logo
Femeile rãzboinic, o realitate a istoriei (I)
Femeile rãzboinic, o realitate a istoriei (I)
Foarte mediatizatã în ultima vreme, mai ales graþie cinematografiei hollywoodiene, imaginea femeii-luptãtor, de preferinþã tânãrã dar neapãrat într-o vestimentaþie care sã combine sex-appealul cu ceea ce s-ar numi „badass”, a devenit un simbol al curentului „girl power”.

Chiar dacã mulți ar acuza aceastã imagine „pop culture” ca fiind un rezultat al political-correctness-ului și al luptei pentru egalitatea de gen, istoria confirmã cã, da, rãzboiul sau cel puțin „fata cu arma” nu sunt doar un rod al epicului fantastic gen Xena, Mulan, Lara Croft sau alte femei luptãtoare, ci o realitate a istoriei, indiferent dacã este vorba de Antichitate, Evul Mediu, Renaștere sau pe­rioada modernã ori contem­poranã. Dincolo de mitologie, prezența femeii-reginã care conduce campanii împotriva adversarilor, a femeii coman­dant pe câmpul de luptã sau doar luptãtor „shieldmaiden” a fost o realitate și a fost prezentatã ca atare în cronici.

Deci, chiar dacã folclorul modern prezintã femeia ca fiind absolut „stãpânã” a cratiței, a copiilor și
a curții cu orãtãnii,
veșnic la cheremul bãrbatului-dictator absolut al familiei și comunitãții,
ea a fost și altceva.

Antichitatea este plinã de relatãri despre implicarea femeilor în activitãți militare. Chiar dacã multe din istorii au aurã de legendã, totuși multe femei au scris istoria, cum s-ar spune „cu spada”

Regina-faraon Hatșepsut. A trãit între 1507 și 1458 î.H. A fost cel de-al cincilea faraon al Dinastiei a XVIII-a, a doua femeie faraon din istoria Egiptului antic și, conform egiptologiștilor, prima femeie remarcabilã din istorie. A fost singurul copil al faraonului Thutmosis I și al soției sale principale Ahmosis. Soțul ei, Thutmoseis al II-lea, cu care a avut o fiicã, Neferure. Dom­nia ei a fost în general una a pãcii, prin stabilirea de rute comerciale și construirea de edificii, dar, dupã
unele surse, Hatșepsut a condus douã campanii militare, împotriva Canaanului și a Nubiei.

Tot în secolul a XIII-lea î.H., Fu Hao, soția împãratului chinez Wu Ding, a condus mai multe campanii militare împotriva rivalilor din clanul Tu, cea mai importantã fiind, cea din împrejurimile orașelor Yi, Qiang and Ba.
Fu Hao a fost socotitã ca cel mai mare lider
militar al vremii sale, statutul sãu de femeie-militar fiind și confirmat
de marea cantitate de arme descoperitã în mormântul sãu.

Secolul al XI-lea î.H., este datarea fãcutã de arheologi unui schelet de femeie din neamul Kangyuy (actualul Kazahstan), în mormântul cãreia s-au descoperite o spadã și un pumnal.

În secolul al VII-lea, poeta greacã Telesilla s-a numãrat printre cei care au apãrat orașul Arhos de atacurile spartanilor. „Doamna din Yue” (sec V. i. H.), cunoscutã și ca Aliao
ori „fecioara din Pãdurea de la Miazãzi” a trãit în timpul domniei regelui Gou­jian de Yue. Încã din copilãrie, ea a învãțat sã foloseascã arcul cu sãgeți și s-a specializat în lupta cu sabia. Regele din Yue a auzit de talentele de luptãtor ale fetei și a
invitat-o la curtea sa. Impresionat de arta sa
de a lupta cu sabia,
a folosit-o pe „Doamna din Yue” ca instruc­tor de
lupte pentru ofițerii sãi.

Antichitatea ne-a dat și femei amiral. Astfel, regina din Halicarnas, Artemisia I, a fost comandant naval și consilier al regelui persan Xerxes, în Bãtãlia
de la Salamina. 

De la amazoane,
la sora vitregã
a lui Macedon

 

Tot antichitatea mențio­neazã și existența mitolo­gicului popor al amazoanelor. Conform legendelor, acestea ar fi trãit în zona Pontului, pe malul sudic al Mãrii Negre, unde au întemeiat un regat independent, sub condu­cerea reginei Hippolyta. Pe seama amazoanelor se pune în întemeierea orașelor Smyrna, Efes, Sinope și Paphos. Eschil spune cã, inițial, ele au trãit în Sciția, pe malul Lacului Maeotis (Crimeea), dar Plutarh le așeazã pe malurile Donului numit de greci Tanais dar cãruia sciții îi spuneau... Amazon. De acolo ele s-au mutat la Themiscyra, pe râul Thermodon, în nordul actualei Turcii. Herodot le-a numit și „ucigașele de bãrbați  - „androkton” și cã neamul sarmaților era descendent din amazoane și sciți. Femeile sarmate, spunea el, cãlãreau, la vãnãtoare și în luptã, alãturi de bãrbați și cã nicio fatã nu era consideratã de mãritat dacã nu a ucis încã pe cineva în luptã.

Tot pe atunci a trãit Cynane, fiica regelui Filip al II-lea Macedoneanul și a prințesei ilire Audata. A fost sora vitregã a lui Alexandru Macedon. Cynane a învãțat de la mama sa sã vâneze, sã cãlãreascã și sã lupte precum ilirii. Nu a avut noroc în cãsãtorie, primul ei soț, Amyntas, a murit iar pretendentul la re-cãsãtorie, Langarus, regele Agrianlor, s-a îmbolnãvit și a murit și el, exact înaintea nunții. Ca militar însã s-a bucurat de o faimã mult mai mare, mai ales dupã ce a învins o armatã a (paradoxal) ilirilor. Polyaenus spune cã Cynane, „era faimoasã pentru cunoștințele sale militare". Ea a condus armate și pe câmpul de luptã era în fruntea tuturor. Într-o bãtãlie împotriva ilirilor, a ucis-o în luptã corp la corp, pe regina acestora, Caeria, masacrând
apoi și armata ilirã.

Și epopeea continuã

 

În secolul al II-lea î. H., regina Stratonice a Perga­mului îl convinge pe Antigonos Dokimos, ofițer în armata lui Alexandru Macedon, sã-și pãrãseascã punctul fortificat și este luat prizonier. Regina sarmatã Amage, ca rãzbunare pentru repetatele atacuri ale unui prinț scit în teritoriile conduse de ea, conduce o expediție de pedeapsã, în fruntea a 120 de rãzboinici, și îl  ucide pe prinț, împreunã cu familia, prietenii și gãrzile sale. Doar fiul lui este lãsat în viațã, cu condiția ca sã i se supunã ei. Faimoase erau în luptã și femeile lusitane sau din tribul celtic al bracarilor (actuala Portugalie), ori din tribul ambronilor teutonici, care luptau alãturi de bãrbați fãrã a se plânge și fãrã a se retrage. În secolul I, î.H. regina briganzilor, Cartiman­dua, s-a aliat cu Imperiul Roman pentru a lupta împotriva britonilor. În China, Lu Mu, cunoscutã ca „Mama” Lu, a condus o rãscoalã țãrãneascã, la fel ca surorile Trung din Vietnam, care au condus o revoltã împotriva ocupanților chinezi.

Mai cunoscutã este regina celticã din Britania, Boudica, ce a condus o adevãratã insurecție anti-romanã și a cãrei armatã, spun istoricii romani, era compusã „mai mult din femei decât din bãrbați”. Alãturi de ea este mai puțin cunoscuta Veleda, din neamul germanic al bructe­rilor, care a avut un rol important în revolta batavilor, și era,
pe lângã un bun strateg, socotitã ca profet și zeitate. Zenobia, regina din Palmyra, a fost și ea o „problemã” pentru romani. Încheiem aici seria femeilor-luptãtors din Antichitate cu împãrãteasa romanã Albia Dominica, cea care, dupã ce soțul ei, împãratul Valens, a fost ucis în bãtãlia de la Adrianopole din anul 378, a apãrat Constantinopolul de atacurile goților apelând nu doar la militarii de profesie, ci și la voluntarii „civili”, ei fiind plãtiți din trezoreria imperialã.

 (va urma)

credit foto: wikipedia

 




loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


SBZ

Filarmonica Sibiu

Eurotrip Rekze
APM

Biteco
CP34