logo
Un american la Brusturoasa
Un american la Brusturoasa

Natalie Montanaro, un fost cercetator la colegiul din Charleston, Carolina de Sud s-a înscris ca voluntar în organizaţia U.S. Peace Corps în 2009, cu destinaţia Brusturoasa, o comună din judeţul Bacău.
M-au sedus rândurile Doamnei Natalie Montanaro dedicate muncii ei de educator ce nu îi apare ca o povară. Domnia Sa se află la mii de kilometri de cei dragi şi îşi consideră experienţele un cadou de nepreţuit numit “vacanţa românească”.

În primul rând aş dori să ne relataţi câteva cuvinte despre organizaţia din care faceţi parte.

Organizaţia Peace Corps fiinţează din 1961 ca un copil de suflet al preşedintelui John F. Kennedy. La sărbătorirea a 50 de ani de activitate vă pot spune că membrii voluntari activi ai acestui organism provin din toate mediile sociale, au vârste diferite. Începând cu procesul de selecţie, procesarea cererii de admisie implică un control riguros de sănătate, antecedente penale, precum şi recomandări scrise din partea angajatorilor etc. Voluntarii admişi pot fi trimişi într-una din cele 77 ţări din lume, aflate pe agenda de lucru a organismului compus în prezent din 8.655 activişti voluntari, toţi aflaţi la datorie.
Perioada unui contract este de 27 de luni. Există profesori de limba engleză ca şi mine, specialişti în agricultură, şi activişti reprezentând organizaţii nonguvernamentale. Obiectivele organismului nostru constau în sprijinul persoanelor din ţările interesate într-un schimb reciproc de experienţă în toate domeniile. Spun aceasta că şi noi avem multe de învăţat de la ţările gazdă, şi la rândul nostru să putem transmite la întoarcerea noastră acasă impresiile, gândurile de bine în ideea propăşirii păcii.
Extinderea relaţiilor de prietenie şi de colaborare cu România împlineşte aproape două decenii, anul viitor, şi va însemna un moment de celebrare în capitala S.U.A., la Washington DC, dar şi în România, menţionând că eu fac parte din comitetul de acţiune, sub îndrumarea Doamnei Sheila Crowley, regizor şi director-coordonator al grupului nostru de voluntari aflaţi în ţara Dvs.

Ce v-a determinat să alegeţi România?

Într-un fel este amuzant că pui această întrebare. De când mă ştiu mă consider o persoană interesată de aspectele spirituale ale existenţei, iar o gândire (atitudine pozitivă) m-a ajutat să trec prin toate momentele chiar şi cele mai critice. La primirea scrisorii de acceptare a cererii mele de înrolare în organismul Peace Corps, am parcurs numele ţărilor disponibile. România se află în acea listă! Am studiat latina în colegiu şi vizitasem vestigii romane în Italia unde am petrecut 5 luni completând studii de istorie, arte şi chiar operă în acea ţară. Faptul că România este înrudită cu Italia, că dorinţa mea era şi de a vedea locurile din Europa de unde cu zeci de ani în urmă bunicii mei au plecat spre noul continent au contribuit la decizia mea de a veni în România. Ni se permite să alegem regiunile preferate. Eu aveam în vedere Europa de Est/Asia, Pacificul de Sud, zona Caraibelor. În evaluarea opţiunii mele, sângele italo-polonez din mine a decis. Mulţumită lui Dumnezeu, am avut şansa ca scrisoarea de acreditare şi cu toate documentele aferente să dezvăluie destinaţia ROMÂNIA! Am alergat fericită pe scări strigând de bucurie: „Mă voi duce la Disneyworld!”
Adaug că expresia în engleză „going to Disneyworld” s-ar traduce prin a câştiga un premiu, a beneficia de o veste deosebită.

Care este agenda Dvs. de lucru ?

În momentul de faţă, activez cu 16 ore de predare în şcoală, dar şi în alte acţiuni în cadrul comunităţii. Sprijin grupuri de adulţi în deprinderea şi în îmbunătăţirea cunoştinţelor de conversaţie în limba engleză, dar şi în scris cu proiecte de mânuire a tehnicilor digitale foto, crearea de calendare, broşuri şi cărţi poştale în ideea îmbogăţirii capacităţii de comunicare.
Una dintre pasiunile mele preferate este arta gătitului şi am iniţiat un atelier gastronomic învăţând copiii să pregătească ei înşişi bucatele pornind de la premiza că o nutriţie sănătoasă pleacă de la folosirea ingredientelor în stare naturală, munca în grup dezvoltă spiritul de echipă, de competiţie. Consider o binecuvântare potenţialul vieţii din România unde găseşti carne proaspată, ouă, brânzeturi şi legume.
Clasele de gastronomie sunt gratuite. Noi oferim absolut totul ca activitatea să se desfăşoare în cele mai bune condiţii pentru micii bucătari.
În acelaşi timp, în calitate de cadru didactic şi de bucătar şef, pe lânga tehnica gătitului imprim copiilor cunoştinţe de bază legate de elaborarea unei reţete, a unui meniu obişnuit ori pentru ocazii festive. Pe lângă gătitul câtorva mâncăruri internaţionale, copiii pot deprinde dragostea faţă de o meserie în viitor.
Nouă, celor ce activăm ca voluntari pentru Peace Corps ni se alocă o bursă minimă adaptată la viaţa celor în mijlocul cărora trăim (să plătim chiria, cheltuielile de întreţinere ş.a.). Nu este o viaţă de bogătaşi, dar este bogată în alte bunuri spirituale de nepreţuit.

Trecerea de la continentul american într-o ţară est-europeană v-a adus dificultăţi de adaptare?

Florin, mi-a placut mereu să călătoresc, şi aşa cum relatam în interviuri anterioare, aceasta se transformă în aventură continuă. Handicapul necunoaşterii limbii, evenimente neaşteptate survenite acasă printre cei dragi şi lipsa rutinii cu care eram obişnuită au fost la început mai greu de digerat.
Sunt într-un fel prevăzătoare şi calculată. În cazul unei pene de curent, am mereu pregătit un set de lumânări şi pot citi o carte la lumina acestora, în loc să mă uit la televizor. Acasă în Charleston SC în cazul anunţării unui uragan am avut grijă să mă aprovizionez dinainte cu tot ce trebuie, în mod deosebit cu apă.
Aici problema a constat unde să găsesc lumânările trebuincioase, cât de departe se află fântâna cu apă potabilă de unde locuiesc şi când va veni furtuna.
Aflându-mă în Moldova în perioada revărsărilor râului Trotuş am fost nevoită să-mi schimb reşedinţa din cauza schimbărilor cursului apelor în urma viiturii. De când mă aflu la datorie în Brusturoasa mă gândesc la cei dragi de acasă, între timp am pierdut un foarte bun prieten, decedat de cancer, dar misiunea muncii mele şi ţelul acesteia sunt la fel de importante înţelegând ca prin munca mea şi ajutorul acordat oamenilor în România şi în alte părţi va însemna o moştenire de nepreţuit lăsată nepoţilor mei. Nu este dificil să acţionezi, să intreprinzi, chiar dacă prin încercări repetate, e important să crezi în munca ta, să o iubeşti şi să-i acorzi atenţia cuvenită.

Faptul că vă aflaţi într-un sat aproape necunoscut lumii va da senzaţia de izolare ?

Izolată…da, câteodată mă simt singură, dar aceasta mi se pare normal când te afli departe de casă, dar tristeţea nu ţine mult. Odată ieşită din casă întâlnesc oameni cu care vorbesc şi care îmi vorbesc cu toate surprizele unei zile minunate. Animalele, fermele, sunt o schimbare binevenită de la tumultul urban/cosmopolitan la natura şi cultura autohtonă din Molodova. România este o ţară atât de diversificată de la sate la oraşe. Apreciez şi mă bucur din plin de liniştea naturii, într-o binecuvântare a unui timp preţios cu noi experienţe de viaţă: drumeţiile montane cu ciobanii si îndeletnicirile lor (mulsul laptelui, tunsul şi prelucrarea lânii), participarea mea la evenimentele comunităţii ca botezuri, slujbe religioase la Biserica Ortodoxă, înmormântări, sărbători şamd.
Mi-a plăcut să ajut sătenii la muncile câmpului şi cu animalele, dar şi la pusul conservelor pentru iarnă (gemuri, murături), fiind nu numai un martor-observator într-o grădină ce are nevoie de multă trudă. Îmi place să învăţ istoria acestei ţări, mă urc în tren şi aleg ca destinaţii alte oraşe şi locuri vizitând parcuri, muzee. Să iau parte la activităţile românilor, să fiu în mijlocul lor reprezintă un câştig enorm pentru mine. Acest popor unic se adaugă la lista mea de prieteni pe care nu i-aş fi putut întâlni altfel, decât prin prezenţa mea de aici. Ei vor fi mereu prietenii mei, indiferent de distanţa geografică, la fel de dragi ca şi cei aflaţi departe de mine, în America.

Cum vedeţi relaţiile dvs. cu oamenii, şi mai ales cu copiii din Brusturoasa ?

Sunt conştientă că încă învăţ multe pe perioada misiunii mele în România. Faţetele altei ţări, felul în care oamenii se bucură de o nouă apropiere umană, felul în care lucrează mă face să repet ca şi în alte ocazii : “Noi nu suntem diferiţi de ceilalţi.” În fapt, contează doar că suntem fiinţe umane. Ştiu că poporul pe care îl voi cunoaşte va contribui la faţa viitoare a lumii întregi, obiectiv de bază al organismului  Peace Corps.
Am scris despre “vacanţa mea românească” şi despre ceea ce întreprind împreună cu locuitorii din comuna băcăuană, mai ales celor ce nu cunosc experienţa misiunii mele ca activist Peace Corps .


Cum reuşiţi să insuflaţi copiilor gustul pentru arta culinară ? Aveţi în vedere
câteva repere culinare specifice ?

Mi-a plăcut mereu să gătesc. Ca autodidact am parcurs peste 100 de cărţi de reţete populare începând cu anii ’70 şi până în prezent, am intrat în zeci de restaurante cu specificuri diferite pe teritoriul S.U.A. (regionale şi internaţionale).
Înarmată cu gustul de a încerca mâncăruri noi pregătite de mine alături de cei dragi se repetă şi în cadrul orelor mele cu elevii mei din Brusturoasa. Copiii nu au avut ocazia să treacă pragul multor restaurante, dar interesul şi dorinţa lor de a învăţa câte ceva din arta gătitului m-au uluit.
Am structurat şedinţele de gătit în două secţiuni: modul de preparare a ingredientelor, a condimentelor şi dozarea sării, şi apoi, iniţierea unor tematici gastronomice menite să reflecte tradiţii şi momente festive internaţionale: Târgul Zilei Recunoştinţei, Amiaza ceaiului englezesc, Ziua Mexicului şa. Învăţăm lunar 5 mâncăruri noi.
Ţin să adaug că încerc să imprim micilor bucătari grija pentru alegerea ingredientelor proaspete şi prelucrarea lor în condiţiile impuse de normele tehnicii oricărei bucătării.
La efectul surpriză al bucătariei-şcoală au contribuit şi părinţii copiilor dornici şi ei să înveţe noi reţete, dar şi să-mi împărtăşească secretele tradiţionale româneşti. Sunt fericită să-mi completez lista de reţete învăţate în călătoriile anterioare cu Salada de boeuf, Plăcinta cu varză, amintind totodată una dintre cele mai bune delicatese din lume: brânza în coajă de brad.
Familia mea de acasă se va delecta cu noile mâncăruri învăţate de mine în România.
Atelierul-clasa de gastronomie l-am numit în octombrie “Last of Summer Vine” cu precizarea că nu uit ca învăţarea limbii engleze să-şi continue firul.
Copiii mi-au umplut inima de bucurie pentru întotdeauna.
Multe din bucatele pregătite de către micii bucatari au sporit surpriza părinţilor lor (Dolma grecească, Salata Waldorf, Tort de lămâie în stil francez, şi o reţetă a mamei mele - pâine din dovlecei).
O reţetă italiană de mare succes: Flori de dovlecel pane (Fiori fritti) a încântat mamele şi familiile copiilor.

Fostul ambasador S.U.A. la Bucureşti, James Rosapepe defineşte România într-o carte ca pe-o “mică Italie” nu ca o ţară slavă şi nici suprapunerii singurului simbol, Dracula.
Ce veţi spune acasă, în S.U.A., familiei, prietenilor Dvs. despre România  şi despre experienţa Dvs. de misionar în comuna Brusturoasa, judeţul Bacău ?

O întrebare la care nu pot răspunde doar în simple cuvinte. Ar fi multe povestit.
Aş dori să pot fi aici pentru întotdeauna, să povestesc despre mine însămi şi relaţiile cu oamenii din partea locului, cât de bogaţi sufleteşte sunt toţi; să povestesc despre locuri minunate pe care le-am văzut doar în fotografii; să povestesc despre activitatea mea de cadru didactic şi cât de inteligenţi sunt elevii mei, să povestesc cât de treabă sunt prietenii mei, să povestesc de întreaga mea relaţie ce mi-a oferit deschiderea către tradiţiile, religia acestei ţări.


Asemenea politicianului american amintit mai sus sunteţi de origine italiană.
Credeţi că aceasta vă apropie mai mult de sufletul românilor ?

Îmi amintesc cu drag de bunicii mei sosiţi în SUA din susul Italiei. Ei au muncit din greu ca fermieri toată viaţa în dragoste pentru Dumnezeu. La rândul meu am crescut şi eu în această tradiţie pe care am regăsit-o în Brusturoasa. Parcurgând zile si ore în transformările florei, ale faunei mi-au dat senzaţia că trăiesc aici de când lumea. Dacă bunicii mei ar trăi şi s-ar afla în aceste locuri s-ar regăsi în mulţi dintre românii autohtoni întâlniţi de mine. Din primul minut al sosirii mele m-am regăsit şi eu în sufletul acestor meleaguri. Este o parte din mine acum, şi într-o bună zi va fi o parte din trecutul meu, va fi un ceva ce va trăi mereu în viitor.


Aţi vizitat vreodată Transilvania? Dar Sibiul?

Desigur, am vizitat un număr de cel puţin 49 de localităţi din România incluzând Braşov, Sfântu Gheorghe, Arad, Cluj, Târgovişte, Oradea, Bucureşti, Miercurea Ciuc, Predeal, Alba Iulia şi multe cătune, comune printre cele enumerate, cu excepţia Maramureşului, aflat ca viitor traseu pe lista mea. Cât despre fabulosul Sibiu, fabulos şi mai fabulos! Am participat la nenumărate conferinţe în oraşul Dvs. Arhitectura şi muzeele sunt superbe. M-au captivat în mod aparte, Muzeul Etnografic în Aer Liber ASTRA cu toate exponatele sale. Am strâns materiale documentare şi peste 13.000 de fotografii. Ca dovadă a celor rostite în prezentul dialog vă invit să parcurgeţi blogul meu: http://myromanianholiday.blogspot.com ce reflectă câte ceva din experienţa mea ca activist voluntar în cadrul organizaţiei Peace Corps în România.

Vă mulţumesc în numele cititorilor ziarului Tribuna atât pentru interviu, cât şi pentru ceea ce întreprindeţi pentru copiii români, şi pentru o mai bună imagine a României în lume.

                                         A consemnat Florin PREDESCU din Washington DC, SUA

comentarii
3 comentarii

Bravo si va multumim doamna! Tara noastra are nevoie de mai multi voluntari. Sa-i urmarim exemplu.
Maria
26.11.2010 17:16
74.233.136.147
Maria sint de acord -dar pe Romani nu poti sa-i scoti din inertia lor. le place (environment)ul in care se scalda, le place mina de popa, nu de dat ,binefacere, ajutor la nevoia altora, inpaciuire,fac totul pentru binele altuia ???? gasesti rar asta la Romani- ce pacat ca( era rosie) a distrus adevarata spiritualitatea a poporului roman.pe cind inapoi la OMENIE?
mike
26.11.2010 21:21
71.111.2.173
Salut initiativa. Copilaria mi-am petrecut-o in com. Brusturoasa la rudele mamei , pot afirma cu mana pe inima ca-s oamenii de mare calitate. Normal ca mai exista ca in orice comunitate si ,, uscaturi,, ...dar unde nu-s ?
Doamna Natalie lucreaza exact acolo unde doare cel mai rau, educatia copiilor, implicarea lor in diverse proiecte.
Vom merge in ianuarei sau cel tarziu in feb la Brusturoasa sper sa o cunosc pe dinstinsa doamna . Ii doresc putere de munca si multa sanatate .
marianabalcanu
30.11.2010 19:13
89.114.70.251
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
targul de cariere
Licitatie publica