logo
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (IX):
Dumitru CHISELIŢĂ
2601 vizualizari
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (IX):

Între Primul şi al Doilea Război Mondial, numai pace nu a fost, sin­tagma „Războiul care să sfâr­şeas­că toate războaiele”, după cum era numită prima conflagraţie mon­dia­lă, fiind complet lipsită de realitate. Revoluţii comuniste, revolte, conflicte de frontieră, războaie civi­le, toate pregăteau terenul pentru ceea ce urma să devină cel mai devastator şi mai întins conflict armat al secolului XX. Interesant este că aceste „deranjamente” armate au avut loc (şi) în civilizata Europă, nu doar în zone, să le zicem, mai puţin metropolitane.

 

Conflictul austro-sloven din Carinthia

 

La finele Primului Război Mon­dial, s-a declanşat, la un moment dat, un conflict austro-sloven în Carinthia, care i-a pus faţă în faţă pe etnicii sloveni şi pe etnicii germani; fiecare lupta pentru a deţine controlul regiunii dintre Stiria and Carinthia, fost teritoriu austro-ungar. Slovenii din zonă îşi declaraseră loialitatea faţă de nou-înfiinţatul Regat al Sârbilor, Croa­ţilor şi Slovenilor, viitoarea Iugos­lavie, în vreme ce austriecii se ra­liaseră nou proclamatei Republici Germane a Austriei.

Între 5 şi 8 octombrie 1918, Con­siliul Naţional al Slovenilor, Croa­ţilor şi Sârbilor preia controlul asu­pra zonei administrative a Zagre­bului. La 29 octombrie, Consiliul Naţional anunţă formarea unui stat iugoslav, care avea în componenţă şi părţi „slave” din fostul Imperiu Austro-Ungar. La fel, guvernul naţional sloven de la Ljubljana nu a acordat mare atenţie demarcării detaliate a frontierelor, lăsând acest detaliu să fie negociat la tra­tatele de pace. În paralel consiliul municipal din Maribor - Marburg an der Drau a declarat, pe 30 octom­brie 1918, oraşul ca fiind parte a Austriei Germane.

Consiliul Naţional pentru Stiria (pro-sloven) a permis ca trupele din Maribor să fie controlate de Rudolf Maister, un veteran al Primului Război Mondial şi fost ofiţer austro-ungar. El este avansat la gradul de general şi i se oferă autoritatea asupra tuturor trupelor locate în Stiria, aflată sub control iugoslav. La 31 octombrie Maister îşi anunţă dezacordul privind decizia Consiliului Municipal din Maribor şi, la 9 noiembrie anunţă mobilizarea generală în toată Stiria Inferioară.

Trupele slovene ocupă regiunea Maribor, în vreme ce unităţi din Ljubljana preiau controlul asupra zonelor de vorbitori de limbă ger­mană. Au loc ciocniri între trupele de austrieci carinteni şi solvenii lui Maister, la 4 februarie 1919 are loc o bătălie de amploare, lângă  Radgona. Conflictul încetea­ză la 13 februarie, când este semnat un tratat de pace între cele două părţi. Dar, la 29 aprilie trupele iugoslave încalcă tratatul şi înaintează în Slovenia, întâmpinând rezistenţă din partea austriecilor care trec la contraofensivă şi câştigă teritorii.

Trupele slovene se retrag în Sti­ria Inferioară dar, cu sprijin  iugos­lav, rezistă şi trec la rândul lor, din apărare la atac. La 26 mai, auto­rităţile din Ljubljana mobili­zează din nou trupe şi alături de regi­mente din Serbia trec la ofensivă, fiind cucerită până pe 6 iunie, o mare parte din regiunea Klagenfurt.

Dar, ca urmare a Tratatului de la Paris, trupele iugoslave sunt silite să se retragă din zona Klagenfurt, iar un plebiscit ulterior plus alte tratative de demarcare a frontierei împart Carinthia între Austria şi Iugoslavia.

 

Conflictele polono-cehoslovace

 

Conflictele de frontieră dintre Cehoslovacia şi Polonia au înce­put în 1918, între Cea de-a Doua Republică Poloneză şi Prima Re­publică Cehoslovacă. Ele aveau ca „subiect” zone din Cieszyn Silesia, teritoriul Orava şi Spiš. Conflictele au debutat în 1919 şi au durat, oficial sau nu, până în 1958, când sunt rezolvate printr-un tratat.

După Primul Război Mondial, cehoslovacii şi polonezii intenţio­nau fiecare să preia controlul asupra zonei Cieszyn Silesia. Cehii motivau demersurile pe baze istorice şi etnice, deşi motivul era mai mult economic şi strategic. De cealaltă parte, majoritatea popu­laţiei din zonă era poloneză, cu mino­rităţi cehe şi germane, deci Polonia considera ca teritoriul să fie al ei. Sunt înfiinţate două consilii de auto-guvernare, unul polo­nez, altul ceh, dar care nu conlu­crează bine, fiecare considerând că teritoriul aparţine etniei sale.

Includerea zonelor Spiš and Orava în noul stat cehoslovac nu a fost bine primită de o parte din lo­cui­tori. În noiembrie 1918, ia fiinţă Consiliul Naţional al Polo­nezilor din Morava Superioară şi la Stara Lubovna, se înfiinţează Consiliul Naţional Polonez din Spisz, am­bele fiind în contact cu o entitate de scurtă durată, Repu­blica Za­kopane. La 6 noiembrie 1918, tru­pele poloneze intră în Spiš, dar sunt învinse de cehos­lovaci şi se retrag pe 7 decembrie 1918. În iunie 1919, polonii re­cuceresc nordul Spiš-ului şi nordul zonei Orava. Dar, în ianuarie 1919, Varşovia ordonă retragerea.

În 1938, preşedintele polonez Jozef Beck, în contextul ocupării Cehiei de către germani, dă, la 30 septembrie, un ultimatum guvernu­lui cehoslovac şi după ce aceştia îl acceptă fără comentarii şi, în plus, cu acordul tacit al Germaniei naziste care astfel scăpa parţial de acuzaţiile că „rupe” singură Ce­hoslo­vacia, ocupă porţiuni din nordul Slovaciei. Însă, după ocu­parea Poloniei de germani, aceste porţiuni sunt retrocedate statului marionetă pro-fascist slovac. Ele revin Poloniei în 1945, după ce acestea sunt eliberate de sovietici, trupele poloneze ocupând în iulie nordul Oravei şi Spiš, unde în următorii doi ani au loc conflicte armate între localnici şi trupe. La 10 martie 1947 se semnează un tratat între Cehoslovacia şi Polonia, care garantează drepturile mino­rităţii slovace din zonă, iar pe 13 iunie 1958, cele două ţări, acum ambele socialiste, semnează un tratat care stabileşte frontiera la nivelul celei din 1938. Alte acorduri care mai reglează frontierele polono-slovace mai sunt semnate în 1975 şi în 2002.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica