logo
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (II)
Dumitru CHISELIŢĂ
7335 vizualizari
Războaiele mai puţin cunoscute ale Europei (II)
© wikipedia
Toţi ştim de Primul sau Al Doilea Război Mondial, conflicte care au pustiit, la propriu, civilizata Europă, făcând zeci de milioane de victime, desfiinţând state întregi şi născând state noi pe hartă, sau modificând forme de guvernare. Sunt în orice manual de istorie, s-au scris biblioteci întregi despre ele, s-au făcut sute de filme, la subiect sau nu. Însă numărul războaielor, mai mari sau mai mici, de la conflicte armate între ţări la revoluţii, mişcări de independenţă sau revolte sociale, este neaşteptat de mare. Vom încerca, aici, să trecem în revistă secolul în care, pe lângă civilizaţie şi progres tehnic şi ştiinţific, a adus extrem de multe pretexte pentru ca omul să se ucidă în numele a ceva: ideologie sau teritoriu. Aşadar, continuăm povestea.

1907 - Răscoala ţărănească din România

Foarte folosită de istoriografia comunistă din România pentru a arăta nivelul de exploatare la care erau supuşi ţăranii de către moşieri şi brutalitatea cu care „regimul burghezo-moşie­resc” a reprimat-o, Răscoala de la 1907 a fost, de fapt şi iniţial, un conflict de muncă între arendaşul moşiei boierului Mihalaki Sturza, Mochi Fischer, şi ţăranii care au subarendat pământul. Un conflict de natură juridică dintre Fischer şi un alt arendaş, Berman Juster, prelungit în timp, a făcut ca să se întârzie, până la clarificarea situaţiei arendării moşiei lui Sturza, semnarea contractelor dintre administrator şi ţăranii care luau în subarendă pă­mântul. Temându-se că, prin această întâr­ziere, ei nu vor avea mijloacele de subzistenţă necesare, ţăranii din cele 22 de sate care formau moşia Flămânzi, fac presiuni asupra administratorului pentru a-l chema pe arendaş să semneze contractele. Admi­nistratorul Gh. Constantinescu loveşte un ţăran, apoi conflictul degenerează în violenţe. Mochi Fischer fuge la Cernăuţi fără a mai semna vreun contract cu ţăranii. Răscoala se răspân­deşte atât în Moldova (unde a avut şi o cono­taţie antisemită), cât şi în Ţara Româ­nească. Sunt distruse multe conace ale boierilor latifundiari, sunt maltrataţi sau ucişi mai mulţi arendaşi şi funcţionari. Este de­clarată, la 18 martie 1907, starea de urgenţă, apoi mobilizarea generală. Guvernul conservator cade, fiind înlocuit de liberali. Răscoala este reprimată violent,  armata deschizând focul asupra ţăranilor, folosind chiar artileria, care a ras de pe faţa pământului mai multe sate. Nu se cunoaşte numărul exact al victi­melor, el variind între 3.000 şi 11.000.

1910 – Revolta albaneză împotriva otomanilor

A fost o reacţie a populaţiei albaneze faţă de politica centralistă a guvernului condus de Junii Turci. Revolta a fost sprijinită de Serbia. Cauza principală a fost apariţia de noi taxe pentru locuitori, fapt care îi face pe liderii naţionalişti albanezi, în frunte cu Isa Boletini să  înceapă o nouă revoltă împotriva Imperiului Otoman. Rebelii albanezi atacă forţele turceşti la Priştina şi Ferizaj, îl ucid pe comandantul trupelor otomane şi blochează calea ferată care duce la Skopje. Guvernul declară în zonă legea marţială. După două săptămâni de lupte, albanezii se retrag în regiunea Drenica, în timp ce trupele otomane recuceresc Prizren, Gja­kova şi Ipekşi intră în Shkodra. Ca represiune, au loc execuţii, mai multe sate sunt incendiate, şcolile albaneze sunt închise, publicaţiile albaneze sunt interzise, mai mulţi jurnalişti şi publicişti sunt condamnaţi la moarte până şi alfabetul albanez, aprobat cu doi ani înainte, fiind declarat ilegal.

1911- 1912 Războiul italo-turc

Cunoscut şi ca „Războiul Tripolitan” sau „Războiul din Libia”, a avut ca păţi în conflict Regatul Italiei şi Imperiul Otoman. Italia avea pretenţii teritoriale faţă de Turcia încă din perioada Războiului ruso-turc de la 1877. La aceasta se adaugă un tratat secret dintre Italia şi Franţa, semnat la 1902, prin care aceasta avea libertatea de a interveni militar în Libia şi Maroc. O campanie vehementă începe, la 1911, în presa din Peninsulă pentru o invazie a Libiei, argumentându-se că teritoriul este bogat în resurse minerale şi apă, slab apărat de otomani şi cu o populaţie ostilă Imperiului Otoman.
Guvernul italian, iniţial ezitant, demarează pregătirile de război, iar în noaptea de 26 spre 27 septembrie italienii trimit un ultimatum turcilor. Aceştia propun un transfer de autoritate a teritoriului libian către italieni, păstrându-se, totuşi, o suzeranitate formală a otomanilor. Italieniir refuză, iar războiul este declarat la 29 septembrie 1911.
Dirijabilele italiene bombardează poziţii militare turceşti din Libia, flota italiană apare în portul Tripoli, care este cucerit de 1.500 de marinari. Chiar dacă armata italiană nu era suficient pregătită pentru un război, turcii erau şi mai slab pregătiţi. Ei nu aveau trupe regulate în Libia, organizând o rezistenţă slabă compusă din miliţii ale localnicilor sau beduinilor. Italienii folosesc, ca trupe de invazie, somalezi din Mogadiscio, eritreeni din Etiopia. Sunt ocupate cu uşurinţă Tobruk, Derna şi Homs. Războiul devine unul de poziţii, şi sunt folosite, în premieră, avioanele şi maşinile blindate, dar fără efecte notabile.
Pe mare, flota italiană are mai mult succes, ea scufundând un număr semnificativ de nave militare turceşti. În vara lui 1912, italienii încep o serie de operaţiuni de ocupare a posesiunilor turceşti din Marea Egee, aceasta cu aprobarea marilor puteri europene, care doreau terminarea cât mai curând a conflictului. Sunt ocupate 12 insule, cunoscute apoi ca Dodecanezul Italian.
La 18 octombrie 1912, Italia şi Imperiul Otoman semnează un tratat de pace, cunoscut ca Tratatul de la Ouchy.

1912 – 1913 Primul Război Balcanic

Statele slavice din Balcani – Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, cu sprijinul Rusiei ţariste, atacă Turcia, un imperiu care este deja slăbit. Primii care declară război sunt muntenegrenii, pe 8 octombrie, care înaintează în zona Shkodra şi Novi Pazar. Bulgaria şi Serbia declară război o săptămână mai târziu, bulgarii atacând Tracia Răsăriteană, înaintând până aproape de Constantinople şi Gallipoli în vreme ce trupe secundare cuceresc Tracia Apuseană şi estul Macedoniei. Serbia atacă şi ea spre sud, în Macedonia, spre Skopje şi Monastir, apoi ocupă Kosovo şi Albania, ajungând la Marea Adriatică. La rândul lor, grecii atacă din Tesalia înspre Macedonia şi ocupă, la 12 noiembrie, Salonicul. Ulterior, grecii fac joncţiunea cu trupele sârbeşti şi bulgare. Un alt corp de armată grec atacă Epirul, spre Iannina. Turcii mai sunt înfrânţi de greci şi pe mare, în bătăliile de la Elli şi Lemnos. În ianuarie, bulgarii şi sîrbii cuceresc  Adrianople, grecii cuceresc Iannina iar pe frontul muntenegrean este cucerită Shkodra. Ia sfârşit dominaţia otomană în Balcani, după 500 de ani. Războiul se încheie oficial prin Tratatul de la Londra, pe 30 mai 1913

1913 – Al Doilea Război Balcanic

După victoria statelor din Liga Balcanică asupra Turciei, Bulgaria este nemulţumită de împărţirea teritoriilor cucerite, mai ales că Serbia, deşi a promis Bulgariei o mare parte din Macedonia,  cu sprijinul Greciei, nu renunţă la teritoriul ocupat. Astfel, bulgarii decid să pornească războiul împotriva Serbiei, Muntegrului şi Greciei, pe 29(16) iunie 1913. Se creează astfel o alianţă interesantă: Bulgaria pe de o parte, Serbia, Muntenegru, Grecia şi România, pe de altă parte. Generalul bulgar Savov începe ostilităţile împotriva Greciei şi Serbiei fără a mai consulta guvernul şi fără o declaraţie prealabilă de război. Sârbii şi muntenegrenii, deşi luaţi prin surprindere de fostul aliat, resping atacul, la fel ca şi grecii.
La 10 iulie, România declară război Bulgariei, pe motivul că aceştia nu au cedat Silistra, folosită ca monedă de schimb pentru a cumpăra neutralitatea României în Primul Război Balcanic, şi îi atacă pe bulgari, trecând Dunărea şi ocupând nordul ţării, neîntâmpinând, practic, nicio rezistenţă. Intervin în război şi turcii, recuperând estul Traciei şi Adrianopole.  Războiul se încheie cu înfrângerea Bulgariei, tratatele de pace fiind semnate la Bucureşti şi Constantinopole. Bulgaria cedează României judeţele Caliacra şi Silistra din sudul Dobrogei, iar Macedonia este împărţită în trei, majoritatea teritoriului ei revenind grecilor şi sârbilor.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica