logo
Vă rugăm, puţină linişte şi tăcere…!
Vă rugăm, puţină linişte şi tăcere…!

Nu de alta, dar, recent, s-au împlinit 29 de ani de când în cimitirul Schitului Monahal al Păltinişului îşi doarme somn­ul de veci filosoful Constantin Noica. Cel care ne veghează nu numai felul cum trăim, dar şi ce şi cum gândim.
Era precum şi acum, o toamnă prelun­gită în timp care se îngâna cu iarna geroasă care avea să vină în chiar zorii zilei de 6 Decembrie a anului 1987. În pământul presărat cu conuri de brad, din preajma acelui vechi Schit din Munţii Cindrelului, groparii săpau un mormânt stin­gher, în vreme ce călugării şi turiştii, întâmplător aflaţi pe-acolo, le pri­veau întristaţi străda­nia săpăturii în pămân­tul lutos şi în­gheţat, plin de rădăcini. Jos, în car­tierele Sibiului, ca şi în casele ţăra­nilor-oieri ai satelor mărginenilor, frumoşii, cuminţii şi somnoroşii noştri copii şi nepoţi prindeau a căuta în ghetuţele lor darurile aduse, pe neştiu­te, de îndrăgitul lor Moş Nicolae. De de­par­te, de peste munţi, păduri şi ape, cântul de toacă şi cel al dangătului clopo­telor de aramă din turlele bise­ricilor chemau credincioşii la slujba religioasă a Sfântului Ierarh. Spre orele amiezii, rând pe rând, apropiaţii celui care urma să fie îngropat în acel adânc mormânt aduceau înfrigurate coroane şi jerbe de flori, autoturismele lor purtând numere de înmatriculare din mai toate judeţele ţării. Una dintre co­roane purta mesajul şi emblema cunoscută a Uniunii Scriitorilor din România. O alta, cea a Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului şi a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Pe cea mai înflo­rată dintre ele scria discret: „Nu te vor uita! Discipolii tăi”. Printre ace­le coroane se afla şi cea din partea lui Emil Cioran, filosoful de la Paris, fost coleg de facul­tate cu Noica, precum şi cea a soţilor Ica şi Aurel Cioran, fratele filosofului parizian şi soţia sa. Slujba înmormân­tării avea să fie oficiată de ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului. Era acel cărturar umanist care hotă­râse, împreună cu Teoctist, Patriarhul Ro­mâniei, că se poate petrece o astfel de rânduială bisericească, rar întâlnită în monahismul ortodoxiei româneşti: ca trupul neînsufleţit al unui mirean, precum cel al filosofului Constantin Noica, să se poată odihni în pământul unui Schit Monahal. Ca urmare, Înalt Prea-Sfinţiile lor veneau în întâmpi­narea unei mai vechi dorinţe sincere şi tăinuite a lui Noica.
Firesc că vestea tristă a încetării din viaţă a „gânditorului din Păltiniş” avea să îndolieze nu numai pe puţina inte­lectualitate curajoasă a ţării, de a­tunci, ci şi pe membrii unor familii de ţărani-oieri din câteva sate mărgine­ne. Pentru că în cei 12 ani ai şederii sale în Păltiniş, prietenosul şi modes­tul filosof reuşise să se facă tare îndră­git, devenind oaspetele plăcut al mul­tor ciobani şi pădurari. Dovadă că printre cei prezenţi la slujba religioasă de înmormântare se aflau şi locuitori ai satelor Răşinari, Poplaca, Sadu, Tălmăcel, Cristian, Orlat, Gura Râului, Sibiel şi Vale. Inclusiv preoţi, medici şi dascăli de ţară. Unii dintre ei fiind îmbră­caţi în vechi şi mândre straie româneşti şi purtând cocarde tricolore prinse pe laibăre, pieptare, cojoace şi recăle. Însă cel mai trist şi îndurerat, dintre toţi, părea a fi unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai filosofului: meteo­rologul Păltinişului, Octavian Nicolae. Asemeni lui Noica, şi el fost deţinut politic.
Au trecut, aşadar, 29 de ani de la acea tristă zi de 4 Decembrie 1987, când filosoful de la Păltiniş s-a dus la cele veşnice. Răstimp în care mica sta­ţiune mai păstrează amintirea dragă a lui Noica doar prin frumuseţea sim­plităţii mormântului său şi prin mult prea trista şi uitata vilă din pădure, unde, în modesta cămăruţă de la etaj, şi-a trăit ultimii ani la Păltiniş. De fapt o minusculă căbănuţă din lemn care, de prea multă vreme, rămâne închisă vizitatorilor de hotărârea actualului ei stăpân. Aşa că, la ce bun să ne mai mi­răm că până şi mult prea fălosul Sibiu- Hermannstadt continuă să rămână tot sărăcăcios în a marca, cum se cuvine, statornica şi prestigioasa prezenţă intelectuală a lui Constantin Noica! Dovadă că doar un Colegiu Şcolar şi o stradă poartă frumosul său nume şi renume, iar distinsa Revistă Literară „Cenaclul de la Păltiniş” îi ţine trează amintirea!. La care se mai adaugă un CD cu vocea şi cu gândurile sale referitoare la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, precum şi un mic fond de carte, de documente, de manuscrise şi de fotografii, toate adăpostite de seculara Bibliotecă ASTRA.
 Însă ceea ce, cu siguranţă, n-au cum să uite câteva sute de sibieni sunt farmecul şi unicitatea acelei „Şezători literare” din după-amiaza târzie a zilei de 15 ianuarie 1985. Atunci când se împlineau 135 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Domnul Noica, însoţit de Aurel Cioran şi de soţia acestuia, sosiseră în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene Sibiu să prezinte cele dintâi file foto-copiate din volu­mi­noasele „Caiete Eminesciene”. Ma­nu­s­crise păstrate în seifurile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Vestea îmbucurătoare că va confe­renţia marele filosof a făcut ca acea sală să devină neîncăpătoare, deo­potrivă pentru numeroşii iubitori ai lui Eminescu şi ai operei sale, cât şi pen­tru simpatizanţii, declaraţi sau numai anonimi, ai filosofului-vorbitor. Şi cu toate că se părea a fi o mani­fes­tare culturală omagială obişnuită, până la urmă ea avea să se transforme nu numai într-o inegalabilă desfătare a spiritului intelectual şi patriotic, dar şi într-o surprinzătoare premieră în istoria literaturii române. De ce? Pen­tru simplul motiv că distinsul oaspete va oferi bibliotecii-gazdă, în dar, nu numai acel set de manuscrise emines­ciene foto-copiate, dar şi înflăcărata şi documentata sa rostire, de aproape două ore, imprimată pe bandă de magnetofon. Totul consti­tuindu-se într-un fascinant recital de aleasă cultură şi de dragoste pentru Omul Eminescu şi pentru inagalabila sa operă literară şi documentar-istorică.
Şi ar mai trebui adăugate multe alte întâmplări neîntâmplătoare, refe­ritoa­re la omul Constantin Noica. Bună­oară că, odată cu trecerea timpului, mereu va mărturisi, celor apropiaţi lui, că vremea de când se afla în Păltinişul de deasupra Sibiului, a fost cea mai liniştită etapă a vieţii sale. Întregită şi de o aleasă încărcătură intelectuală şi sufletească! Că ne­speratul său noroc a fost că era îndrăgostit atât de Sibiu şi de locuitorii lui, cât şi de împrejurimile sale miri­fice. Toate la un loc prelungindu-i clipele de linişte sufletească şi de meditaţii intelectuale. În fond, după atâta suferinţă, inclusiv detenţia politică în închisorile comuniste, simţea nevoia, ca aparent, să se auto­exileze. Încerca, astfel, să se înde­părteze, cât mai mult, de ochii indis­creţi ai celor care îl supravegheau neîn­cetat. El fiind considerat de autorităţile acelor vremuri, un fost deţinut politic foarte periculos şi incomod de inteligent.
Şi cu toate aceste piedici şi neajun­suri, inclusiv cu starea sa precară de sănătate, Noica şi-a încununat ultimul „sejur” al vieţii sale pământeşti în Păl­tinişul Sibiului, care a măsurat, în timp calendaristic, 12 ani, cu un triumf în demersul personal de a-l face cât mai cunoscut pe Omul-Poet, Mihai Emi­nescu. Şi era pe vremea când, pentru prima oară, publicul larg avea posibi­litatea să admire şi să „pipăie” cu privirea mirată, enciclopedicul, ordo­natul şi frumosul scris eminescian.
Notă: Anul acesta, la 15 ianuarie şi respectiv la 15 iunie, îl vom omagia pe poetul Mihai Eminescu, la împlinirea a 167 de ani de la naştere şi 128 de ani de la moarte. Iar pe 25 iulie şi 4 decembrie, pe filosoful Constantin Noica („Gânditorul din Păltiniş”), la împlinirea a 108 ani de la naştere şi, respectiv, 30 de ani de la moarte.
Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL (ioan.vulcan@yahoo.ro)
    Încerc să vă îndemn, dragi români, să faceţi efortul necesar schimbării felului nostru de a uita oamenii de seamă ai neamului, prin nefireasca, trista şi păguboasa indiferenţă!. Şi haideţi să-i dăltuim domnului Noica un bust, care să fie aşezat în Parcul ASTRA din Sibiu, pe aleea cărturarilor ardeleni. Şi încă ceva: să prefaţăm împlinirea a 100 de ani de la proclamarea în Alba Iulia a Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918 , cu dezvelirea şi sfinţirea bustului lui Avram Iancu, prestigioasa creaţie de artă plastică fiind de mult încheiată de măiestria sculptorului sibian Radu Aftene.
Ioan VULCAN-AGNIŢEANUL



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica