logo
Al doilea cel mai mare meteorit de pe Terra, descoperit în „Grădina Raiului”
Ana Maria MĂTUŞOIU
1667 vizualizari
Al doilea cel mai mare meteorit de pe Terra, descoperit în „Grădina Raiului”
Aproape 31 de tone cântăreşte al doilea cel mai mare meteorit de pe Terra. Fragmentul a fost descoperit de curând în Argentina şi este considerat a fi unul dintre cei mai mari meteoriţi care există pe planeta noastră.

Meteoritul de aproximativ. 30.800 de kilograme a fost identificat în Argentina, săptămâna trecută, scrie Descoperă. Descoperirea a fost făcut în apropierea graniţei provinciei Chaco, la 1.078 de kilometri nord-vest de Buenos Aires. Potrivit specialiştilor, fragmentul, unul dintre cei mai mari de acest tip descoperit până acum pe Pământ, ar fi lovit planeta noastră în urmă cu circa 4.000 de ani, în timpul unei ploi de meteoriţi.
Al doilea cel mai mare meteorit de pe Terra?
Greutatea sa face ca oamenii de ştiinţă să spună că acesta este al doilea cel mai mare meteorit identificat până acum pe Terra. Totuşi, această informaţie nu poate fi considerată valabilă până când nu vor fi efectuate teste suplimentare. Deocamdată, cel mai mare meteorit descoperit până acum pe planeta noastră rămâne „Hoba”, un fragment de aproximativ 66 de tone descoperit în provincia Otjozondjupa din Namibia, care ar fi lovit Pământul acum 80.000 de ani.
Experţii urmează să stabilească greutatea meteoritului
Rivalul la titlul de al doilea cel mai mare meteorit găsit pe Terra este „El Chaco”, fragmentul de 31 de tone descoperit în aceeaşi zonă a Argentinei precum „Gancedo”, obiectul detectat săptămâna trecută. Potrivit Descoperă, urmează ca experţii să realizeze teste pentru a afla dacă fragmentul recent descoperit este, într-adevăr, al doilea cel mai mare meteorit identificat până acum. „Deşi ne aşteptam să cântărească peste greutatea pe care o estimam, nu presupuneam că el va avea 30 de tone. Dimensiunea şi greutatea lui ne-au surprins", a spus Mario Vesconi, preşedintele Asociaţiei de Astronomie din Chaco.
Descoperit în „Grădina Raiului” 
Meteoritul Gancedo fost descoperit în „Campo del Cielo” - „Grădina Raiului” - o zonă aflată la graniţa dintre provinciile Chaco şi Santiago del Estero. În această zonă, măsurând circa 3x19,2 km, au fost descoperiţi până acum 26 de meteoriţi. Cel mai masiv are o dimensiune de 115 x 91 de metri şi se presupune că a apărut pe planeta noastră în timpul unei ploi de meteoriţi care a avut loc cu aproximativ 4.200 - 4.700 de ani în urmă.
Mai multe teste se vor face asupra meteoritului
Urmează ca experţii să facă o serie de teste pentru a confirma ipoteza conform căreia Gacendo este al doilea cel mai mare meteorit descoperit până acum. De asemenea, cercetătorii vor trebui să determine în primul rând faptul că obiectul este un meteorit, după care vor trebui să afle greutatea exactă a fragmentului.
,,Am putea compara greutatea lui cu cea a altui meteorit masiv descoperit în zonă. Deşi ne aşteptăm să fie mai greu decât acesta, nu credem că el va avea mai mult de 30 de tone. Îl vom cântări din nou. Pe lângă faptul că vom avea siguranţa unei duble verificări a estimărilor iniţiale, greutatea sa a fost o surpriză atât de mare pentru noi încât ne dorim să o măsurăm din nou", a adăugat Mario Vesconi.

 




loading...
comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie


Filarmonica Sibiu

Energy

Eurotrip Rekze
Fundatia APT
APM

Biteco