logo
Povestea Reginei Ana (II): 92 de fapte în 92 de ani de viaţã!
Ana Maria MĂTUŞOIU
1342 vizualizari
Povestea Reginei Ana (II): 92 de fapte în 92 de ani de viaţã!
Dupã ce sãptãmâna trecutã, Tribuna prezenta 46 de fapte din viaţa Reginei Ana, în numãrul de astãzi publicãm cealaltã jumãtate. Casa Regalã a decis sã prezinte viaţa Reginei Ana a României printr-o serie simbolicã de 92 de fapte, cifrã care coincide cu anii trãiţi de Reginã. Majestatea Sa, Principesã de Bourbon-Parma, s-a stins din viaţã pe 1 august, în Elveţia.

47. Nunta de Argint a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sãrbãtoritã la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitaţi fiind de Familia Mare-Ducalã de Baden, care au gãzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena şi Principesa Sofia.
48. Regina Ana a fost pasionatã de vânãtoare şi a mers, cot la cot cu verii sãi la vânãtorile regale din Luxemburg, Germania ori Belgia, obţinând trofee personale remarcabile.
49. Regina era cea care înregistra mesajele Regelui pentru ţarã, transmise prin intermediul Radio Europa Liberã. Era mereu un moment de mister şi fascinaţie pentru Principese.
50. În 1960, Regele şi Regina au scris împreunã o piesã de teatru numitã Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Pânã în prezent, piesa nu s-a jucat niciodatã în România. Ea a fost însã publicatã în mai multe volume, în româneşte.
51. Regele şi Regina şi-au reînnoit jurãmintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice. Acela a fost momentul în care Regina Ana a fost reprimitã în sânul Bisericii Catolice, cãreia i-a aparţinut întreaga viaţã.
52. Regina i-a cunoscut pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran. S-a întâmplat în 1990 la Paris.
53. Regina Ana nu şi-a putut vedea ţara decât dupã 42 de ani de exil.
54. În 1992, la 44 de ani dupã ultimul Paşte petrecut în România, Regele,
însoţit de Reginã, a reînnodat aceastã tradiţie a Coroanei Române, la Mãnãstirea Putna.
55. Între anii1992-1997, Regina a vizitat (fãrã Rege) aproape toate marile oraşe ale României, fabrici, instituţii culturale şi de binefacere. Însã cel mai bine s-a simţit în sate, unde a considerat cã gãseşte spiritul autentic românesc.
56. Exilul Regelui şi Reginei a durat aproape cinci decenii, din ianuarie 1948 pânã în februarie 1997.
57. ţãrile în care Regina Ana a locuit în timpul vieţii, în afarã de Franţa şi România, au fost SUA (în timpul rãzboiului şi ulterior, alãturi de Rege), Italia, Marea Britanie, Danemarca şi Elveţia.
58. La 21 septembrie 1996 a avut loc cãsãtoria fiicei mai mari a Reginei, Principesa Moştenitoare Margareta, cu Principele Radu.
59. Începând cu anul 1996 şi pânã la sfârşitul vieţii, Regina şi Regele au avut alãturi, în Elveţia, mãicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Mitropolitul Banatului şi de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.
60. Existã în limba românã douã cãrţi despre Regina Ana, ambele scrise de Alteţa Sa Regalã Principele Radu: “Un rãzboi, un exil, o viaţã,” apãrutã la Editura Humanitas în mai multe ediţii, începând din anul 2000, şi “Ana. Portretul Reginei”, apãrutã la Curtea Veche în anul 2013.
61. La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreunã la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestãţile Lor au locuit la Palatul Buckigham.
62. Nunta de Aur a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sãrbãtoritã în Franţa, în Departamentul Vendée, invitaţi fiind de prieteni francezi, care au gãzduit celebrarea. Au fost prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.
63. Regina Ana, ca şi Regele Mihai, a mâncat mereu la prânz un singur fel, iar masa a durat 20-30 de minute. Cina Majestãţilor Lor a început mereu la ora 18.30, a cuprins douã feluri şi
a durat 30 de minute.
64. Regina Ana a locuit, în exilul din Elveţia, în 5 case diferite: Lausanne 1948-1949, Versoix 1956-2004 (Villa Fantasia şi Villa Serena), Aubonne 2004-2016 (La Croix de Luisant şi Rue de la Grenade).
65. Regina Ana a vizitat o singurã datã Bucovina de Nord (astãzi, în Ucraina), în anul 2000, în
compania Regelui Mihai I.
66. Mutarea cuplului Regal în ţarã a avut loc în anul 2001 (18 mai, la Palatul Elisabeta şi 1 iunie, la Castelul Sãvârşin).
67. Regina Ana a
fost un foarte talentat pictor. La Palatul Elisabeta sunt expuse, în apartamentul regal, douã din lucrãrile Reginei.
68. Cartea “Ana a României “Un rãzboi, un exil, o viaţã” a cunoscut douã ediţii în limba englezã,
una la Fundaţia Culturalã Românã, alta la Editura Humanitas.
69. La vârsta de 80 de ani, Regina a fost sãrbãtoritã la Geneva, în anul 2003, de veri din Familiile Regale ale Spaniei, Franţei, Ger­ maniei, Iordaniei, Greciei, Luxemburg şi Austriei.
70. ªaizeci de ani a durat absenţa Familiei Regale de la Peleş, pânã la repunerea oficialã în posesie a castelului, în vara anului 2008. La prima vizitã a Regelui şi Reginei, aceştia au confirmat cã porţile Peleşului vor rãmâne mereu deschise românilor.
71. Turnul central al Castelului Peleş are 66 de metri înãlţime. Regina Ana a aşteptat 60 de ani pentru a trece pragul castelului, în luna iunie 2008.
72. Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sãrbã­ toritã la 10 iunie 2008.
73. Cincisprezece melodii preferate ale Regelui şi Reginei pot fi ascultate pe CD-ul “Muzica Regelui”, editat de Curtea Veche Publishing.
74. La 25 octombrie 2011, Regina Ana a asistat la discursul istoric al Regelui Mihai în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României.
75. Fundaţia “Colecţia Familiei Regale a României” numãrã printre fondatori pe Regina Ana, alãturi de Regele
Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
76. Prietenii cei mai apropiaţi ai Reginei au fost câinii de companie crescuţi de-a lungul vremii. Ultima pereche de cãţei, care a locuit în casa din Elveţia, au fost Bianco şi Bambi, din rasa Chihuahua.
77. Regina Ana nu a avut niciodatã pasiunea gãtitului.
78. Regina Ana a aşteptat pânã la vârsta de 77 de ani ca sã-i fie scrisã prima biografie.
79. A doua carte despre Majestatea Sa a fost scrisã când Regina Ana a împlinit 90 de ani.
80. În 2013, Majestãţile Lor şi-au sãrbãtorit în cadru privat Nunta de Safir, adicã 65 de ani de la cãsãtorie.
81. În anul 2015, s-au aniversat 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial şi de la decorarea Reginei Ana cu Crucea de Rãzboi a Franţei.
82. De-a lungul vieţii, Regina Ana a primit Crucea de Rãzboi a Franţei, Marea Cruce a Ordinului Carol I, Marea Cruce a Ordinului Sfânta Olga şi Sfânta Sofia din Grecia, Marea Cruce a Ordinului de Malta şi Marea Cruce a Ordinului Coroana României.
83. Începând cu anul 1992, Regina Ana a vizitat zeci de sate, comune, mânãstiri, mici oraşe şi municipii din ţarã, trecând prin fiecare colţ al României şi întâlnind zeci de mii de oameni.
84. Între anii 1990-2010, Regina a participat la zeci de evenimente dedicate fundaţiei fiicei sale, Principesa Moştenitoare, iar uneori a efectuat turnee în strãinãtate pentru colectare de fonduri, cum au fost vizitele din SUA şi Franţa.
85. Regina Ana a oferit înaltul patronaj Fundaţiei Anastasia, creatã de pictorul Sorin Dumitrescu, cu mai bine de douã decenii în urmã.
86. Regina Ana a dat primul interviu televizat în România la vârsta de 86 de ani, în anul 2009.
87. Regina Ana nu a mers niciodatã în Basarabia.
88. Regina Ana nu a vizitat niciodatã Balcicul.
89. Regina Ana nu a fost niciodatã în Australia.
90. Pãrul Reginei Ana
şi-a pãstrat culoarea în mod natural, fãrã sã albeascã vreodatã.
91. Statul român nu a oferit nicio distincţie Reginei Ana, în 92 de ani de viaţã.
92. Regina Ana a fost cea mai longevivã soţie de rege sau domnitor din întreaga istorie a României.

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Must de Jidvei

FMCT

FMCT

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
Auchan