 1920, urmat de un tratat formal de pace, la Riga, la 18 mar­tie 1921, în care teritoriile disputate de sovietici şi poloni sunt împărţite.

Războiul sovieto - georgian

A fost, de fapt, o invazie a trupelor ruse bolşevice a tinerei Republici Democratice a Georgiei, condusă de un guvern social-democrat (men­şevic) pentru instalarea unui regim bolşevic.
Conflictul face parte din campa­nia expan­sionistă dusă de comu­niştii de la Moscova, care urmă­reau să ocupe toate teritoriile (multe dintre ele devenite state indepen­dente) care au făcut parte din Imperiul Ţarist, în contextul în care eforturile „revoluţionarilor” comunişti locali nu beneficiau de sprijin local pentru a urma o cale mai „diplomatică”, aceea de a in­staura un regim comunist care, ulterior, să alipească statul la Uniu­nea Sovietică.

Independenţa Georgiei a fost recunoscută de sovietici prin Tra­tatul de la Moscova, semnat la 7 mai 1920, ideea ulterioară de invadare a Georgiei neavând mulţi susţi­nători nici măcar în rândul bolşevicilor. Însă s-au făcut unele „aranjamente” în special de către cei doi lideri comunişti de origine georgiană Iosif Visarionovici Dju­gaşvili - Stalin şi Sergo Ordjoni­kidze, care au primit aprobarea lui Lenin, la 14 februarie 1921 de a avansa în Georgia, sub pretextul spri­jinului dat „revoluţiei munci­torilor şi ţăranilor” din zonă. Sovie­ticii ocupă, după lupte grele, Tbilisi şi instaurează Republica Sovietică Socialistă Georgiană la 25 februa­rie 1921. Restul ţării este ocupat în trei săptămâni, dar abia în sep­tembrie 1924 este instaurată puterea sovietică în mod ferm.
În paralel cu invazia sovietică, la rândul ei, Turcia ocupă o porţiu­ne consistentă din teritoriul Geor­giei de sud-vest, situaţia riscând să degenereze într-o criză politico militară între Moscova şi An­kara, rezolvată însă prin mai multe concesiuni teritoriale în favoarea Turciei, prin Tratatul de la Kars.

Indirect legată de invazia rusă în Georgia şi transformarea acesteia în republică sovie­tică, a fost şi Revolta din August, în în­cer­care ne­reuşită de însurecţie antisovietică, ce a avut loc în perioada august – septem­brie 1924.

Scopul rebeliunii, condusă de un grup de organizaţii antisovietice de orientare social-democrată, gru­pate în Comitetul pentru Indepen­denţa Georgiei era recâştigarea independenţei ţării. Însă trupele Ar­matei Roşii şi ale Ceka aflate sub ordinele bolşevicilor de origine georgiană Stalin şi Ordzhonikidze, au înăbuşit insurecţia şi au început o vânătoare de oameni şi de repre­siuni în masă cărora le-au căzut victime mii de georgieni. Revolta din august a fost una din ultimele rebeliuni împotriva puterii sovie­tice în perioada instaurării şi consoli­dării ei, înfrângerea anticomuniş­tilor marcând instau­rarea definitivă a orânduirii bolşevice în Georgia.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

FMCT

FMCT

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan