Ada–Kaleh, insula de poveste

A fost odată ca niciodată, că dacă n–ar fi nu s–ar povesti. A fost odată insula Ada–Kaleh, un paradis mediteranean ascuns între apele Dunării... aşa începe orice basm, aşa începe şi povestea insulei pierdute Ada Kaleh. Doar nostalgia după cetatea turcească, după cel mai mare covor din Europa, după fructele mari ale măslinilor, după delicatesele turceşti şi cafeaua la nisip, doar istoriile despre Carol al II–lea, Iorga şi despre jurămintele localnicilor mai întreţin astăzi viaţa în spiritul Adei–Kaleh.

Nu vă sunt străine poveştile despre Atlantida, insula scufundată în ape, despre Pompei, oraşul dispărut în cenuşă vulcanică... ei bine, şi noi românii avem povestea noastră despre un loc dispărut. A existat până mai ieri, adică până la începutul anilor 1970, şi s-a numit Ada-Kaleh.

Paradis meditaraneean în mijlocul Dunării

La kilometrul 946 al Dunării. Aici a existat odată insula de vis a unei mâini de oameni şi a turiştilor. Ada-Kaleh se întindea la 3 km în aval de Orşova şi nu avea mai mult de 1,7 kilometri lungime şi aproximativ 500 metri lăţime. Cine păşea pe insulă, nu o uita uşor, povestesc cei care i-au cunoscut farmecul. De ce? Pentru că Ada-Kaleh te vrăjea cu smochinii cu fructe mari, cu strugurii zemoşi, cu trandafiri şi dulceaţă de trandafiri, cu delicatese turceşti (cu rahat, sugiuc şi alviţă), cu ţigări de foi ce concurau cu brio havanele cubaneze.
Insula avea formă de stea şi era supranumită „micul Gibraltar” datorită comerţului ce se dezvoltase aici. Şi numele insulei are o poveste sau, mai bine zis, două. Unii spun că Ada-Kaleh înseamnă „Insula Cetăţii” şi astfel denumirea este legată de fortificaţiile în formă de stea pe care otomanii le-au ridicat aici. Pentru alţii, Ada-Kaleh e numele unei poveşti de dragoste: se spune că, vrăjit de frumuseţea soţiei sale Ada, sultanul Kaleh şi-a părăsit celelalte neveste din harem şi s-a izolat împreună cu Ada pe insula din mijlocul Dunării. Nefericită, Ada s-a aruncat în Dunăre.

Istorie şi legendă

Legendele de pe Ada-Kaleh sunt însă mai multe: există voci care leagă insula de legendele argonauţilor sau de Hercule; se spune astfel că Hercule a cucerit acest teritoriu după ce l-a învins pe Geryon. Nici istoricul Herodot nu a trecut insula cu vederea, aşa că el menţiona măslinii şi viţa sălbatică din locul cunoscut atunci sub numele de Cyranius.
După legende, vine şi prima atestare documentară şi e datorată într-un fel Cavalerilor Teutoni: într-un document din 22 februarie 1430 este menţionată insula Saan cu cei peste 200 de locuitori ai săi. A fost îndelung disputată datorită poziţiei sale favorabile comerţului. De pildă, turcii şi austriecii au avut-o alternativ în stăpânire până după primul război mondial când a devenit teritoriu românesc. Şi în consecinţă şi numele a variat: Carolina/Caronina pentru austrieci, Ada-I- Kebir / Ada-Kaleh pentru otomani.
Viaţa în paradisul luxuriant de pe Ada-Kaleh avea să se sfârşească însă în anii comunismului: insula este adeseori citată ca fiind cea mai cunoscută victimă a marilor construcţii comuniste: a fost sacrificată la începutul anilor *70 pentru construcţia Porţilor de Fier. Ce s-a întâmplat cu locuitorii ei? Populaţia era majoritar turcă, aşa că a fost convinsă să plece de pe insulă prin oferirea de paşapoarte şi facilitarea plecării în Turcia. Aşa a fost părăsită Ada Kaleh de locuitorii săi care s-au împrăştiat în oraşe turceşti sau româneşti. Ce s-a întâmplat cu patrimoniul de pe insulă? S-a dus, tribut timpului. Proiectul din timpul comunist prevedea reconstruirea paradisului pierdut de la Ada Kaleh pe insula Şimian, iar oamenilor li se promitea că aici vor fi strămutate cetatea, geamia, casele. Doar promisiunile au rămas: pe Şimian au fost transferate pietrele cetăţii de pe Ada-Kaleh, dar fie au fost furate, fie s-au transformat în grămezi de moloz, aşa că cetatea nu s-a mai ridicat în măreţia ei de altădată. Acum mai trebuie spus că de istorie nu duce lipsă nici Şimianul, acolo fiind descoperite aşezări din perioada Starcevo-Criş, din cultura neolitică Turdaş – Vinca, din perioada dacică (secolele II - I î. Hr.)

Gloria de altădată

S-a dus Ada-Kaleh, dar poveştile insulei nu mor atât de uşor. Se spune astfel că pe timpul lui Carol al II-lea locuitorii de pe insulă erau privilegiaţi datorită comerţului pe care îl făceau: au fost scutiţi de impozite şi ca să se ridice la înălţimea aprecierilor momeau lumea bună cu celebrele ţigări de foi „Cabinet”. Le fuma Carol al II-lea, le fumau membri ai familiei regale britanice.
Pentru gloria de altădată, depun mărturie, în vechi fotografii şi picturi, zidurile groase ale fortificaţiilor. Existau se pare două incinte cu turnuri de veghe, cu porţi grele şi poduri suspendate, cu construcţii ce atingeau 6, 10 sau chiar 25 metri. Nici strălucitoarea geamie nu e dată uitării. A fost construită pe situl unei vechi mănăstiri franciscane, iar mândria turcilor care veneau să se roage aici era un covor uriaş. Cei 144 metri pătraţi şi cele aproape 500 de kilograme îi dădeau, în epocă, faima de cel mai mare covor din Europa. Se pare că fusese primit în dar de la Sultanul Abdul Hamid al II-lea.
De legendă este şi Miskin Baba, prinţul transformat în sfânt. Mormântul său a fost strămutat de pe Ada Kaleh pe Şimian, iar legendele s-au dus şi mai departe. Se spune astfel că printre locuitorii din Ada-Kaleh, Miskin Baba era privit ca un sfânt, iar explicaţia te duce în lumea poveştilor cu prinţi şi regi. Miskin Baba ar fi fost ultimul descendent samanoid al dinastiei de Uzbek din Buhara. În urma unui vis a hotărât să renunţe la tron şi să plece spre Dunăre pentru a întemeia o altă dinastie. La Belgrad, a făcut pace între locuitori şi stăpânirea turcească, aşa că localnicii au vrut să îl ţină în cetate pe înţelept. Miskin Baba a refuzat, aşa că paznicii celor 12 porţi ale cetăţii i-au povestit mai târziu paşei cum prinţul a ieşit în acelaşi din timp din cetate prin toate cele 12 porţi. Minunea nu a trecut neobservată, iar pentru oameni prinţul s-a transformat în sfânt. Urmându-şi visul, Miskin Baba s-a stabilit la Ada-Kaleh şi i-a uimit pe insulari prin minunile sale: l-a însănătoşit pe fiul caimacamului şi, printr-o simplă atingere, a umplut cu vin butoaiele goale dintr-o cârciumă. După moartea sa, mormântul a devenit loc de pelerinaj pentru musulmani.
Cu asemenea locuri şi personaje de legendă nici nu e de mirare că localnicii de pe insulă erau legaţi de un jurământ încă de la naştere: oriunde i-ar purta vremurile, se vor întoarce la Ada-Kaleh pentru a-şi aştepta sfârşitul.

Dincolo de paradis
O altă faţă a insulei ne arată celebrul reporter F. Brunea-Fox într-un reportaj publicat în 1934: Ali Kadri, „sultanul” din Ada-Kaleh. Reporterul poposeşte pe insulă, dar nu pentru a admira frumuseţile naturii, ci pentru a ancheta afacerile celui mai bogat om de pe insulă. Reportajul începe cu o exclamaţie ce stî sub semnul ironiei: „Acum ştiu cine-i Ali Kadri, milionarul, l-am văzut în carne şi oase, cum se spune. Imaginea lui fizică preţuieşte cât încă o minune. Da: cât o minune! Miraţi-vă, dacă vreţi, dar aşa e. E singurul turc din bicisnica insulă dunăreană confecţionat şi din carne! Şi din grăsime! Şi din vlagă. Ciolanele şi pielea sunt materialul exclusiv al celor 600 de locuitori, care, toţi laolaltă, n-ar putea furniza măcar atâta untură câtă e în guşuliţa lui Ali. De burta lui, ce să mai vorbim? E hors concurs. Toată insula e în ea”. În antiteză sunt văzuţi ceilalţi locuitori ai insulei, care îi mărturisesc reporterului: „Noi ştim că noi murim de foame” (F. Brunea-Fox, Reportajele mele 1927-1938, Bucureşti, Editura Eminescu, 1979, p. 246-257.)


* Trecerea insulei la statul român a fost hotărâtă în urma unui referendum.
* Ada-Kaleh a fost vizitată de Nicolae Iorga, de Regele Ferdinand şi de Regele Carol al II-lea, care a băut o cafea „la nisip”.
* În 1932, insula a fost declarată staţiune climaterică şi primea anual 40.000-50.000 de turişti români şi străini.
* Se pare că primul post de poliţie a fost înfiinţat în Ada-Kaleh abia în perioada interbelică.
* În cadrul Muzeului regiunii Porţile de Fier a fost amenajată o secţiune expoziţională „Amintiri din Ada- Kaleh", ce prezintă aspecte de
civilizaţie orientală a izolatului turco- osman ce a existat pe Insula Ada- Kaleh De asemenea, a fost amenajat un interior turcesc cu piese reprezentative populaţiei turceşti ale acestei insule.
* Insula a inspirat atât scriitori, cât şi compozitori; Ileana Roman a scris Viaţa şi opera insulei Ada-Kaleh”, iar Romulus Dianu – „Nopţi la Ada Kaleh”. Aceeaşi insulă apare menţionată ca Insula Nimănui în romanul autorului maghiar Mor Jokai „Un om de aur”. Ada-Kaleh a devenit celebră şi prin cântecul omonim interporetat de Gigi Marga. Pe muzica lui Ion Vasilescu, melodia spune povestea de dragoste dintre o turcoaică şi un român..